Complexul Oedip la copii

/ / Modificat: 2013-01-17
Complexul Oedip la copii

Complexul Oedip este in fiecare dintre noi. Copiii se nasc cu el, dar depinde de mai multi factori daca acesta reuseste sa capete proportii si sa devina o problema.

Cum recunosti complexul Oedip la copii, la ce varsta incepe sa se manifeste si mai ales cum procedezi in cazuri socante in care copilul isi manifesta ura exagerata fata de un parinte si dragostea nepotrivita fata de altul?

Complexul Oedip este o etapa normala in dezvoltarea copilului, legata de relatia cu parintii care sunt persoanele cele mai semnificative din viata lui. Sigur ca afectiunea copilului fata de parinti se manifesta in diferite moduri de-a lungul perioadelor copilariei.

Manifestarile complexului Oedip la fiecare varsta

Initial, copiii sunt atasati de mama, care este prima persoana si primul obiect al iubirii, cea care satisface nevoile fundamentale de foame, ingrijire si iubire.

Mai apoi, pe la 2-3 ani, apare si relatia directa cu tatal, astfel incat copiii incep sa relationeze si cu sexul masculin. Tot in jurul acestei varste, copiii sunt foarte atenti si impresionati de dragostea dintre parintii lor, "invata" ca iubirea este intre un barbat si o femeie.

Acum ei incep sa se joace "de-a mama si tata" si dezvolta o afectiunea speciala pentru parintele de sex opus, caracterizata prin manifestari de diferite feluri si intensitati pe care adultii le remarca uneori:

  • baiatul ii spune mamei ca o iubeste si o cere de sotie;


  • fetita se imbraca cochet pentru a fi admirata de tatal sau;


  • baietelul vrea sa doarma cu mama in pat profitand de absenta tatalui;


  • ba chiar uneori apar si exprimari care socheaza cum ar fi "vreau sa plece mama ca sa ma casatoresc cu tine si sa avem copii" etc.

Aceste manifestari, ca si perioada dintre 3 si 6 ani au fost denumite Complexul Oedip dupa tragedia antica "Oedip Rege".

Cum trebuie sa "gestioneze" parintii aceasta etapa?

Cel mai important este ca aceste dorinte de a fi impreuna cu parintele de sex opus si de a-l elimina pe cel de acelasi sex sunt inconstiente si ca in acelasi timp copilul isi iubeste ambii parinti si nu le doreste raul.


Parintele de acelasi sex se va constitui in modelul copilului atunci cand el isi va da seama ca dorintele sale nu pot fi realizate (pentru ca mama este sotia tatalui si tatal este sotul mamei) si ca atare va "trebui" sa fie ca mama atunci cand va fi mare pentru a-si gasi un partener.

Astfel, copilul este ajutat sa iasa din aceasta dorinta infantila si sa invete treptat sa relationeze cu sexul opus.

Copiii au manifestari diferite de afectiune fata de fetele si baietii cu care sunt colegi de gradinita si scoala si fata de prietenii lor. La varste mai mari, copiii isi amintesc de "prima iubire" de la gradinita si povestesc zambind.

Parintii trebuie sa inteleaga ce se intampla cu copilul si sa nu le ia ca pe semne de anormalitate pentru ca este modul lui de a se manifesta la respectiva varsta. Ei trebuie insa sa ii vorbeasca celui mic despre diferenta dintre copii si adulti, despre relatiile pe care copiii le au cu parintii lor si cele pe care le vor avea cu viitorii lor parteneri. In acest mod, ii ajuta sa creasca si sa se dezvolte din punct de vedere afectiv.


Interdictia incestului este fundamentala in societatea umana si baza constituirii familiei, garantul sanatatii psihice, iar adultii le pot vorbi copiilor despre ce inseamna sa fii din aceeasi familie, ruda de sange, cat si faptul ca dragostea si casatoria sunt cu persoane straine de familie. "Cand vei fi mare, vei cunoaste o fata pe care o vei iubi si cu care te vei casatori. Mama va ramane sotia tatalui si tu vei avea sotia ta."

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dragoste copil parinte

Articole recomandate

Citeste si despre