Atunci cand e vorba de doctor, copilul intreaba intotdeauna: "Ce-o sa-mi faca?" si nu e deloc bine sa-i raspundem "N-o sa-ti faca nimic!" intrucat e o mare, mare minciuna! A-ti ridica bluzita, a se uita in gat, a dezinfecta o julitura, a-ti lua sange sau a-ti face o radiografie nu sunt nicidecum niste nimicuri, mai ales cand copilul nu se asteapta la ele, nu stie cat de tare dor si nici cat dureaza!
Atunci cand e vorba de doctor, copilul intreaba intotdeauna: "Ce-o sa-mi faca?" si nu e deloc bine sa-i raspundem "N-o sa-ti faca nimic!" intrucat e o mare, mare minciuna! A-ti ridica bluzita, a se uita in gat, a dezinfecta o julitura, a-ti lua sange sau a-ti face o radiografie nu sunt nicidecum niste nimicuri, mai ales cand copilul nu se asteapta la ele, nu stie cat de tare dor si nici cat dureaza!
Si atunci...ce sa-i spunem copilului?
Este bine sa-i spunem, de exemplu, ca doctorii sunt de multe feluri, fiecare se ocupa de o parte a corpului, eventual cum se numesc specialitatile medicale, ce urmeaza sa se intample în cabinet. Sigur ca aceste explicatii variaza in functie de varsta copilului si de intrebarile pe care le pune.
Chiar daca vi se pare dificil, sa-i spuneti numele bolii, in ce consta tratamentul sau investigatiile medicale care i se vor face, e preferabil unei minciuni de tipul "N-ai nimic", "Daca n-ai ascultat, uite ce-ai patit!". Oricat de grea ar fi situatia prin care trece, copilul o va suporta mai usor daca i se va vorbi despre ea. A face din boala, diagnostic sau tratament un mister, a trece cu vederea explicatiile sau a le considera inutile, a ascunde sau dimpotriva a lua in ras simptomele copilului sunt moduri in care ii crestem frica si nesiguranta in loc sa-l ajutam sa treaca mai usor prin situatia si asa neplacuta. Fireste ca modul de abordare a bolii, analizelor, ce si cat spunem copilului depind de diagnostic, gravitate, dezvoltarea intelectuala si afectiva a celui mic. Un singur lucru este comun si probabil cel mai important: sa-i dam posibilitatea copilului sa-si exprime curiozitatea, nelinistea, frica, sa poata pune intrebari si sa-i raspundem la ele.
Asadar incercati sa va puneti din cand in cand in locul copilului sau sa va amintiti cum simteati cand erati la varsta lui si incercati:
sa nu amenintati copilul cu doctorul, spitalul sau injectia;
sa vorbiti cu el inca de cand este mic despre doctor, vaccin, ingrijiri medicale, cu un aer linistit si increzator astfel incat sa-i transmiteti o stare afectiva pozitiva, nu una de teama sau repulsie;
sa-l incurajati sa vorbeasca despre ce simte, daca il doare ceva sau nu se simte bine, nu-i spuneti: "N-ai nimic!"
sa spuneti copilului motivul pentru care mergeti la medic (vaccin, consultatie, analize, tratamente);
sa-l consolati si sa-i aratati ca sunteti alaturi de el cand plange, sufera, tipa, sa nu va enervati si sa nu-l pedepsiti pentru ca "nu a stat cuminte" , "a facut scandal" sau "i-a fost frica";
sa nu-i aratati dispret, sa nu-l jigniti spunandu-i "fricos" sau "las". Nu uitati ca si adultii se tem cel putin la fel de mult ca si copiii!
sa-l incurajati sa vorbeasca despre ce simte, sa puna intrebari, sa-si exprime teama si ingrijorarea, nu sa le ascunda sau sa-i fie rusine.
Psiholog Anca Pietraru
.JPG)
