Paracetamolul, primul medicament folosit in cazul febrei la copii

/ / Modificat: 2017-09-26
Paracetamolul, primul medicament folosit in cazul febrei la copii

Cunoscut si utilizat ca medicament de prima intentie in tratarea starilor febrile si a durerii, paracetamolul este un tratament sigur pentru copiii mai mici de un an si pentru bolnavii de astm bronsic. Aceasta este parerea unanima a presedintilor celor 3 societati medicale recunoscute in tratamentul astmului in Romania.

Explicatia medicilor vine in urma unui studiu, cunoscut ca studiul Beasley (dupa numele profesorului care l-a coordonat), privind corelatia dintre paracetamol si astmul bronsic.

Specialistii romani sustin, intr-un comunicat de presa emis de catre Societatea Romana de Pneumologie, Sectia de Pneumologie Pediatrica si Societatea de Pediatrie din Romania, ca acest studiu, care sugereaza rolul paracetamolului ca posibil factor de risc pentru astm, a dovedit doar asocierea si nicidecum relatia de cauzalitate dintre acestea.

"Studiul nu a investigat motivul pentru care pacientilor li s-a administrat paracetamol. A inregistrat numai ca pacientii cu astm au consumat mai mult paracetamol decat cei ce nu au astm. Cu paracetamolul se trateaza febra ca apare in infectiile virale, care pot fi, mai ales daca apar in copilarie, un factor de risc pentru astm. Infectiile cu virusul sincitial respirator sunt incriminate in patogenia astmului. Este posibil ca paracetamolul sa fi fost folosit tocmai pentru a scadea febra din infectiile virale respiratorii, in general mai frecvente la astmatici. Este normal ca pacientii au primit paracetamol in copilarie, acesta fiind tratamentul de prima intentie pentru febra copilului", subliniaza prof. dr. Ioan Paul Stoicescu.

Prof. dr. Mircea Nanulescu, presedintele Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie, explica modul de administrare a paracetamolului: "Paracetamolul este antitermicul cel mai frecvent utilizat in pediatrie si este singurul medicament pentru combaterea febrei la categoria de virsta 1 – 6 luni. Doza de paracetamol este de 10 – 15 mg/kg/doza, cu administrare ritmica la 4 sau 6 ore, fara a depasi 50 – 70 mg/kg/24h. 

Paracetamolul se poate administra dupa varsta de 1 luna. Antitermicul se administreaza ritmic, la intervalul mentionat si inca 24h dupa ce febra a scazut sub 38°C."

Paracetamolul este cel mai folosit tratament pe plan mondial in starile febrile si durere. Daca vom administra aspirina la copii in caz de gripa, va exista riscul dezvoltarii unei complicatii potential fatale denumita sindromul Reye. Mai mult, studiile clinice demonstreaza ca aspirina si ibuprofenul, folosite si ele in tratarea acestor simptome pot creste cu pana la 4 ori riscul de sangerari gasto-intestinale. 

Acestea sunt o parte din motivele pentru care Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda paracetamolul ca medicatie de prima alegere pentru copiii mici cu febra", afirma prof. dr. Florin Dumitru Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

"In Romania, la copiii cu varsta de 6-7 ani, 55% dintre cazurile de astm bronsic nu sunt diagnosticate, in sensul ca la aceasta varsta nu sunt practicabile toate acele investigatii care concura la afirmarea certa a diagnosticului. Astmul bronsic nediagosticat (inca neconfirmat) este tratat deseori ca o "infectie respiratorie" cu o componeta obstructiva bronsica, deci, si cu paracetamol. Este firesc, prin urmare, ca paracetamolul sa fie unul dintre cele mai utilizate medicamente la astmatici. 

Aceasta asociere astm – paracetamol nu demonstreaza in nici un caz existenta unei relatii de tip cauza – efect intre cele doua. Nu paracetamolul determina astmul bronsic, ci dimpotriva, astmul bronsic, odata constituit, este acela care determina nevoia de a administra paracetamol. 

In concluzie, nu exista argumente stiintifice pentru a crede ca exista o corelatie cauzala intre administrarea de paracetamol si declansarea astmului bronsic la copii", declara prof. dr. Dimitrie Dragomir, presedintele Societatii Romane de Pediatrie.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sugar temperatura Febra copii Tratament febra copii

Articole recomandate

Citeste si despre