Noul presedinte al Romaniei, Nicusor Dan, a anuntat luni, 26 mai, ca a ajuns la o intelegere cu Serviciul de Protectie si Paza pentru a ramane in locuinta actuala pana pe 15 iunie, cand fiica lui va termina scoala.
Abia dupa aceea urmeaza sa ia o decizie privind o posibila mutare.
„Cu SPP-ul am avut un armistitiu pana pe 15 iunie, cand se termina scoala, si dupa aceea mai vedem”, a declarat Nicusor Dan la Parlament, intrebat daca se va muta din casa inchiriata in care locuieste in prezent.
El a mentionat ca fetita lui si-ar dori sa ramana in acelasi cartier.
„O sa vedem, acum sa terminam urgentele acestea cu deficitul, cu guvernul”, a adaugat seful statului.
Casa inchiriata vs vilele de protocol
In momentul de fata, presedintele locuieste intr-o casa veche din sectorul 5 al Capitalei, construita in urma cu peste un secol, pentru care plateste o chirie lunara de aproximativ 600 de euro.
Desi beneficiaza de dreptul de a se muta intr-una dintre vilele de protocol administrate de stat, Nicusor Dan pare ca nu se grabeste sa faca acest pas.
Printre locuintele oficiale la care are acces se numara Vila Lac 3 din cartierul Primaverii, vila de la Snagov si cea de la Neptun – toate avand o istorie indelungata, fiind folosite si de Nicolae Ceausescu in perioada comunista.
Acesta isi petrecea vacantele la Snagov si Neptun, iar in restul timpului locuia pe Bulevardul Primaverii nr. 50, imobil devenit intre timp muzeu.
De altfel, toti presedintii Romaniei de dupa 1989 – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu si Klaus Iohannis – au locuit pe durata mandatului in cartierul Primaverii, cunoscut pentru securitatea si confortul pe care le ofera oficialilor de rang inalt.
Investirea oficiala si preluarea mandatului
Nicusor Dan si-a preluat oficial mandatul de presedinte luni, 26 mai, la Palatul Cotroceni, la scurt timp dupa ce a depus juramantul de investitura in fata Parlamentului.
Desi s-a instalat oficial la Cotroceni, ramane de vazut cand si daca se va muta din locuinta actuala intr-una dintre vilele puse la dispozitie de stat.
Pana atunci, prioritatea sa ramane stabilizarea situatiei politice si economice:
„Sa terminam urgentele cu deficitul si cu guvernul”, a repetat el, lasand deschisa discutia despre viitoarea sa resedinta.