Avertiment OMS: Rujeola va bate recordul din ultimul secol in Europa, in 2019

/ / Modificat: 2019-02-26
Avertiment OMS: Rujeola va bate recordul din ultimul secol in Europa, in 2019

Dupa gripa, si rujeola va face victime anul acesta. In Romania, potrivit Institutului de Sanatate Publica, numarul total de cazuri confirmate cu rujeola pana acum este de 15.915, din care 61 de decese.

In perioada 18 - 22 februarie au fost inregistrate inca 58 de cazuri nou confirmate in Bucuresti si noua judete.

O analiza a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) arata ca numarul imbolnavirilor va bate recordul ultimului secol, ceea ce ar reprezenta dublul numarului de cazuri inregistrate in anul 2017. 60 de mii de oameni vor fi afectati de boala.

Rujeola este o boala foarte contagioasa care poate provoca diaree, pneumonie si pierderea vederii. Poate fi fatala in unele cazuri si ramane o cauza semnificativa de deces printre copiii cu varste fragede, conform OMS. Din patru persoane care fac rujeola, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeola, boala este mortala.

Avertisment de la OMS

In acest context, Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca eforturile globale de a opri raspandirea bolii esueaza, partial din cauza scepticismului fata de vaccinuri, arata o analiza The Guardian.

La inceputul lunii februarie, OMS a comunicat ca atitudinea sceptica fata de vaccinuri, conflictele si accesul limitat la ingrijiri medicale au dus in unele regiuni la cresterea cu 50% a cazurilor de rujeola in 2018, inclusiv in tarile dezvoltate cu acces ridicat la vaccin.

"Datele noastre arata o crestere semnificativa a cazurilor de rujeola. Observam acest lucru in toate regiunile. Avem focare care cresc. Nu este o problema izolata", a declarat Katherine O’Brien, directorul agentiei de imunizare si vaccinuri a ONU.

Boala poate fi prevenita cu doua doze ale unui vaccin care este folosit inca din anii '60, au mai precizat reprezentantii OMS.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Rujeola Rujeola copii Epidemie rujeola Infectare rujeola

Articole recomandate

Citeste si despre