Cuvinte dureroase pentru copil

/ / Modificat: 2012-01-04
Cuvinte dureroase pentru copil

Parintii pot face cu usurinta greseli in comunicarea cu copilul fara sa-si dea seama. Unele dintre ele sunt cuvinte dureroase pentru copil, care il pot influenta chiar pe termen lung.

Atunci cand repeti cuvinte care il ranesc pe copilul tau, il poti demoraliza complet si vei obtine opusul a ceea ce iti doreai de fapt. Afla care sunt cele mai daunatoare moduri de a comunica cu micutul tau.

"Esti prost, rau, incapabil"

Oricata frustrare sau nervi ti-ar provoca o greseala repetata a micutului tau, este foarte important sa te feresti sa-l etichetezi cu voce tare intr-un mod negativ. Cand sunt repetate, aceste insulte pot distruge aproape complet increderea in sine a micutului tau si ii ofera o scuza pentru orice esec. Atunci cand intampina un obstacol dificil, copilul poate renunta chiar inainte sa incerce, fiind influentat de cuvintele parintilor.

"Tu nu poti sa..."

In acelasi mod negativ si dureros, cuvintele "nu poti" afecteaza respectul de sine al copilului care poate incepe sa se simta inferior fata de altii de varsta lui. Mai mult, aceste cuvinte creeaza resentimente in timp, iar odata ajuns adult, copilul poate renunta la relatia cu parintii care l-au ranit.

"Niciodata..."

Cand sunt intotite de "niciodata" sau "intotdeauna", reprosurile au valoare de judecata care eticheteaza copilul. Obiceiurile proaste pot fi eliminate cu ajutorul sprijinului parintilor. Criticile si reprosurile de acest fel nu afecteaza intotdeauna copilul pe termen lung, dar nu sunt o modalitate constructiva de a rezolva problemele.

"De ce nu inveti de la fratele tau, sora ta?"

Comparatia copilului cu fratii mai mari sau mai mici, poate crea resentimente si duce la deteriorarea relatiei dintre frati. Putina competitie este sanatoasa, insa de cele mai multe ori parintii nu mai pot controla competitia dintre frati dupa ce au initiat-o. Atunci cand un frate mai mare exceleaza intr-un domeniu si este laudat tot timpul, cel mic va fi mai putin tentat sa incerce lucruri noi. In schimb, se va multumi sa depuna eforturi pentru a intra in rolul stabilit de parinti.

"Iar ai facut asta?"

Sentimentele dureroase de inferioritate sunt agravate de readucerea in discutie in mod curent a greselilor trecute. Cei mai multi copii nu uita greselile lor si reactia ta puternica il va face pe cel mic sa nu te mai asculte. Cicaleala constanta cu privire la trecut raneste copilul si il face sa dezvolte resentimente fata de tine.

"Nu asa, lasa-ma sa-ti arat eu"

Este important ca atunci cand il inveti pe micut aptitudini noi sa ai rabdare cu el. Daca ii ceri sa faca ceva, apoi preiei tu sarcina cand vezi ca nu face fata, nu va invata niciodata. Mai mult, copilul devine tot mai putin interesat de a incerca sarcini noi, stiind ca nu se va ridica la inaltimea asteptarilor tale.

"De ce? Pentru ca asa am spus eu!"

Parintii autoritari pot constata atunci cand copiii cresc ca au creat rani adanci prin cuvintele lor. Daca micutul tau nu te bate la cap cu intrebari repetate si inutile, fa un efort sa-i explici dorintele tale. Daca nu intelege de ce este nevoie sa-si viziteze rudele cand el vrea doar sa se joace, nu-i raspunde "Pentru ca asa am spus eu!". Explica-i in schimb ca stii ca are alte preocupari, dar este important sa pastreze legatura cu rudele care il iubesc.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Parinte Dezvoltare emotionala Comunicarea cu copii

Articole recomandate

Citeste si despre