11 lucruri interesante despre diversificare la bebelusi

/ / Modificat: 2014-11-14
11 lucruri interesante despre diversificare la bebelusi

Diversificarea alimentatiei la bebelusi este un proces complex care trebuie sa respecte reguli esentiale. Alimentele solide nu pot fi introduse oricum, oricat si in orice fel. Nu totul se rezuma la varsta si la alegerile produselor. Exista cateva lucruri interesante, trucuri si descoperiri de care trebuie sa stii si sa tii cont inainte de a incepe diversificarea!

1. Medicii recomanda inceperea diversificatiei la bebelusi dupa varsta de 6 luni la cei alaptati la san si dupa 4 luni la cei hraniti cu lapte praf. S-a demonstrat ca daca incepi introducerea alimentelor solide mai devreme decat este recomandat, exista un risc mai mare de dezvoltare a alergiilor la mancare. Acest lucru se intampla pentru ca tractul intestinal al copiilor nu este suficient de dezvoltat pentru a face fata acestora.

2. Bebelusii hraniti cu formule de lapte carora li se introduce alimentatia solida mai devreme decat este necesar risca sa devina obezi pana la implinirea varstei de 3 ani. Este interesant faptul ca nu acelasi lucru a fost sesizat la bebelusii care sunt hraniti la san.

3. Una dintre problemele parintilor dupa inceperea diversificarii este sa ii obisnuiasca pe copii cu noi gusturi. De multe ori acestia stramba din nasuc la gusturile alimentelor noi. Specialistii sustin ca acest lucru ar putea fi facilitat de o incepere a diversificarii la o varsta cat mai inaintata, adica de la 6 luni in sus.

4. Bebelusii alaptati la san digera mai usor noua mancare decat cei care sunt hraniti cu lapte praf. Se pare ca in laptele matern se gasesc niste enzime care ajuta sistemul digestiv sa suporte mai bine noile texturi.

5. Nu incepe sa ii dai copilului sa manance alimente solide in cantitati industriale. Trebuie sa stii ca la inceput trebuie sa ii dai doar o portie pe zi. Abia pe la 7 luni alimentatia trebuie sa contina 2 mese de solide pe zi, iar la 8 luni 3 portii.

6. Trebuie sa introduci cate un aliment pe rand in diversificare. Niciodata nu amesteca mai multe alimente. Acest lucru este esential pentru a depista la care alimente este bebelusul alergic. Regula spune sa introduci un aliment si sa astepti cateva zile pana sa introduci un altul, pentru ca uneori reactiile alergice nu apar imediat.

7. Exista cateva alimente care sunt extrem de sanatoase pentru copii, dar care nu trebuie introduse imediat, la inceputul divesificarii. De exemplu, laptele de vaca sau soia ori mierea trebuie introduse abia dupa varsta de 1 an, atunci cand sistemul digestiv al copilului se maturizeaza suficient pentru a le suporta. Si cu pestele, ouale sau citricele trebuie sa ai mare grija atunci cand le adaugi in meniu!

8. Daca incepi introducerea alimentelor solide nu inseamna ca trebuie sa renunti la alaptat sau la biberon. Laptele, fie el matern sau praf, ramane principalul aliment din meniul copiilor pana la varsta de 1 an.

9. Incepe diversificarea cu alimente care sa se potriveasca cat mai mult ca textura si gust cu laptele cu care sunt obisnuiti bebelusii. De exemplu, daca ai alaptat bebelusul atunci trebuie sa ii dai prima data un aliment dulceag care sa se apropie de gustul laptelui matern. Poti incepe cu banana, insa numai pisata si facuta piure. Pentru copiii hraniti cu lapte praf, o buna alegere pentru primele alimente solide este mixul de cereale cu lapte special creat pentru bebelusi.

10. Da-i sa pape alimente solide atunci cand mananca si alti oameni in jurul lui. Chiar si bebelusilor, nu numai copiilor mai maricei, le place sa imite ceea ce fac oamenii mari, asa ca daca vede ca lumea papa, va fi si el dornic sa mestece, asemenea lor. De asemenea, daca il pui sa manance in timp ce vede pe altii ca mananca, il vei incuraja si ajuta sa foloseasca mai repede lingurita pentru a se hrani singur.

11. Evita sarea si zaharul din alimentatia bebelusilor odata cu diversificarea! Ei nu sunt ca noi, care simtim ca este prea putin sarat sau ca nu este dulce. Daca il obisnuiesti de mic cu sare si zahar, va dezvolta obiceiuri nesanatoase la maturitate. Nu numai ca nu au nevoie de acestea, dar le fac si rau si ii predispun la boli atunci cand vor creste (obezitate, diabet, boli de rinichi etc.).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Diversificare bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre