Cum sa "supravietuiesti" primilor ani de parenting cand copiii au varste apropiate

/ / Modificat: 2023-07-08
Cum sa

Cand esti parintele a doi sau mai multi copii de varste apropiate, parentingul poate deveni o adevarata provocare. Cand intre copii este o diferenta mica de varsta de unul pana la trei ani, totul poate deveni o provocare pentru parinte, deoarece ambii copii au nevoie de ingrijiri speciale, de atentie si de devotament total.

Unde mai punem ca in cele mai multe dintre cazuri, in ceea ce priveste copilul mare, apare gelozia in momentul in care mamica ajunge acasa cu mezinul familiei, alaturi de care petrece mai mult timp.

Daca si tu ai doi copii mici, de varste apropiate, iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa faci fata cu mai mult calm primilor ani.

Nu „supravietui”, traieste si bucura-te de fiecare clipa!

Daca te uiti la definitia termenului "a supravietui" din DEX, acesta inseamna a "a trai in conditii nefavorabile dupa un cataclism/o catastrofa". Prin urmare, nu poate fi vorba despre acest lucru in cazul  in care ai copii. Acei copii pe care ti i-ai dorit si dupa care tanjeai. Prin urmare termenul nu se aplica atunci cand ne vorbim de educatia parentala, desi este folosit de multe persoane.

Inceteaza sa mai “supravietuiesti” si bucura-te de momentele de bucurie. De plimbarile in aer liber, de joaca copiilor, de zambete, de tot ceea ce inseamna sa petreci timp alaturi de copilul tau, deoarece daca nu te bucuri de ele acum, nu vei avea cand sa mai faci acest lucru.

Nu te invinovati. Fii recunoscatoare in fiecare zi

Sa cresti doi copii de varste apropiate nu este deloc usor.  Ai de doua ori mai multe lucruri de facut, te trezesti mai des noaptea, nu ai la fel de mult timp pentru tine, cum aveai laprimul, etc.

Este important sa nu te invinovatesti cand nu reusesti sa faci toate lucrurile pe care le faceai cand aveai doar un copil. De asemenea, este important sa nu te compari cu altii care reusesc sa faca mult mai multe lucruri decat tine. Fiecare suntem diferiti si functionam diferit.

Daca ti se intampla sa te invinovatesti, opreste-te o clipa, respira adanc si fii recunoscatoare pentru ceea ce ai si pentru ceea ce ai facut pana in acel moment. Multumeste-ti pentru asta si apeleaza la fraza motivationale precum: “sunt cea mai buna mama pe care o pot avea copiii mei”.

Ajutorul de orice fel este binevenit

Nu trebuie sa iti fie teama sau rusine sa apelezi la ajutor, de orice fel ar fi acesta. Ba mai mult, ajutorul este vital pentru ca un parinte sa se poata descarca si odihni. Poate fi vorba de o bona sau de bunici, care sa stea cu copiii cat timp faci o baie sau tragi un pui de somn. Sau poate fi o prietena pe care sa o rogi sa-ti cumpere ceva de la piata cand copiii sunt raciti si nu poti ajunge. 

Incurajeaza autonomia copiilor

Incurajarea autonomiei copiilor de la o varsta foarte frageda nu este benefica doar pentru parintii, ci mai ales pentru copii, deoarece serveste drept antrenament pentru viata, le creste stima de sine, increderea in sine, capacitatea de a lua decizii si sentimentul de apartenenta.

In plus, spunandu-i copilului mare cat de important este pentru tine si cat de importanta este contributia acestuia in familia voastra, il poate ajuta sa treaca mai usor peste momentele de gelozie.

Ai incredere in puterea rutinelor

Stim ca rutinele sunt necesare pentru copii, deoarece le ofera siguranta, liniste si incredere. Este important sa respecti in continuare rutinele cu ambii copii. Iar daca nu ai avut rutine bine stabilite la primul copil, este important sa incepi sa introduci rutinele in viata copiilor tai. 

Relaxeaza-te si nu iti crea asteptari prea mari

Cu totii ne-am dori sa avem o casa de revista, sa planificam o sarbatoare de familie perfecta, sa ajungem mereu la timp la o intalnire sau sa aratam mereu cat mai bine. Dar si ca micutii sa doarma toata noaptea, sa nu planga ziua si sa fie fericiti si linistiti. In realitate insa, nimic din toate acestea nu se intampla cand ai copii, mai ales copii mici. 

Prin urmare renunta la asteptarile unei vieti perfecte, cum o vezi in pozele de pe retelele de socializare. 

  • FOTO: freepik.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Etape parenting Parenting

Articole recomandate

Citeste si despre