Meloterapia

/ / Modificat: 2005-08-18
Meloterapia





 

Terapia prin muzica este considerata o metoda foarte buna de mentinere a starii de sanatate, dar si o tehnica de tratare sau ameliorare a stresului psihic, ulcerului, starilor spastice si tulburarilor care apar dupa accidente vasculare cerebrale si paralizii.

"Si la copiii autisti se obtin rezultate foarte bune prin aceasta terapie, fiind deseori folosita de specialistii din strainatate", spune dr. Ioan Bradu Iamandescu, specialist in psihologie si seful Compartimentului de Alergologie de la Spitalul clinic "Colentina".

In urma experimentelor pe care le-a facut pe cativa pacienti de la noi, dr. Iamandescu a observat ca muzica poate avea un puternic efect contra durerilor si oboselii deoarece stimuleaza eliberarea de endorfine, asa-numitii hormoni ai fericirii.

"Rezultatele unei sedinte de terapie depind foarte tare de alegerea genului muzical. Pacientii pot asculta melodiile preferate, dar, pentru obtinerea unor efecte importante, este bine ca terapeutul sa se orienteze catre melodiile din repertoriul clasic si romantic", precizeaza dr. Iamandescu.

Specialistul spune ca starea pacientilor care se trateaza cu ajutorul terapiei prin muzica se imbunatateste dupa aproximativ 40-60 de sedinte, ale caror durata trebuie sa fie de minimum o ora. Pacientii pot alege intre terapia pasiva, ce presupune simpla ascultare a unor melodii, si cea activa, in timpul careia sunt pusi sa cante la diverse instrumente.

Sursa: Evenimentul Zilei

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre