Ursula von der Leyen propune interzicerea accesului copiilor la telefoane sub o anumita varsta: Simt anxietatea parintilor"

/ / Modificat: 2025-09-11
Ursula von der Leyen propune interzicerea accesului copiilor la telefoane sub o anumita varsta: Simt anxietatea parintilor

Copiii ar putea avea acces restrictionat la telefoane si retele de socializare sub o anumita varsta, in urma unei initiative propuse de presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceasta a declarat miercuri, in fata Parlamentului European, ca sustine introducerea unei limite de varsta pentru utilizarea platformelor sociale in Uniunea Europeana, relateaza dpa, citata de News.ro.

Von der Leyen a anuntat ca, pana la sfarsitul anului, va fi desemnat un grup de experti care sa ofere recomandari privind cele mai bune masuri pentru protejarea copiilor in mediul online. Ea a comparat aceste posibile reglementari cu restrictiile existente pentru alcool si tutun.

„Asa cum pe vremea mea, noi, ca societate, i-am invatat pe copii ca nu pot fuma, bea sau viziona continut destinat adultilor pana la o anumita varsta, cred ca a venit momentul sa luam in calcul aceeasi abordare si pentru retelele de socializare”, a spus Ursula von der Leyen in fata europarlamentarilor.

Ingrijorarea parintilor, semnal de alarma

Sefa Comisiei Europene a declarat ca intelege temerile parintilor legate de accesul copiilor la mediul online:
„Simt anxietatea parintilor care fac tot posibilul sa isi protejeze copiii. Multi se tem ca, in momentul in care cei mici primesc un telefon, pot fi expusi la o multime de pericole cu doar un scroll”, a adaugat aceasta.

Von der Leyen a enumerat cateva dintre riscurile majore: hartuire online, continut pentru adulti, materiale care promoveaza autovatamarea si algoritmi conceputi pentru a crea dependente in randul minorilor.

Australia, model pentru viitoarele reglementari

Ursula von der Leyen a mentionat ca Australia ar putea fi un exemplu pentru viitoarea legislatie europeana, intrucat acolo se discuta ca accesul la platforme precum TikTok, Instagram, Facebook sau X sa fie permis doar de la 16 ani.

Totodata, Comisia Europeana dezvolta o aplicatie speciala care va permite verificarea varstei utilizatorilor pentru accesul la continut nepotrivit minorilor.

Un sondaj recent arata ca 70% dintre germani ar sustine introducerea unei varste minime pentru utilizarea retelelor sociale, precum Facebook, Instagram sau TikTok.

Articole recomandate

Citeste si despre