Copilul in lumea televizorului si a computerelor

 

Jucariile din ziua de azi sunt infinit de variate. Cei ce le fabrica folosesc ultimele realizari ale electronicii, pentru a-l distra pe "consumator" intr-un mod nou, inedit.

Copiii japonezi sunt innebuniti dupa o noua jucarie electronica, asa-numitul "ceas-ou", care, cu timpul, daca il "ingrijesti" cum trebuie, din "ou" trebuie sa "iasa" un "pui", care, la randul lui, are nevoie de ingrijire.

In cazul in care toate operatiunile sunt indeplinite la timp si in mod corect (hranirea jucariei, curatenie), "puiul" va piui amintindu-i stapanului de existenta sa. Daca copilul uita de el sau face o greseala, "puiul" poate sa se "imbolnaveasca" si chiar sa "moara".

Iata ca un mecanism artificial, lipsit de viata, devine parca un partener de joc autonom al omului, acesta avand suflet nemuritor!

Oare nu reprezinta si un simbol al copilariei din ziua de azi, al instrainarii, al singuratatii copilului de la oras, plasat in lumea lipsita de suflet a masinilor si care cauta in aceasta lume o mangaiere si un prieten ?

Aceasta jucarie a inlocuit cainele sau pisica, acestea nemaifiind acceptate intr-o familie japoneza a zilei de azi.

Sursa: 1. Parintele Alexandru, Copilul in lumea televizorului si computerelor, Schitul romanesc Lacul, Sf. Munte Athos, 1999.

Televizorul

  

Televiziunea a intrat deja in viata copilului contemporan. A nu avea televizor in casa inseamna a fi prea diferit de norma general acceptata.

Parintii ar trebui sa incerce sa reduca contactul copilului cu televizorul la minim (pentru pastrarea sanatatii fizice) si sa-l faca strict selectiv (pentru pastrarea sanatatii sufletesti).

S-a observat ca insisi copiii prefera ca in loc sa se uite in mod pasiv la televizor, sa se ocupe cu alte indeletniciri interesante care consuma timp si energie atunci cand au la indemana asemenea indeletniciri.

Mai tarziu, pe primul plan va trece o alta sarcina - selectarea judicioasa a emisiunilor TV. Nu exista oare emisiuni TV folositoare?

Emisiunile de popularizare a stiintei, care se ocupa de istorie, de arta, de stiintele naturii, nu numai ca nu dauneaza adolescentului, ci ii aduc si un anumit folos. Acelasi lucru se poate spune si cu privire la unele filme artistice si, desigur, la emisiunile religioase ortodoxe care au aparut in ultimii ani.

Parintii intelepti stiu sa puna si televizorul in slujba familiei. Imaginea vizuala este cea mai vie, cea care ramane cel mai usor in memorie. Limbajul vizual al artei cinematografice penetreaza pana in sufletul copilului.

Intr-un articol pedagogic se face o comparatie interesanta intre vechii eroi ai desenelor animate si actualii eroi: este vorba de testoasele ninja si de Ceburaska si prietenii sai. Daca Ceburaska seamana cu un copil simpatic si naiv, testoasele sunt mai degraba niste "baieti duri" care, facand ordine si reinstaurand dreptatea, "caftesc" la adversari in dreapta si in stanga. Ele traiesc si actioneaza intr-o cu totul alta lume, intunecata si cumplita.

Copiii din ziua de azi se uita la desene animate care seamana cu niste filme de razboi. Vampirii, monstrii, stafiile, vizitatorii din cosmos intra de pe "micile ecrane" in constiinta copiilor nostri, care adesea nu este protejata de nimic.

Copilul spre deosebire de adult, inca nu distinge precis artificialul de realitate. El reactioneaza in mod sincer si violent la imaginea teatrala - de desen animat - cinematografica, nerecunoscand caracterul conventional al acesteia.

Prescolarii si scolarii mici traiesc nu una, ci cateva vieti: pe cea proprie, si pe cea a eroilor din povesti si din desenele animate. Astfel, ei tind spre o traire maxima a evenimentelor.

Un baiat din Moscova iubea desenele animate. Intr-un desen animat despre ursuletii-gummy, acestia puteau face sarituri dibace si inalte prin copaci, pe case. La inceput, baietelul sarea prin apartament: "Sunt un ursulet-gummy ! Sunt un ursulet-gummy!" Si iata ca s-a suit, o data, impreuna cu alti copii, pe acoperisul unui bloc de saisprezece etaje. Deodata, baietelului nostru i-a trecut prin cap ca ar putea, la fel ca ursuletii indragiti, sa sara pe acoperisul vecin. Cativa pasi pana la margine si...

Super eroii, un model?

 

A dezvolta imaginatia copiiilor aratandu-le super-eroi este un lucru foarte periculos. Pe langa toate cele aratate mai sus, micul ecran, in fata caruia familiile din ziua de azi isi petrec aproape in intregime timpul liber, aduce prejudicii neindoielnice sanatatii fizice si psihice a copiilor. Specialistii in psihiatrie si psihologie infantila presupun ca principalele boli ale copiilor secolului XXI vor fi cauzate de televiziune si computere.

In primul rand, cinescopul produce o iradiere care conduce la dereglari neuro-somatice in organismul copilului. In urma acestei iradieri, sistemul nervos al acestuia se epuizeaza rapid.

In al doilea rand, sederea prelungita in fata ecranului de televizor (ca si in fata computerului sau chiar a cartii, daca copilul stie deja sa citeasca) conduce la tulburari astenonevrotice: din pricina sedentarismului se deregleaza functionarea intestinului, din organism se elimina defectuos produsii de catabolism (toxinele rezultate din metabolismul organismului), si copiii se imbolnavesc frecvent.

Cel mai mult ies in evidenta insa tulburarile psiho-emotionale legate de actiunea informationala a televiziunii asupra organismului copilului.

Copiiilor obisnuiti sa stea la televizor le slabeste memoria; ei asimileaza mai greu, nu se pot concentra la ore; sufera de insomnie; devin agitati, irascibili, suparaciosi. Se inrautatesc si relatiile cu parintii, indeosebi daca acestia le cer sa se desprinda de televizor.

Nu numai copilul, ci si adultul, care are un psihic mai puternic si mai rezistent, este incapabil sa se opuna acestei actiuni, chiar daca el recepteaza in mod critic ceea ce vede. Televiziunea codifica prin diverse mijloace, voluntar sau involuntar, comportamentul copilului sau adolescentului - il determina sa traiasca dupa legile lumii ecranului.

Oamenii inaintati in varsta incearca o mare tensiune emotionala urmarind intamplarile de pe ecran: traiesc cu adevarat o viata straina. Copilului ii este si mai usor decat adultului sa se scufunde in lumea iluziei; si intrucat aceasta viata este mult mai interesanta si mai bogata in intamplari decat viata sa proprie, cea de zi cu zi, el prefera viata imaginarului.

Viata televizorului, in care copilul traieste sentimente atat de puternice, i se pare acestuia mai adevarata decat cea autentica. Revenind din lumea iluziei, el isi vede existenta in culori cenusii si plicticoase, iar apropiatii sai i se par neinsemnati.

Aratandu-i violenta chiar si in desenele animate, infatisandu-i scene de desfrau, cruzime sau viata de placeri, televiziunea trezeste in sufletul copilului patimile maniei, desfranarii, invidiei, lacomiei.

Filmele de actiune il invata sa-l dispretuiasca pe cel slab, il forteaza sa adopte nu numai un anumit mod de viata, ci si o atitudine fata de oameni, obraznica si lipsita de jena.

Oamenii au devenit dependenti psihologic de televizor. Daca televizorul se strica deodata, este o catastrofa: se asterne o liniste neobisnuita, inspaimantatoare si iese la iveala faptul ca membrii familiei sunt despartiti sufleteste. De aceea, pentru aceasta eventualitate, in fiecare casa se gasesc cate doua-trei televizoare: se strica unul, deschidem altul.

Telespectatorii isi pierd treptat individualitatea. Dupa expresia unui oarecare sociolog, gratie televiziunii se formeaza un nou tip antropologic, cu un nivel intelectual si moral scazut.

Copiii sunt profund atrasi de televizor in familiile in care sufera de aceasta patima adultii. In aceste familii, televizorul devine adevaratul stapan al casei, autoritatea suprema.

Computerul

  

In privinta computerului, pot fi facute aceleasi recomandari ca si in privinta televizorului: limitarea stricta a timpului consacrat folosirii calculatorului si o atitudine judicioasa.

In secolul cand computerele se afla chiar si in manastirile ortodoxe, a-l tine pe copil intr-o izolare artificiala fata de ele inseamna a complica pentru el viata adulta care ii sta in fata, studiile si, poate, activitatea profesionala.



Computerul nu este in sine nici bun, nici rau. Bun sau rau il poate face vointa omului - depinde de modul in care folosim aceasta inventie complexa.

In zilele noastre, se pare ca nu ne mai putem descurca fara a intrebuinta computerul ca instrument practic. Si cartile sunt editate cu ajutorul computerelor - altfel, munca de editare ar fi de cateva ori mai inceata.

Ar fi de dorit ca copiii sa se tina mai departe de aceste "masini inteligente". Influenta lor vatamatoare asupra sanatatii fizice a omului nu sufera indoiala; ecranele protectoare nu sunt in stare sa apere complet de iradierea vatamatoare.

Medicii spun ca toti "computeristii" au un nivel net scazut al leucocitelor in sange – fiind afectata functia de aparare a organismului, scazand rezistenta la imbolnaviri.

Un medic rus a realizat o serie de experimente cu ajutorul unui sistem terapeutico-diagnostic bazat pe "metoda Foil" pentru a elucida modul in care obiectele inconjuratoare influenteaza starea fizica a omului.

El a aflat ca apa sfintita si untdelemnul de maslin normalizeaza indicatorii organelor bolnave.

In conditiile unei "tovarasii" prelungite cu computerul scade puternic imunitatea, lasand organismul lipsit de aparare, in special in fata afectiunilor oncologice si a altor "boli ale secolului".

Pe langa vatamarea pricinuita sanatatii trupesti, computerul poate vatama si sufletul omului - mai ales pe cel de copil.

Computerul nu este doar un instrument ajutator in diversele ramuri ale activitatii umane; pe el ne putem si juca. Nu este nevoie de tovarasi de joaca, tovaras-partener este masina, computerul adica: te joci pe el, in el si cu el.

Specificul jocului pe computer face din om nu un spectator pasiv, ci o persoana care intervine in mod activ. Si acesta traieste, actioneaza, nu in lumea noastra, ci in alta - iluzorie. Iar lumea aceasta se conformeaza unor legi primitive si nemiloase, carora jucatorul este obligat sa li se supuna. El ia hotarari prestabilite de catre programator.

Jocurile ii invata pe copii sa traiasca dupa legile acestei lumi demonice, unde "invinge" cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai necrutator. Personalitatea umana inceteaza sa mai insemne ceva in aceasta lume; ea este receptata ca "adversar potential".

Anumite jocuri le dau jucatorilor posibilitatea de a-si dezvolta o nemarginita sete de putere de a instaura (tot in aceasta lume iluzorie) o noua ordine mondiala.

Nu este de mirare ca pana si cele mai, aparent, inofensive, dintre aceste jocuri, distrug pe neobservate psihicul, duc la imbolnaviri nervoase.

Tentativele parintilor de a-si smulge fiul sau fiica de la joc se soldeaza adesea cu scandaluri cumplite, crize de isterie. A-l desprinde pe copil de televizor tot este mai usor: filmul tot are un sfarsit. Jocul pe computer insa poate continua la infinit: pierzand, vrei sa castigi; iar castigand sa obtii un rezultat si mai bun.

Parintii sunt datori sa-i explice cu autoritate cum stau lucrurile: computerul nu este o jucarie, ci un instrument destinat activitatilor folositoare, si trebuie sa slujeasca la lucruri bune, nu spre vatamarea omului.

Jocurile electronice complicate, mai ales cele create pe principiul "vanatorii" sau "luptei", ii absorb pana intr-atat pe adolescenti, incat acestia uita de orice pe lume.

Cum poate fi ajutat copilul sa isi pastreze sanatatea fizica si psihica in lumea contemporana tehnologizata?

Substanta care opreste actiunea otravii sau ajuta organismul sa lupte impotriva ei se numeste antidot. Ce bine ar fi sa-i administram copilului un asemenea antidot care sa-l ajute sa respinga tot ce este vatamator de suflet, iar noi sa scapam de grija!

Specialistii in psihologia copilului au remarcat de multa vreme ca acesta este mai mult emotiv decat logic; el isi aminteste sentimentele, nu faptele.

Numeroase evenimente petrecute cu mult timp in urma ne raman in memorie numai pentru ca au fost insotite de o puternica miscare a sufletului: fie ca am fost socati de ceva, sau profund raniti, fie ca, dimpotriva, am intalnit intelegere si dragoste acolo unde nu ne asteptam.

Iar impresiile bune primite in casa parinteasca, prin comuniunea cu parintii, sunt pentru noi o mare comoara.