Schimba scutecul, instructiuni pas cu pas

/ / Modificat: 2014-03-12
Schimba scutecul, instructiuni pas cu pas

Schimbarea scutecului bebelusului este o sarcina destul de dificila daca esti proaspat parinte. Nici nu scapi bine de decizia alegerii tipului potrivit de scutec pentru copil - de unica folosinta sau refolosibil - ca te lovesti de o alta dilema in ingrijirea lui - schimbarea scutecelor. Nu este o mare filosofie sa scoti scutecul vechi si sa pui altul nou, insa exista o rutina intreaga legata schimbarea corecta a scutecelor pe care este bine sa o respecti, altfel siguranta si sanatatea bebelusului ar putea avea de suferit!

Lucruri de care ai nevoie cand schimbi scutecul

Inainte de fiecare schimbare a scutecului bebelusului, este important sa asezi langa tine toate lucrurile si produsele de care ai nevoie. In acest fel, nu vei fi nevoita sa te deplasezi de langa bebe si sa il lasi nesupravegheat, punandu-i in pericol siguranta.

Iata principalele lucruri de care ai nevoie in rutina de schimbare a scutecului:

  • masuta de schimbat bebelusul;
  • 1-2 scutece noi (este important sa ai o rezerva in situatia in care bebe isi face nevoile in timp ce pui scutecul nou);
  • servetele umede pentru bebelusi;
  • carpa umezita si prosop (pentru uscarea atenta a pielii);
  • recipient pentru aruncarea scutecului murdar.

Schimbarea scutecului bebelusului in 7 pasi simpli

Indiferent ca este vorba de scutece de unica folosinta sau refolosibile, cu arici sau cu alte metode de prindere, tehnicile si pasii pentru schimbarea lor sunt aceiasi:

  1. Asaza bebelusul pe spate, pe masuta de schimbat scutece sau pe pat, si da-i jos pantalonasii.
  2. Desprinde ariciul scutecului in ambele parti, insa nu te grabi sa il dai jos. Fii pregatita pentru situatia in care bebe isi face nevoile chiar in momentul acela si evita imprastierea urinei in jurul lui. Daca totul este in regula, da jos scutecul, avand grija sa stergi bland cu el surplusul de urina sau fecale de pe funduletul copilului.
  3. Urmeaza curatarea atenta a funduletului si a organelor genitale. Poti folosi servetele umede speciale pentru bebe sau o carpa umezita cu apa calduta, fara sapun sau alte produse de ingrijire. Curatarea zonelor intime ale bebelusului incepe intotdeauna din fata catre spate (fundulet), in special la fetite, pentru prevenirea infectarii zonei genitale cu bacterii din fecale. La baietei, stege bine sub scrot.
  4. Asigura-te ca pielea bebelusului este bine uscata inainte de a pune scutecul curat, pentru prevenirea riscului aparitiei iritatiilor de scutec. Sterge-l cu un prosop moale, din bumbac, inainte de a pune scutecul. Aplica unguentul contra iritatiilor si pregateste-te sa pui noul scutecel. 
  5. Grija pentru funduletul bebelusului tau la fiecare schimbare de scutec poate fi garantia evitarii eritemului fesier si a suprainfectarii acestuia. Aplica unguentul Bepanthen de fiecare data cand schimbi scutecul bebelusului. Acest unguent are un continut mai ridicat de grasimi si o concentratie mai scazuta de apa, aplicandu-se in general pe tesutul uscat. Se recomanda pentru protejarea funduletului lui bebe impotriva eritemului fesier.

  6. Desprinde ariciul scutecului curat. Asaza o parte sub funduletul bebelusului, astfel incat marginea sa ajunga in zona lombara, iar cealalta parte trece-o printre piciorusele lui. Marginea din fata trebuie sa fie pozitionata sub cordonul ombilical al copilului, in cazul in care "buricul" nu a cazut.
  7. Dupa asezarea corecta a scutecului, prinde aricii, dar ai grija sa nu strangi foarte tare si sa lasi pielea sa respire. Daca intra doua degete intre scutec si pielea bebelului, scutecul este prins corect.
  8. La sfarsit, nu uita sa lauzi bebelusul pentru cat de cuminte a fost in timpul schimbarii scutecului si spala-te pe maini.

Tu ai intampinat greutati cand ai schimbat prima oara scutecul bebelusului? Spune-ne secretele tale in schimbarea scutecelului in sectiunea de comentarii de mai jos.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Scutece Scutece bebelusi Scutece unica folosinta Schimbare scutece

Articole recomandate

Citeste si despre