Cu cateva zile in urma am citit pe forum mesajul unei mamici. Era vorba de fetita ei, care in urma unui tratament medicamentos a dezvoltat o tulburare de comportament. Mamica ne-a cerut sa o ajutam cu un sfat si ne intreba daca am mai cunoscut un caz asemanator. Si da, din pacate, cazul fetitei ei nu este singular.
Acum cativa ani, o prietena de-a mea, de profesie psiholog, mi-a povestit cazul unei fetite de 3 anisori care, aparent ca din senin, a capatat un obicei de natura sa-i puna pe cei din jurul ei intr-o mare incurcatura.
Fetita se masturba foarte des, timp indelungat si indiferent de conjunctura, chiar si in public. Bineinteles ca mama ei a dus-o la diversi medici si psihologi, dar a durat ceva pana cand un ginecolog a descoperit cauza.
E binecunoscut faptul ca organele genitale sunt sensibile chiar si la copiii foarte mici. De ce ei, insa, in general, nu se masturbeaza este pentru ca psihicul lor nu este inca „formatat” pentru activitatea sexuala. Acest lucru capata contur, de regula, de-abia in preajma debutului pubertatii.
Tot in perioada pubertatii, copilul descopera ca organele genitale sunt ceva aparte si special fata de restul corpului. Ei incep sa cunoasca tot mai multe despre sexualitate. Psihic, dar si fizic, ei percep nevoia activitatii sexuale. Pubertatea furnizeaza o buna parte din „combustibilul” pe care functioneaza organele genitale: hormonii sexuali. Ei influenteaza si activitatea psihica legata de sex. De aceea, de regula, copilul aflat la pubertate descopera autoerotismul. Acesta este un lucru firesc.
Dar, revenind la fetita noastra, sa ne amintim ca avea doar 3 anisori. La aceasta varsta joaca si explorarea lumii inconjuratoare trebuie sa fie pe primul plan. Copiii mici isi descopera foarte devreme organele genitale, dar, in mintea lor, ele nu au valoare mai mare decat o alta jucarie (o masinuta, un ursulet de plus sau un joc haios). Autoerotismul nu are o baza psiho-fiziologica creata. Prin urmare, ce i se intampla fetitei din povestea noastra era o tulburare de comportament care, spre binele ei, trebuia corectata.
Pe acest fapt s-a bazat si terapia pe care a aplicat-o psihologul care a ajutat-o pe fetita sa depaseasca aceasta perioada critica.
Ce se cere din partea unui parinte al carui copil sufera o astfel de tulburare? Intelepciune, rabdare si blandete. O conduita gresita, cum ar fi reprimarea violenta si pedepsirea copilului, ar putea duce la tulburari si mai grave cu efecte pe durata intregii vieti: tulburari de dinamica sexuala, tulburari psihice si afective importante.
Parintii sunt adeseori prea implicati si prea speriati de evolutia copiilor. Din acest motiv, cu toate bunele intentii, ei pot lua decizii gresite in ce priveste conduita corecta fata de copil. Pentru astfel de cazuri este nevoie de o pregatire cu totul aparte pe care numai psihologii specializati pe lucrul cu copiii o au.
Nu spun nimic mai mult de atat: fetita din povestea de mai sus a crescut, a depasit tulburarea de comportament si e bine… pentru ca a primit tratamentul corect intr-o perioada critica.
