Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Bebelusul la 4 luni si 3 saptamani

18 Iulie 2013

La 19 saptamani (4 luni si 3 saptamani), bebelusul face pasi repezi in dezvoltare si este nerabdator sa exploreze imprejurimile pe propriile lui picioare. Pana atunci, bebelusul se poate bucura de peisajul din jurul lui stand in fundulet si poate ajunge la jucarii aflate la distanta tarandu-se, acestea fiind achizitii noi in dezvoltarea lui fizica. Varsta de 19 saptamani este o perioada in care atentia ta trebuie sa se concentreze foarte mult asupra copilului, deoarece devine din ce in ce mai activ si isi poate pune siguranta in pericol foarte usor.

bebe-sta-fundulet

Dezvoltarea fizica a bebelusului de 4 luni si 3 saptamani

Bebelusul tau creste si acest lucru se observa si la cantar, si la masuratorile de rutina. Deja cantareste in jur de 6,4-6,5 kg si masoara aproximativ 63,5 cm, ceea ce ii permite sa fie din ce in ce mai mobil si sa dobandeasca noi achizitii in dezvoltarea fizica.

Daca rostogolirile au devenit o rutina zilnica in programul lui, iar taratul incepe sa-si intre in "drepturi" in dezvoltare, de acum incolo poti lasa copilul sa stea singur in fundulet. Renunta sa il mai tii de manute sau de brate pentru a-l mentine in aceasta pozitie. Rezeama-l de niste pernute moi si lasa-l sa-si dobandeasca echilibrul. Stai cu ochii pe el, pentru a fi sigura ca nu cade intr-o parte sau alta.

Incepand cu 4 luni si 3 saptamani, bebelusul tau incepe sa nu mai aiba nicio problema in a apuca obiecte in manute si a le duce la gurita. Depune eforturi sa se deplaseze spre ele atunci cand sunt la departare de el, impingandu-se cat poate de mult in manute si picioruse pentru a se tari. Bebelusul tau este energic si capata foarte multa forta in picioare. Ii place sa-si testeze forta picioarelor si sa le miste cat mai mult.

Desi poti fi tentata sa pui deja bebelusul in premergator, pentru a-l lasa sa-si miste picioarele in voie, specialistii sustin ca este inca destul de prematur sa faci acest lucru. Potrivit acestora, premergatorul ar putea afecta dezvoltarea corecta a mersului copilului.

Marsupiul pentru bebelusi: descopera beneficiile pentru tine si bebe

La aceasta varsta, eruptia dentara este un proces in plina desfasurare si esti nevoita sa faci fata unor simptome mai putin placute cu care se confrunta bebe:

  • salivare excesiva;
  • febra;
  • dureri;
  • rontaire a tot ce prinde in manute etc.

Comunicarea si sociabilitatea

Incepand cu varsta de 19 saptamani, bebelusul tau devine din ce in ce mai sociabil. Adora sa asculte muzica si sa comunice cu tine, in stilul lui caracteristic - bolboroseli si gesturi care nu-ti dau foarte mult de inteles, dar care te emotioneaza. Atunci cand bebe este fericit si vesel, zambeste si isi agita manutele si piciorusele.

Potrivit specialistilor, a 4-a luna de viata este cea in care bebelusul zambeste cel mai mult. Emotiile negative - tristetea, furia, supararea, anxietatea - sunt exprimate de bebelus prin plansete si incruntari ale chipului. Plansul este o forma de comunicare prin care te intelegi cel mai bine cu cel mic si cu ajutorul careia ii decodezi nevoile.

Daca inca nu a facut-o, bebelusul tau va trece de la banalul gangurit la balbait si va deveni adeptul a doua tipuri de sunete: "aaah" si "ooh", pe care le va repeta frecvent. Adora sa stai si sa vorbesti continuu cu el, ba chiar iti raspunde prin sunete si gesturi si este implicat intru totul in conversatiile pe care le ai cu el. Este recomandat sa comunici constant cu el, sa ii canti si sa ii citesti povesti, pentru a-l ajuta sa isi dezvolte mai repede limbajul si vorbirea.

Articole si informatii utile despre bebelusul de 19 saptamani (4 luni si 3 saptamani)

Retete pentru bebelusi de 4-5 luni

Somnul bebelusilor intre 3 si 6 luni

Diversificarea alimentatiei la sugar

Vaccinarea bebelusului la 4 luni

Cresterea si dezvoltarea in perioada 1-12 luni

Imbracamintea bebelusului pentru botez

Cucu-bau un joc cu multe beneficii in dezvoltarea bebelusului

Jocuri pentru primul an de viata al bebelusului

Somnul

bebelus_saptamana_19

Bebelusul de 19 saptamani (4 luni si 3 saptamani) va dormi mult mai bine si mai linistit daca inainte de culcare veti urma o rutina care sa cuprinda baita de seara si poate o poveste sau un cantecel de leagan.

 

Cel mai bine ar fi ca trecerea catre momentul de somn sa se faca succesiv, dar acelasi program sa fie respectat cu regularitate seara de seara.


Un program de seara urmat de somnul linistit al bebelusului poate sa inceapa cu baita, apoi masa de seara, schimbarea in pijamale, asezatul in patut, cititul unei povesti sau un catecel de leagan si pupicul de "noapte buna".

 

La varsta de 19 saptamani, copilul continua sa doarma in jur de 15 ore pe zi, dar isi imbunatateste semnificativ somnul din timpul noptii. Copilul ar trebui sa fie apt sa doarma toata noaptea, fara intrerupere. Desi somnul din timpul noptii acumuleaza in jur de 10 ore, bebelusul tau se mai foieste si se trezeste dupa vreo 4-6 ore dormite, pentru ca apoi sa adoarma la loc. In apropiere de 5 luni, ai putea avea surpriza ca bebe sa nu se mai trezeasca deloc pe timpul noptii.

 Pana acum, culcai copilul doar pe spate, cu burtica in sus, pentru a-l proteja de sindromul mortii subite. Insa in apropiere de 5 luni, bebe s-ar putea rostogoli singur in timpul noptii si ar putea ajunge sa doarma si pe burtica. Nu te impacienta foarte tare. Potrivit medicilor, din momentul in care bebe este apt din punct de vedere fizic sa isi schimbe pozitia in timpul somnului, riscul sindromului mortii subite scade semnificativ.

In timpul zilei, bebelusul este mult mai activ decat de obicei. Din acest motiv, si timpul in care doarme pe timpul zilei scade, limitandu-se la 3-5 ore, impartite in 2-3 reprize de somn.

Alimentatia

Incepand cu varsta de 4 saptamani, bebelusul tau poate fi pregatit pentru a degusta primele alimente solide. Potrivit specialistilor, sistemul lui digestiv este suficient de dezvoltat la aceasta varsta pentru a tolera alimente solide.

 Momentul inceperii diversificarii alimentatiei variaza in functie de modul in care il hranesti. Daca inca il alaptezi exclusiv, asteapta pana cand implineste 6 luni pentru a-i da primele alimente solide. Daca bebelusul este hranit cu formule de lapte, diversificarea poate incepe si de la 4 luni. Daca nu ai inceput-o pana acum, poate ca varsta de 19 saptamani este momentul oportun pentru a-i da copilului sa deguste si alte alimente decat lapte.

In general, primele tipuri de alimente solide oferite bebelusului hranit cu formule de lapte sunt cerealele special concepute pentru aceasta varsta. Daca esti nesigura in ceea ce priveste alimentatia copilului la aceasta varsta si nu stii daca sa ii dai sau nu alimente solide, cere intotdeauna sfatul pediatrului.

Medicul iti va spune exact daca este sau nu momentul sa suplimentezi laptele, care ramane un aliment de baza in hrana lui, cu alte tipuri de alimente. Recomandarile pediatrului vor fi facute in functie de valorile oferite de parametri de crestere, in timpul cantaririi si masurarii bebelusului.

Tu ce schimbari sau achizitii importante ai constatat in dezvoltarea copilului la varsta de 4 luni si 3 saptamani? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

 

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul