De ce nu raman insarcinata?

/ / Modificat: 2017-03-30
De ce nu raman insarcinata?

Ovulatia neregulata, alimentatia deficitara si factorul masculin sunt principalele cauze ale infertilitatii in cuplu. Specialistii in reproducere te incurajeaza sa faci toate analizele necesare, atat tu, cat si partenerul tau, pentru a afla care este cauza pentru care nu ramai insarcinata. Diagnosticarea exacta a problemelor cu care te confrunti este primul pas in rezolvarea problemelor de fertilitate.

Factorul masculin

Studiile de specialitate au aratat faptul ca aproximativ 40% din cazurile de infertilitate in cuplu sunt datorate factorului masculin. Infertilitatea la barbati poate fi cauzata de varicocel (dilatatia varicoasa a venelor spermatice), obstructia cailor de eliminare a spermei, dezechilibre hormonale, infectii sau tulburari genetice. Astfel de probleme pot surveni la orice varsta, insa doar 10% dintre barbatii care sufera de infertilitate se prezinta la medic pentru investigatii amanuntite, inainte de 30 de ani.

Printre tehnicile moderne de diagnosticare a infertilitatii masculine se numara spermograma si spermocitograma. Spermograma masoara volumul spermei, numarul de spermatozoizi si forma acestora, abilitatea lor de miscare - masurata in procente, precum si numarul de leucocite prezente in sperma. Spermocitograma, de pe alta parte, este o analiza de mare acuratete, care evalueaza celula sexuala masculina din punct de vedere al normalitatii formei si structurii.

In cazul in care barbatul se confrunta cu o calitate proasta a spermei, se poate apela fie la fertilizarea in vitro (FIV), fie la injectia intracitoplasmatica de sperma (ICSI), procedura prin care este injectat un singur spermatozoid intr-un ovul.

Endometrioza

Endometrioza este o boala cronica a sistemului reproducator si se defineste prin cresterea celulelor mucoasei uterine (endometru) in afara uterului. Acest proces anormal poate duce la obstructia trompelor uterine, impiedicand astfel fecundarea ovulului de catre spermatozoid. In alte cazuri, fecundarea are loc, insa ovulul fertilizat nu mai ajunge in uter, ci ramane blocat la nivelul trompelor uterine, cauzand astfel o sarcina ectopica.

Simptomele endometriozei includ menstruatii abundente si dureroase, crampe intestinale si dureri in timpul actului sexual. Singura modalitate prin care medicul poate depista daca suferi cu adevarat de endometrioza este laparoscopia. Aceasta procedura chirurgicala presupune introducerea unui tub luminat in abdomen, pentru a depista si inlatura eventualele chisturi.

In unele cazuri, femeile care sufera de endometrioza raman insarcinate dupa 6-8 luni de la indepartarea tesutului endometrial anormal. Cele care nu pot ramane insarcinate pe cale naturala pot apela la stimulare ovariana, inseminare artificiala sau fecundare in vitro.

Tulburarile de ovulatie

Ovulatiile neregulate sunt principala cauza a infertilitatii la femei. Aproximativ 20% pana la 40% dintre femeile care nu pot ramane gravide sufera de tulburari de ovulatie. Unele femei nu ovuleaza deloc, fapt ce indica o menopauza precoce, in timp ce altele ovuleaza odata la trei luni. Principalele cauze ale dereglarii functiei ovariene sunt dezechilibrele hormonale, suprasolicitarea fizica, pierderea anormala in greutate, obezitatea si stresul cronic. Cu alte cuvinte, orice exces este daunator sistemului reproducator feminin.

Anumite tulburari de ovulatie pot fi tratate prin terapia de stimulare ovariana. In alte cazuri, este nevoie de inseminare artificiala pentru a obtine o sarcina. Specialistii recomanda stimularea ovariana cu progesteroni (Utrogestan, Duphaston) sau anti-estrogeni (Clomid) pentru o perioada de 3-4 luni, inainte de a trece la inseminarea intrauterina, asociata cu administrarea de preparate hormonale injectabile. Aceasta metoda implica insa destule riscuri pentru sanatate. Sansele de a ramane insarcinata cresc semnificativ odata cu fertilizarea in vitro.

Sindromul ovarului polichistic (SOP)

Aceasta disfunctie ovariana este inca o enigma pentru specialisti. Ea nu este o boala in sine, ci un complex de simptome care par sa nu aiba legatura unele cu altele. Sindromul ovarului polichistic este asociat cu lipsa ovulatiei, cicluri menstruale anormale, tendinta de ingrasare, acnee, pilozitate excesiva, risc crescut de diabet si infertilitate. Cea mai buna abordare terapeutica include dieta si exercitiile fizice.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Probleme fertilitate Fertilitate femei

Articole recomandate

Citeste si despre