Get Adobe Flash player

Dezvoltare si Comportament

Invata copilul despre igiena. Ce trebuie sa stie?

21 Februarie 2013

Copilul mic este ca un magnet pentru microbi. Pe oriunde pune manuta, germenii sunt pregatiti sa se lipeasca de ea si nerabdatori sa-si faca de cap prin organismul lui. La varste mici, conceptul de igiena personala este o enigma pentru copil. Ar prefera mai degraba sa se scalde in noroi, unde e mai distractiv, decat sa faca baita sau sa se joace in nisip, decat sa stea la dus. Obiceiurile sanatoase de igiena se dobandesc in timp si este datoria ta sa il inveti pe cel mic cum sa-si protejeze corespunzator sanatatea de atacul germenilor din jur!

 

periaj-dinti-copii

Principalele tipuri de igiena personala la copii

 

Igiena mainilor

 

Prima regula de igiena pe care trebuie sa o implementezi in rutina copilului este spalatul pe manute.

 

Mainile copilului sunt principalele mijloace prin care microbii patrund in organismul lui si dau nastere bolilor. Copilul mic are mereu tendinta de a baga mana in gurita, in nas sau de a o duce la ochi, moduri in care se incurajeaza transmiterea germenilor in corp.

 

Regula este foarte clara si simpla: copilul trebuie sa se spele pe maini cat mai des, dar cel mai important este sa o faca in cateva situatii cruciale:

 

  • inainte de a manca ceva;

 

  • dupa ce stranuta sau tuseste;

 

  • dupa ce se joaca cu un animal de companie;

 

  • dupa ce duce gunoiul;

 

Descopera lista de obiecte necesare in primele zile cu bebelusul acasa.

  • dupa folosirea toaletei;

 

  • de fiecare data cand intra in casa, de afara.

 

Acestea sunt principalele situatii in care spalarea pe maini este obligatorie. Insista pe regula de a se spala pe maini macar in aceste situatii, dar si ori de cate ori vrea sa duca manuta la gurita, la ochi sau la nas.

 

Invata-l sa se spele corect pe manute, cu apa calda si sapun. Obisnuieste-l sa se curete bine intre degete, sub unghii, astfel incat spalatul sa nu dureze niciodata mai putin de 15 secunde.

 

Pot aparea situatii in care copilul trebuie sa manance ceva sau sa isi duca mana la ochi si nu are sursa de apa si sapun. Invata-l sa aiba mereu la el si sa foloseasca servetele umede dezinfectante sau gel de maini antibacterian pentru a-si curata mainile.

 

Igiena orala

 

Periajul dentar trebuie initiat in ingrijirea copilului inca de cand este bebelus. Pe masura ce creste, este recomandat sa incepi sa il inveti cum sa isi curete singur corect dantura.

 

Spalatul pe dinti este una dintre regulile de igiena personala cel mai greu de implementat in rutina zilnica de ingrijire a copilului, deoarece nu este deloc distractiva si interesanta pentru el. Trebuie sa fii inspirata si creativa pentru a-l ajuta sa deprinda obiceiul de a-si peria dintisorii de cel putin doua ori pe zi, iar de fiecare data sa o faca timp de vreo doua minute. Nu uita sa il obisnuiesti sa foloseasca si ata dentara, care ajuta la curatarea in profunzime a danturii.

 

Fa spalatul pe dinti amuzant si distractiv pentru el. Invata-l care sunt miscarile corecte de periere a dintilor si cum sa-si curete limba pe ritmuri de dans, cantandu-i un cantecel sau recitandu-i o poezie care contine versuri ajutatoare in acest sens.

 

Spala-te pe dinti impreuna cu el. Copilul va fi mai interesat sa-si perieze dintii daca te vede pe tine facand asta. In plus, poti deveni un exemplu pentru el in ceea ce priveste miscarile corecte de periaj, modul corespunzator in care se tine periuta, cum se foloseste ata dentara etc.

 

Igiena corporala

 

In ceea ce priveste igiena corporala, copilul trebuie educat sa isi faca zilnic dus. Este important sa deprinda obiceiul de a se spala pe corp in fiecare zi inca de cand este mic.

 

Invata-l cum sa se spele corect cu apa si sapun sau gel de dus in cele mai importante zone ale corpului: fata, la axile, maini, picioare si in zona genitala.

 

Arata-i si spune-i in acelasi timp cum trebuie sa curete pielea manutelor, picioruselor, burticii, cu buretele bine imbibat in sapun si cum sa se clateasca corect inainte de a iesi din cada.

 

Igiena parului

 

Nu este obligatoriu, si uneori nici indicat, ca cel mic sa se spele pe cap zilnic. Intervalul de zile la care copilul trebuie sa isi spele parul depinde de mai multe particularitati: tipul de par, problemele de la nivelul pielii scalpului etc.

 

In unele cazuri, parul trebuie spalat o data la doua zile, dar exista si situatii in care poate fi spalat la aproape o saptamana. Cere sfatul pediatrului sau al unui dermatolog in acest sens.

 

Este important sa ii arati cum trebuie sa se spele pe cap, care sunt pasii de curatare a parului cu sampon si mai ales, cum se clateste corespunzator, pentru ca, in timp, sa fie capabil sa se spele fara ajutorul tau.

 

Apoi, tot in cadrul regulilor de igiena a parului intra si perierea sau pieptanarea lui. Invata copilul sa isi pieptene parul zilnic si sa si-l aranjeze. Daca are un par care se incurca frecvent, asigura-te ca il inveti cum sa il descurce bland si usor, fara a-l agresa.

Fii un exemplu pozitiv pentru el!

Copilul deprinde cel mai repede si mai usor obiceiurile sanatoase de igiena personala daca le vede in familie. Atat timp cat tu si ceilalti membri ai familiei aveti grija sa respectati toate regulile esentiale de igiena, copilul le va deprinde mai usor si mai repede.

 

Dar daca nu te vede niciodata spalandu-te pe maini inainte de masa, facand dus zilnic sau folosind periuta de dinti, nici el nu va fi foarte tentat sa insuseasca aceste obiceiuri in rutina lui zilnica.

 

Un alt truc prin care determini copilul sa respecte toate aceste reguli de igiena este sa ai grija sa i le implementezi printre obiceiurile zilnice intr-un mod cat mai atractiv pentru el. Numai asa ii vei suscita interesul si i se vor parea interesante aceste activitati.

 

Dincolo de distractia din timpul invatarii, nu uita ca, pe masura ce creste, sa ii explici constant si importanta respectarii acestor reguli de igiena pentru sanatatea lui. Explica-i ce se intampla cand mananca cu manutele murdare, cand isi baga mana cu microbi in nas sau in ochi ori daca nu se spala bine pe dintisori.

 

Este nevoie de putina inspiratie si ceva mai multa rabdare pentru a ajuta copilul sa invete principalele reguli de igiena, dar merita, avand in vedere ca este cel mai simplu si la indemana mod de a-i proteja sanatatea.

 

Cum ai reusit sa faci copilul sa respecte regulile de igiena corporala? Care este secretul tau? Spune-ne trucurile si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Articole recomandate

COMENTARII

Evenimente

AFLA MAI MULTE
In continuare despre ...

Respira cu tot nasul