Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Eclozarea asistata

20 Octombrie 2006




   

In ultimii 15 ani s-au inregistrat progrese mari in domeniul FIV. Datorita noilor tehnologii si proceduri, tratamentele FIV au devenit din ce in ce mai eficiente, chiar si pentru cuplurile cu prognostic de fertilitate scazut. Aparuta in anii ’90, eclozarea asistata (eclozare - iesirea embrionului din invelisul sau) este o procedura ce te poate ajuta sa-ti imbunatatesti sansele de a face o FIV cu succes. Disponibila la majoritatea clinicilor de fertilitate, procedura este recomandata in special cuplurilor ce au cel mai mare risc pentru o FIV esuata.

Definitie

Visul de a avea copii


Eclozarea asistata este o tehnica relativ noua, folosita in timpul anumitor proceduri FIV. Ea se practica pentru a ajuta embrionul sa iasa din invelisul sau protector si sa se implanteze in uter.

In timpul stadiului initial de dezvoltare, embrionul tau este invelit de un strat de proteine, cunoscut sub denumirea de zona pellucida. Zona pellucida are rolul de a proteja embrionul pâna când ajunge la stadiul de dezvoltare de blastocist. Pentru a putea fi implantat cu succes in mucoasa uterina, embrionul trebuie sa iasa (eclozeze) din zona pellucida si sa se ataseze de peretii uterului.

Uneori embrionului ii este dificil sa iasa din stratul protector. Aceasta se poate intampla daca zona pellucida este prea groasa sau daca embrionul nu are suficienta energie sa strapunga stratul. Eclozarea asistata are ca scop ajutarea acestor embrioni sa iasa din zona pellucida prin crearea unui mic orificiu in membrana sa externa.

Mod de efectuare

Eclozarea asistata este o procedura foarte delicata, ce necesita niste aptitudini speciale. Se efectueaza folosind tehnici de micromanipulare sub microscop, in timpul celei de-a 4-a zi de dezvoltare embrionara.

Embrionul este plasat intâi intr-un vas Petrie continand o solutie de cultura. O pipeta speciala este folosita pentru a fixa embrionii intr-un loc. Embriologul ia un ac special ce contine o solutie acida si il plaseaza langa zona pellucida.

O mica cantitate din solutia acida este eliberata din ac astfel incat vine in contact cu zona pellucida. Aceasta solutie acida incepe sa dizolve treptat stratul protector, creand un mic orificiu. Embrionul este apoi spalat intr-o solutie speciala si plasat inapoi in incubator pâna când va avea loc transferul.

Indicatii

Tehnicile de eclozare asistata  nu sunt potrivite pentru orice cuplu. Dar procedura este recomandata uzual pentru:

  • femeile peste 37 de ani

  • femeile cu FSH crescut in ziua a 3-a a ciclului menstrual

  • cupluri care au mai avut tratamente FIV esuate

  • cupluri ai caror embrioni au prezentat ca particularitate o zona pellucida groasa.

    Riscuri

    Din pacate, exista unele riscuri asociate cu eclozarea asistata. In particular, procedura de eclozare asistata pare sa creasca sansele de a avea gemeni identici (cunoscuti si sub denumirea de gemeni monozigoti). Aceasta are loc datorita tehnicilor de micromanipulare folosite pentru a strapunge zona pellucida, tehnici care pot uneori sa provoace divizarea embrionilor in 2 jumatati egale.

    Exista de asemenea un risc crescut de:

  • defecte ale embrionului ce pot cauza decesul

  • complicatii fetale

  • deformari fizice



  • Procesul poate avea complicatii si asupra mamei, inclusiv:

  • cresterea valorilor tensiunii arteriale

  • infectii

  • stari de greata

  • instabilitate emotionala.

    Aceste efecte secundare se datoreaza medicatiei steroidiene si antibiotice, pe care trebuie sa o iei in timpul procedurii de transfer. Deoarece stratul protector din jurul embrionului a fost compromis, este esential sa iei medicamente pentru a scadea sistemul tau imunitar si pentru a preveni infectia embrionului.

    Avantaje

    Multe cupluri aleg sa faca eclozarea asistata in timpul procedurii de FIV. Aceasta deoarece tehnica este asociata cu un numar de avantaje, inclusiv:

  • sunt necesari mai putini embrioni pentru transfer

  • creste rata de implantari cu succes

  • permite cultivarea blastocistilor.

    Dezavantaje

    Din nefericire, eclozarea asistata are si unele dezavantaje. in mod specific, eclozarea asistata este:

  • potrivita doar pentru un anumit grup de femei

  • foarte dificil de efectuat si necesita aptitudini speciale

  • poate fi asociata cu un risc crescut de complicatii periculoase ale sarcinii.

    Eficacitate

    Eclozarea asistata este asociata cu o rata de succes destul de mare, mai ales când este efectuat de un specialist cu experienta. De fapt rata de succes este de 49% la femeile care au varsta intre 35 si 39 de ani. Femeile care au peste 40 de ani au in general o rata de succes scazuta, dar eclozarea asistata le ofera totusi o sansa mai mare de conceptie decat daca ar face FIV fara aceasta  procedura.

  • Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

    Citeste si despre:

    COMENTARII

    Calculeaza perioada fertila

    Data ultimei menstruatii:

    Durata ciclului menstrual:

    zile

    Aplicatii pentru copii

    DESCARCA
    DESCARCA
    OK

    Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

    Inainte sa pleci,

    Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


    Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

    Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

    Trimite articolul catre prietenii tai

    Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

    Trimite mesajul