Copil singur la parinti? 7 lucruri pe care toata lumea trebuie sa le stie

/ / Modificat: 2017-12-22
Copil singur la parinti? 7 lucruri pe care toata lumea trebuie sa le stie

Rasfatat, egoist, antisocial: sunt doar cateva cuvinte pe care le-ai auzit daca esti copil singur la parinti. Si asta pentru ca un copil singur la parinti este asociat cu destule prejudecati. Intr-adevar, faptul ca un copil creste fara frati sau surori are o influenta asupra personalitatii sale, insa nu atat de mult incat sa fie considerat un nesuferit.

In prezent, familiile cu un singur copil au devenit din ce in ce mai des intanite (reprezinta aproximativ 20% din familiile americane, iar in Europa, in anul 2016, 47% dintre familii aveau un singur copil), deci copiii unici nu mai sunt o raritate, ca in trecut. Iata 7 lucruri interesante despre copiii singuri la parinti:

1. Nu sunt mai rasfatati decat altii

Cel mai adesea auzim despre cei singuri la parinti ca sunt din cale afara de rasfatati. Desigur ca sunt si exceptii, insa copiii singuri la parinti nu sunt mai rasfatati decat ceilalti, spune Susan Newman, Ph.D. in cartea "The Case for the only child". Potrivit lui Newman, rasfatul este o problema a parintilor, problema care nu dispare daca apare un al doilea copil, pentru ca si acesta va avea parte de rasfat. Parintii pur si simplu nu pot sa le spuna nu.

2. Nu sunt singurii care au prieteni imaginari

Despre copiii fara frati multi se spune ca se simt singuri si de aceea isi inventeaza prieteni imaginari. Insa cercetarile efectuate la Universitatea din Oregon si la Universitatea din Washington au aratat ca 65% dintre copiii cu varsta de pana la 7 ani au avut prieteni imaginari.

3. Sunt critici cu ei insisi

Copiii singuri la parinti au tendinta sa puna presiune asupra lor si sa fie extrem de critici cu ei insisi. De aceea, au si asteptari mai mari. Copii singuri la parinti sunt perfectionisti, mai ales daca si parintii pun presiune asupra lui.

4. Se simt confortabil in preajma adultilor

In timp ce copiii care au frati si surori isi gasesc de lucru impreuna, un copil singur la parinti va socializa mai mult cu acestia sau cu prietenii parintilor care vin in vizita. Asa ca vor creste simtindu-se mai confortabil in preajma persoanelor adulte. Un copil unic va deprinde mult mai repede comportamentul si limbajul unui adult si va sti mai bine cum sa faca fata situatiilor dificile.

5. Nu sunt persoane antisociale...

Despre copiii unici se mai spune ca sunt antisociali, ca sunt singuri si nu au prieteni. Din contra, studiile arata ca ei au la fel de multi prieteni, daca nu mai multi, ca si in cazul copiilor care au frati si surori.

6... dar le place sa petreaca timp singuri

Copiii singuri la parinti au nevoie, uneori, de momente pe care sa le petreaca doar ei cu... ei! Acest lucru probabil ca are legatura cu faptul ca in copilarie ei isi gaseau de lucru singuri: citeau, desenau, se jucau cu animalutele de plus.

7. Sunt sensibili

Copiii singuri la parinti au tendinta sa devina adulti mai sensibili, de aceea pot fi raniti mai usor atunci cand sunt criticati sau cand li se comite o nedreptate.

De asemenea, cand devin adulti, ei sunt singurii care vor avea grija de parintii lor si nu vor avea frati cu care sa se consoleze, in cazul pierderii unui parinte.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copil singur la parinti Avantaje copil singur parinti Copii rasfatati

Articole recomandate

Citeste si despre