Metoda Montessori sau cum dezvoltam capacitatea copilului de a invata

/ / Modificat: 2017-01-20
Metoda Montessori sau cum dezvoltam capacitatea copilului de a invata

Un articol de Bobu Victoria – profesor Gradinita 188 "Castel", sector 2, Bucuresti

Ce reprezinta metoda Montessori?

Metoda Montessori porneste de la premisa: copilul vine pe lume echipat cu tot ceea ce are nevoie pentru a supravetui, iar rolul adultului este de a fi ghidul copilului in aceasta aventura a cunoasterii. Adultul trebuie sa observe si sa inteleaga copilul, sa fie langa el in mod empatic si sa ii permita sa faca propriile sale alegeri.

Maria Montessori vorbea despre conceptul de "minte absorbanta" a copilului, de programe genetice de invatare care ii permit copilului, cu mijloace extrem de limitate si intr-un timp scurt, sa poata sa invete practic singur, sa inteleaga si sa vorbeasca limba materna indiferent care ar fi aceea si indiferent daca de acest lucru se ocupa adultul - ceea ce denota ca acestia absorb aceste informatii din mediul ambient.

Maria Montessori demonstreaza astfel ca aceasta reprezinta o dovada a capacitatilor extraordinare de care dispune copilul pentru a invata sa vorbeasca fara ca cineva sa-i predea aceste deprinderi si, tot astfel, poate sa invete comportamentul, cultura, obiceiurile, scrisul, cititul, matematica intr-un mod individual si in ritm propriu.

In viziunea Mariei Montessori, copilul este "fiinta divina, dar neinteleasa", iar despre educatia acestora afirma ca ar trebui "sa nu-i educam pe copiii nostri pentru ziua de azi. Aceasta lume nu va mai exista cand ei vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci sa-i invatam sa se adapteze".

Tendintele actuale ale reformelor din sistemul educational confirma ideile Mariei Montessori si le fac aplicabile in practica prin implementarea noului curriculum.

Inspira creativitatea si curiozitatea copilului tau!

imaginatie_creativitate

Escaladarea in dezbateri despre standarde minimale, testari, evaluari si reforme structurale indeparteaza cadrul didactic de adevarata lui menire, tratand educatia ca pe ceva ce trebuie transmis copiilor pe post de recipiente goale ce trebuie umplute cu notiuni, capacitati si competente.

Metoda Montessori demonstreaza ca, intoarcerea la scopul real al educatiei reprezinta nu doar o alternativa, dar este si un mod de viata, un mod de a gandi despre natura inteligentei oamenilor, un mod de a hrani si inspira creativitatea, curiozitatea, autocontrolul, stapanirea de sine, imaginatia, care trasforma educatia copiilor in cea mai importanta menire a educatorului.

"Descoperirea comorilor care zac ascunse in universul psihic al primei copilarii" (M. Montessori - Minte absorbanta) transforma educatia intr-un ajutor dat vietii.

Metoda Montessori ofera o alta varianta de organizare a demersului didactic incercand astfel sa se rezolve prin aceste abordari problemele actuale de care sufera si invatamantul romanesc: violenta si dezordinea ce apare atunci cand mediul pune obstacole in calea dezvoltarii psihice naturale a copilului, sau cand din mediu lipsesc stimuli necesari in fiecare perioada a cresterii.

O alta problema pe care o poate rezolva rapid metoda Montessori o reprezinta mobilierul fix care reprezinta un instrument de incatusat spiritul copiilor, deoarece aceasta metoda considera miscarea ca fiind esentiala pentru viata, iar educatia nu poate fi conceputa ca moderatoare sau inhibatoare a miscarii, ci un ajutor pentru a cheltui eficient energia si pentru a o lasa sa se dezvolte normal.

"Ajuta-ma sa pot singur!"

In cartea "Descoperirea copilului" autoarea spunea: "Educatia miscarilor ocupa primul loc, pe cand invatarea lucrurilor practice constituie numai o atractie externa, motivul aparent care stimuleaza o necesitate adanca de organizare". Includerea tuturor copiilor, inclusiv a copiilor cu nevoi speciale, este fireasca in alternativa Montessori, deoarece fiecare copil lucreaza in ritm propriu si incluziunea devine astfel un proces firesc, normal.

Alternativa educationala Montessori isi propune sa invete copilul sa gandeasca si sa actioneze independent, intr-o maniera responsabila de tipul "ajuta-ma sa pot singur".

Principiile de baza de la care porneste metoda Montessori

Crearea unui mediu cat mai natural, asemanator din viata de familie, stimulativ, cu materiale specifice care sa ajute la dezvoltarea copilului, un mediu in care copiii sunt lasati sa invete ceea ce au nevoie in ritm propriu, iar copiii sa simta placerea de a invata, de a descoperi in mod spontan ceea ce doresc sa afle.

• Oferirea copiilor mici a libertatii de a cauta solutii pentru problemele lor, fara a interveni si a oferi solutii. Astfel, le oferim practic prilejuri de a-si dezvolta aptitudinile de invatare, de a rezolva probleme la varsta frageda, atat cognitive, cat si sociale, pregatindu-i pentru invatarea pe tot parcursul vietii si incurajand dezvoltarea sociala.

• Observarea copilului care actioneaza in acest mediu, astfel conturandu-i-se potentialul fizic, mental, spiritual si emotional.

• Copilul si invatarea se situeaza pe primul loc, predarea si curriculumul pe locul doi. Rolul cadrului didactic este de a cunoaste nevoile de dezvoltare ale fiecarui copil, de a-i pune la dispozitie un mediu adecvat, oportunitatea de a se dezvolta la potentialul maxim si libertatea de a gasi solutii.

• Cadrul didactic trebuie sa inteleaga nevoia copilului de a relua iarasi si iarasi o activitate, sa recunoasca nevoia de miscare fizica a acestuia, sa stabileasca rutine, sa arate respect pentru copii, sa ofere prin exemplul propriu o conduita de disciplina si de ordine in activitatea cu materialele Montessori.

Materialele pentru dezvoltare

Materialele pentru dezvoltare, special proiectate sunt cele ce invita copiii sa se angajeze in activitatea de invatare pe care o aleg ei, invatand prin descoperire, cu ajutorul materialelor, exersandu-si si dezvoltand capacitatea de concentrare a atentiei, motivatia intrinseca, autodisciplina si controlul de sine, obisnuindu-l cu invatarea ce va dura apoi toata viata.

invatare

Activitatea copiilor cu materialele Montessori determina o concentrare deosebita a atentiei – polarizarea acesteia, iar odata incheiata activitatea copilul are pe chip expresia fericirii, a automultumirii ca a reusit sa "descopere" un nou adevar.

M. Montessori remarca urmatoarele: "asa cum pentru a trasa un cerc exact este necesar sa se fixeze un compas in centru, asa si in dezvoltarea copilului concentrarea este punctul esential". Copilul este o fiinta orientata spre crestere si dezvoltare, indreptata catre viata, capabila sa foloseasca in mod constructiv zestrea genetica si transgenerationala cu care vine in aceata lume.

Valorile Montessori

In alternativa Montessori se respecta personalitatea si independenta copilului, sunt respectate legile naturale de dezvoltare a spiritului uman si se asigura dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, emotional, spiritual.

Pedagogia Montessori nu plaseaza copilul in centrul atentiei, ci pe fiecare copil in parte; punctul de plecare nu este metoda de educare, ci aceasta metoda este consecinta faptului de a asista la dezvoltarea fenomenelor psihologice ramase neobservate si necunoscute.

Lucrarea Mariei Montessori, "Descoperirea copilului", copilul cu natura sa specifica, a facut posibila instituirea unei educatii care sa fie pe masura fiecarui copil si sa ajute efectiv copilul. Copilul are libertatea sa decida: ce sa invete, cu cine sa invete, unde sa invete, cat timp sa invete in acord cu tezele autoarei. In educatia Montessori educatoarea directioneaza energiile copiilor, nu corecteaza niciodata, nu intervine in munca copiilor, ci observa pentru a sti ce sa faca pe mai departe.

Secretul oricarui cadru didactic bun este de a ajuta copiii sa se concentreze nu pe obtinerea unor performante apreciate prin calificative, ci pe dezvoltarea unei dorinte fundamentale pentru invatare, in perfect acord cu ceea ce Alvin Toffler remarca – "analfabetul de maine nu va fi cel care nu stie sa citeasca, ci va fi cel care nu a invatat cum sa invete".

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Inteligenta copii Invatare copii Metoda montessori

Articole recomandate

Citeste si despre