Nu doar ca am prieteni care inca mai viseaza ca odraslele lor sa le copieze cu fidelitate aventurile traite in anii de pre-pubertate, dar am picat pana si eu in pacatul nostalgiilor legate de amintirile din copilarie.
Drept dovada sta si acum dvd-ul cu "Pistruiatul", pastrat inca pe o polita din dormitor. Bineinteles, vizionarea festiva nu a venit niciodata, fiica mea, Mara, punand mai presus de farmecul lupanului "Calu" aventurile lui Fulger McQueen, povestile zanei Clopotica sau inocenta cu iz de idiotenie a lui Spongebob.
Ok, la inceput am pactizat pe "Veronica" si am reusit sa o dam la pace in privinta lui Goofy, dupa care a trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea ca mirajul copilariei mele ramane un atribut personal, intim, din care cel mult pot sa scornesc unele povesti care sa o faca sa caste ochii a uimire.
Partea buna e ca, dupa ce am sters cu buretele amprenta copilariei proprii din anii '80, am reusit sa ma bucur cu adevarat de savoarea unor amintiri la comun pecetluite de iesirile in natura, bataile cu perne din casa, gatitul cartofilor "pufosi", vacantele la mare (cu eterna bataie la cap: "Da' noi de ce nu mergem in cluburile alea unde danseaza fete pe scena?"), de topaieli in tiroliana, de ochelarii 3D din cinematografe sau de cateva lecturi agreate de comun acord si completate de filmul realizat dupa cartea respectiva.
Cu mentiunea ca, de fiecare data, am fost prietenul de joaca sub care se ascunde un parinte usor ingrijorat de securitatea progeniturii sale, fapt care explica si de ce nu am mers pana acum impreuna in cluburile respective.
Ideea ca o sa iti retraiesti copilaria prin intermediul copilului tau este gresita si chiar periculoasa, prin prisma faptului ca, dincolo de o repriza de joaca, ti se cere sa ai responsabilitatea unui parinte. La fel ca si in cazul dvd-ului cu serialul copilariei mele, pastrez pe corp marturii ale unor taieturi in cioburi, muscaturi de caine din vecini - unul cu un aprig simt al proprietatii in privinta cireselor de mai - si experienta unor dezastre evitate la mustata.
Mda, asa cum imi reamintesc zeci de postari nostalgice de pe Facebook, copilaria noastra a fost frumoasa pentru ca am reusit sa ii supravietuim intregi. Sincer, strazile in panta pe care zburdai cu sania in miez de iarna aveau farmec doar pentru ca nu existau prea multe riscuri sa te transformi in poster sub rotile unui automobil ivit de "niciunde". Cred ca asta era si unul dintre motivele pentru care eram lasati sa stam ore in sir pe afara, indiferent de anotimp. Acum, moda s-a schimbat, gadgeturile inlocuind o buna parte din timpul alocat timpului petrecut pe afara.
Nu e cazul sa deplangi prea mult dependenta lor de noile tehnologii. Practic, suntem ipocriti fara limita! Ce nu ai fi dat sa ai in casa un computer racordat la o imensa baza de date cu informatii, jocuri, muzica si filme? Chiar daca ai crescut "sanatos", viata ta este dominata in prezent de e-mailuri, sms-uri, postari de pe retelele de socializare etc. si poti pune pariu ca influenta lor in viata copilului tau, ca adult, va creste considerabil.
Pastreaza doar un echilibru in toate, daca vrei sa te bucuri cu adevarat de mirajul unei copilarii care se manifesta fix sub ochii tai. Mara, spre exemplu, prefera in egala masura sa dam o raita in parc sau la Bellu in cautarea lui Veve, o veverita nastrusnica - in curand si obeza de cate nuci si alune i-am carat de acasa - pe cat adora sa urmareasca un serial al unor pusti americani, pe canalul lor de Youtube.
Avantajul? Nu imi fac griji ca o sa o aud rostind pocit "Oan, ciu, fri / Pamela vrea copii" sau ca va ingana vreo melodie din topuri fara sa aiba habar despre ce e vorba in versuri.
Ai destule sanse de a recupera ceva din farmecul copilariei tale cu fiecare julitura luata pe bicla, trotineta, role sau te mai miri cum. Vrei sa te bucuri de aceasta perioada magica din viata copilului tau? Accepta mai intai ideea ca esti parinte.
- Foto: Freepik
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
