Mami, de unde vin copiii?

Copilul poate invata foarte multe lucruri despre sex si sexualitate inca de cand e bebelus. Dar adevarata discutie pe care o poarta parintele cu un copil despre sex survine undeva mai tarziu in copilarie. Asadar, cum ii explici unui copil de 3-4 ani de unde vin copiii? Sa fii sincera sau sa maschezi adevarul?

La ce sa te astepti de la un prescolar?

Nu uita ca varsta prescolara este presarata de curiozitati la copii. Unul dintre misterele in jurul caruia se va opri si va pune o sumedenie de intrebari este "cum se fac copiii?" sau de unde provin ei. Aceasta apare la copil atunci cand vede poze cu el de cand era bebe sau cand vede femei insarcinate si aude ca se vorbeste despre bebelusi, sarcina etc. El te mai poate intreba:

  • cum ajung copiii in burtica mamei?;

  • ce face un copil acolo?;

  • cum iese copilul din burtica?.

Poti observa si in comportamentul lui dorinta de a cunoaste amanunte despre conceperea copiilor. Este posibil ca acesta sa isi indese pe sub bluzite tot felul de papusi pentru a arata ca o femeie insarcinata. Si acest lucru se intampla nu numai cu fetitele, ci si cu baieteii.

Cum sa conduci discutia cu copilul despre conceperea si nasterea copiilor?

Asteapta sa te intrebe el!

Asteapta pana cand te intreaba el de unde vin copiii sau ialte lucruri din jurul acestui subiect. Daca nu ridica astfel de intrebari, inseamna ca subiectul nu il intereseaza. Explicatiile trebuie sa fie simple, deoarece la varsta aceasta copiii nu au un vocabular extrem de dezvoltat si nu pot intelege concepte greoaie legate de conceptie, nastere sau sarcina.

Mai intai pune-i intrebari si apoi explica-i!

Chiar si atunci cand te intreaba de unde vin copiii, asigura-te ca stie si ca tu intelegi exact ce anume intreaba el. Intreaba-l ce parere are el despre provenienta copiilor si abia apoi initiaza discutia in functie de raspunsurile lui.

Foloseste un limbaj corect!

O fi mic copilul, dar nu trebuie sa il subestimezi. Este adevarat ca trebuie sa limitezi explicatia la cuvinte cat mai simple, dar fara a face confuzii. Daca ii spui de exemplu ca bebelusii vin din burtica mamelor, copilul poate fi indus in eroare, deoarece el crede ca acolo se duce de fapt mancarea cand papa. Poti sa ii spui insa ca bebelusul sta intr-un loc special din burtica mamei numit uter.

Foloseste-te de povesti pentru a ilustra mai bine raspunsul!

La aceasta varsta copiii inca sunt captati de povesti si adora ca mamicile sa le spuna. Nu trebuie sa fie complicata, dar trebuie sa aiba inceput, cuprins si sfarsit. Poti spune asa: mai intai mami si tati s-au cunoscut, apoi s-au iubit, din iubirea lor a luat nastere un bebe, care a trait 9 luni in uterul mamei si apoi s-a nascut. Acest lucru il ajuta pe copil sa inteleaga ca a face un bebe este un proces care are loc pe termen lung.

Raspunsuri simple la intrebarile despre conceperea copiilor

Exista cateva intrebari clasice pe care toti copiii le pun la un moment dat. Este bine sa ai rapsunsurile pregatite:

"Cum apare bebelusul in burtica ta?"

  • limiteaza-te la a spune ca tati a iubit-o mult pe mami si din iubirea lor a luat nastere bebele sau ca acesta ia nastere atunci cand 2 adulti se iubesc foarte mult si sunt pregatiti sa conceapa un bebe in burtica mamei;

" Ce fac bebelusii in burtica?"

  • limiteaza-te la a-i spune ca acolo creste, suge degetelul, loveste, papa, face pipi etc.; toate acestea pana cand creste suficient de mare pentru a iesi;

  • asigura-l ca in uter bebele este protejat si ca este un loc sigur si minunat pentru cresterea lui si ca uneori chiar se distreaza acolo, inotand si zambind.

"Si in burtica mea poate creste un bebe?"

  • este momentul in care trebuie sa ii explici copilului diferentele dintre sexe, mai exact cum difera corpul unui baietel de al unei fetite;

  • de asemenea, trebuie sa ii spui ca numai fetele care ajung la o anumita varsta pot avea bebelusi, iar baieteii, la o anume varsta contribuie la conceperea bebelusului.

"Pe unde ies bebelusii?"

  • copilul prescolar este inca prea mic pentru o explicatie stiintifica si realista a nasterii, pentru el ar trebui sa fie suficient daca ii spui ca atunci cand bebele creste suficient de mare in burtica mamei si nu mai incape, el incepe sa ciocane ( cioc, cioc, cioc) in burtica mamei pentru a o anunta ca este timpul sa iasa din uter; in acel moment mamica merge la spital si medicii si asistentele vor ajuta copilul sa se nasca.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Discutii despre sex Intrebari complicate copii Curiozitate copii

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul