Parintii fata in fata cu scolarul mic

/ / Modificat: 2012-10-24
Parintii fata in fata cu scolarul mic

Intrarea copilului in primul an de scoala iti poate pune probleme care te pot lua prin surprindere. Desi primii pasi in curtea scolii si experimentarea mediului educational ar trebui sa fie distractive si interesante pentru micutul scolar, te-ai putea lovi de situatia in care va refuza sa mearga la ore sau sa-si faca temele si sa invete. Inainte de orice, este important sa il convingi ca scoala nu este un sistem rigid, complicat si greoi, ci ca este, inainte de toate, un mediu distractiv, amuzant, care se poate dovedi extrem de interesant pentru el.

Iata cateva idei utile si eficiente despre cum sa abordezi cele mai frecvente probleme si nedumeriri cu care se confrunta scolarul mic!

Cum sa faci scoala sa para mai interesanta pentru copil?

Este posibil ca totul sa i se para nou si infricosator copilului tau atunci cand intra in primul an la scoala. Iese din mediul lui de confort - casa - in care se simtea in siguranta, ceea ce il face sa devina anxios si agitat.

Chiar daca a frecventat inainte gradinita si este familiarizat cu unele reguli, institutia scolii se dovedeste a fi ceva nou pentru el. Pe langa faptul ca difera dimensiunile - spatiul scolar fiind mai mare si mai impunator - copilul este supus unor reguli ceva mai stricte decat la gradi - mai putina joaca sau timp liber, reguli noi, ore mai multe etc.

Pentru ca scolarul mic sa mearga cu interes la ore, este important ca scoala sa i se para interesanta si atractiva. Gaseste acele puncte forte ale mediului scolar, care l-ar putea convinge sa mearga cu placere la scoala.

Incepe sa lucrezi la acest proiect inca de dinainte ca cel mic sa inceapa scoala. Du-l frecvent in curtea scolii, prezinta-i salile de clasa, biblioteca, laboratoarele, si vorbeste-i despre lucrurile frumoase care se desfasoara acolo.

Povesteste-i momentele tale amuzante si distractive de care ai avut parte cand erai eleva. In felul acesta, copilul isi da seama ca mediul scolar nu presupune doar note, materii multe si ascultari sau lucrari de control.

Subliniaza si faptul ca in scoala isi va face o multime de prieteni, cu care va petrece momente frumoase si isi va forma amintiri pe termen lung, in anii care vor urma.

Vorbeste-i un pic si despre materiile care il asteapta si de ce va beneficia de pe urma lor - ajuta-l sa inteleaga ca invatatul poate fi distractiv, dar mai ales util, si explica-i cu ce il ajuta ca va sti sa citeasca, sa scrie, ca invata despre mediul inconjurator, sa foloseasca calculatorul etc.

Cum ajuti copilul sa isi faca mai usor temele pentru acasa?

Temele pentru acasa s-ar putea dovedi o noutate pentru scolarul mic, abia intrat in clasa pregatitoare sau intai.

Daca la gradinita nu a avut parte de lectii pentru acasa, atunci multimea de teme care il va napadi inca din primele zile de scoala s-ar putea sa il copleseasca. Este posibil sa refuze sau sa i se para complicat sa le faca.

Creeaza-i o rutina zilnica de facut temele

Scolarul mic are nevoie de ajutorul tau, insa acest lucru nu inseamna sa faci temele in locul lui, ci sa il ajuti sa isi stabileasca o rutina in acest scop si sa ii dai o mana de ajutor acolo unde se impotmoleste foarte tare.

Stabileste timpul pentru facut temele in acelasi moment al zilei, in fiecare zi, fara exceptie. In acest fel, copilul va sti ca la acea ora este timpul pentru lectii si nu va fi tentat sa se apuce de alte activitati sau jocuri.

Creeaza-i un ambient favorabil

Spatiul in care copilul isi face temele trebuie sa fie favorabil concentrarii si invatarii.

In primul rand, copilul trebuie sa aiba un spatiu special amenajat in acest scop, in camera lui - un birou, un scaun comod, instrumente de scris, caiete si carti la indemana etc.

Asigura-te ca este liniste in camera in momentele in care copilul se concentreaza la teme. Nu lasa la indemana lui niciun fel de sursa de distragere a atentiei.

Ia din preajma lui jucarii, gadget-uri sau alte obiecte ori jucarii care l-ar putea face sa-si piarda concentrarea de la teme. Nu lasa calculatorul si televizorul aprinse in intervalul in care isi face lectiile.

Incurajeaza-l sa-si faca temele singur

Supravegheaza-l in timp ce lucreaza, dar nu interveni foarte des, deoarece vei fi ca un soi de ghimpe in spatele lui ori, dimportiva, va deveni dependent de tine la teme. Asigura-l ca esti acolo, daca are nevoie de ajutor.

Este important ca micutul sa invete sa se descurce singurel si sa isi faca temele independent de tine. Sigur ca, la inceput, este posibil sa aiba nevoie de mai mult ajutor, dar, pe masura ce se obisnuieste cu ce inseamna temele, incurajeaza-l sa se desurce pe cont propriu si sa te solicite doar atunci cand este intr-un mare impas. Verifica-i intotdeauna temele la sfarsit!

Copilul refuza sa mearga la scoala. Ce faci?

In ciuda eforturilor tale de a face scoala mai "dulce" pentru copil si de a-i demonstra ca mediul educational poate fi interesant si amuzant, te poti trezi ca refuza sa mearga la ore. Daca drumurile pana la scoala au devenit un chin, presarat cu lacrimi, tipete si plangeri legate de faptul ca nu vrea sa mai frecventeze institutia, este timpul sa investighezi situatia.

Este important sa iei masuri imediate, mai ales ca, la varsta aceasta, nu se pune problema de tentatii precum chiulit, stat cu prieteni sau facut alte activitati care-i ispitesc in special pe adolescenti.

Primul pas este sa il intrebi care sunt motivele pentru care refuza sa mearga la scoala. Nu te limita la a auzi un sec "nu imi place". Cerceteaza problema, iar daca cel mic refuza sa iti spuna, mergi la scoala si vorbeste cu invatatoarea, pentru a afla cu ce probleme se confrunta copilul tau. Ai putea afla ca este agresat de vreun coleg, tachinat, ca are probleme cu vreo profesoara etc. Impreuna cu invatatoarea, poti ajuta copilul sa se integreze mai usor in noul mediu.

Unul dintre motivele pentru care refuza sa mearga la scoala este acela ca este mai placut si comod sa stea acasa si sa se uite la tv sau sa se joace la calculator. Daca suspectezi ca aceasta este problema, atunci fa in asa fel incat statul acasa sa nu i se mai para atat de interesant - pune-l sa faca cat mai multe treburi prin casa, sa te ajute la curatenie si redu considerabil timpul petrecut la tv si calculator etc. Creand un astfel de mediu, scoala i se va parea o alegere mult mai interesanta.

Cu ce probleme te-ai confruntat cand copilul tau a intrat in primul an de scoala? Spune-ne povestea si sfaturile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Probleme scoala copii

Articole recomandate

Citeste si despre