Cum reactionezi la minciunile copilului

/ / Modificat: 2012-11-20
Cum reactionezi la minciunile copilului

Reactia la minciunile copilului tau poate fi una dintre cele mai grele probe de stapanire de sine. Desi minciuna face parte din dezvoltarea normala a oricarui copil, cand se intampla efectiv acest lucru, este dificil sa tratezi situatia in asa fel incat micutul tau sa inteleaga de ce a gresit si sa nu repete gestul.

Exista, insa, cateva lucruri pe care le poti face in asa fel incat nici sa nu lasi situatia sa se agraveze, nici sa-i faci raul copilului sau tie insati.

Depisteaza comportamentul copilului cand minte

Mamicile isi cunosc destul de bine copiii pentru a "citi" semnele unei minciuni. Copilul se poate feri sa te priveasca in ochi, gesticuleaza cu mainile, roseste sau are un anumit comportament care se repeta ori de cate ori te minte. Odata ce ai reusit sa-ti dai seama ca te-a mintit copilul, ofera-i acestuia ocazia sa marturiseasca singur. Spune-i, de exemplu "Am gasit bibeloul spart si aruncat la cosul de gunoi. Cine crezi ca a facut asta?" Daca vede ca nu esti furioasa, exista mai multe sanse ca cel mic sa-si recunoasca fapta.

Stabileste un set de reguli privind minciuna

Cand copilul te minte, acesta trebuie sa cunoasca consecinta faptei sale. Incurajeaza-ti copilul sa fie sincer si explica-i ca nu rezolva nimic daca te minte. Cand, totusi, se intampla acest lucru, aplica o pedeapsa moderata, intr-un mod calm, avand grija ca cel mic sa stie motivul pentru care este pedepsit. Daca exista consecinte la care copilul se poate astepta, comportamentul lui gresit poate sa se schimbe.

In acelasi timp, recompenseaza-ti copilul cand iti spune adevarul. De exemplu, cand calificativele pe care iti spune ca le ia la scoala sunt confirmate la sedintele cu parintii, nu uita sa-ti exprimi aprecierea pentru sinceritatea lui si sa-l recompensezi acolo unde consideri necesar. In schimb, nu-i face promisiuni de cadouri pentru ca a fost sincer, daca nu le vei respecta.

Elimina exemplele de comportament negativ

Copiii mint adesea deoarece au adultii ca exemplu. Un copil nu poate intelege de ce oamenii mari au voie sa faca acest lucru, in timp ce el este pedepsit.

Un alt comportament negativ poate fi propria ta indoiala la orice iti spune copilul. Uneori, copiii mint pentru ca nu s-au simtit niciodata crezuti de catre cei din jur si nu vad sensul de a fi sinceri.

Controleaza-ti reactiile negative cand copilul te minte. Daca ii este frica de reactia ta, va avea un motiv in plus sa-ti ascunda adevarul.

Nu-ti fa copilul mincinos si nu-l jigni. Invata sa intelegi motivele pentru care acesta te-a mintit. Un copil mic poate minti deoarece nu stie sa explice de ce a stricat un lucru si minciuna ii este la indemana. Un copil maricel poate minti pentru a vedea pana unde poate merge cu libertatea de actiune. Un altul poate sa minta deoarece vrea sa atraga atentia. Daca in prezenta ta se simte in siguranta, copilul tau va avea mai putine motive sa te minta.

Combate minciuna prin povesti sau exemple atractive

Daca cel mic te minte, foloseste-te de cartile, filmele de desene animate sau istorioarele care ii pot spune copilului, pe limba lui, de ce nu este bine sa minti. In timp, exemplele de comportament corect ii vor ramane in memorie. Nu insista asupra moralei, lasa-l pe el sa deduca pentru ca invatamintele din carti sa fie acceptate mai usor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Minciuni copii Adevar copii Sinceritate copii Pedeapsa minciuni copii

Articole recomandate

Citeste si despre