Cum sa-ti inveti copilul sa fie tolerant inca de la o varsta frageda

/ / Modificat: 2022-01-04
Cum sa-ti inveti copilul sa fie tolerant inca de la o varsta frageda

Pentru a creste un copil tolerant este important sa-l educam inca de la inceput cu respect, dragoste si non-violenta. Cu toate acestea, educatia trebuie sa inceapa cu propriul exemplu chiar si atunci cand vorbim de toleranta. Daca parintele nu este tolerant, copilul va copia, automat, acest comportament.

Respectul fata de ceilalti, baza principala a tolerantei

Respectul pentru ceilalti este baza fundamentala a tolerantei si trebuie sa inceapa din familie. Daca intre parinti nu exista toleranta, doar spunandu-I copilului ca trebuie sa fie tolerant, nu va ajuta. Prin urmare, pentru a educa un copil sa fie tolerant este important ca membrii familiei sa fie toleranti unii cu altii, dar si fata de copil. 

Micutii trebuie sa invete valoarea familiei si importanta respectarii tuturor membrilor familiei. Este esential ca ei sa inteleaga ca trebuie sa ne implicam cu totii in ingrijirea si atentia celorlalti. De exemplu, asa cum mama are grija de copil cand este bolnav, asa poate si un copil, sa ii aduca un pahar cu apa cand aceasta nu se simte bine. Nu trebuie sa faca ce face mama, insa printr-un gest atat de mic, invata cum sa fie tolerant, empatic si sa acorde atentie familiei.

In momentul in care copilul invata de mic ce este toleranta si cum sa fie tolerant cu membrii familiei, pe masura ce creste si ajunge la gradinita si apoi la scoala, va sti cum sa fie tolerant si fata de colegi, profesori, etc.  Desigur, parintii ii pot invata pe copii ce este toleranta si in momentul in care acestia se intalnesc la locul de joaca cu alti copii.

Rezolvarea conflictelor este esentiala

Pentru a invata ce este toleranta este esential ca un copil sa invete cum sa-si rezolve conflictele intr-un mod pozitiv. Pentru a face acest lucru parintii trebuie sa le valideze emotiile, sa ii invete cum sa le interpreteze si cum sa le gestioneze corect. De asemenea, micutii trebuie sa invete ca, chiar daca sunt suparati pe cineva, asta nu inseamna ca au dreptul de a fi lipsiti de respect.

In acest caz este important sa nu uitam beneficiile jocului in familie pentru copii, care includ si promovarea respectului. De exemplu, prin intermediul jocurilor de societate, copiii invata sa isi astepte randul, sa respecte miscarile adversarului si sa respecte regulile jocului, dar si sa nu fie suparati pe ceilalti cand pierd.

Invata-i ce inseamna solidaritatea

Niciun parinte nu doreste ca micutii sai sa se uite in alta parte atunci cand vad pe cineva care are nevoie de ajutor. Acest lucru se invata insa, cel mai usor, prin practica. Mai intai, la varste foarte fragede, prin a imparti diverse lucruri cu familia. La fel, membrii familiei trebuie sa imparta cu micutii.

Apoi, pe parcurs ce cresc si ajung la gradinita sau la scoala, pot invata sa imparta jucariile si chiar gustarea, cu un coleg care si-a uitat-o acasa sau nu are o situatie financiara prea buna.

Munca in echipa, fundamentala pentru a-i invata pe copii toleranta

Inca de la varste fragede copiii trebuie sa invete ce este toleranta, iar acest lucru se face prin a invata ce este munca de echipa. Parintii ar trebui sa ii invete pe copii sa lucreze in echipa inca de mici, deoarece aceasta interactiune cu ceilalti este una dintre bazele principale pentru educarea tolerantei. Te intrebi cum poti face acest lucru? Foarte simplu! Prin a le da micutilor sarcini in functie de varsta lor. Acest lucru nu le va dezvolta doar toleranta si autonomia ci ii va ajuta sa inteleaga importanta participarii la treburile casnice.  

Sursa foto: pexels.com

Articole recomandate

Citeste si despre