Elena Basescu, cunoscuta in trecut sub porecla EBA, a ales sa fie tot mai discreta cu viata sa personala in ultimii ani.
Desi a fost prezenta in politica si in atentia publica, fiica cea mica a fostului presedinte Traian Basescu a decis sa se retraga discret, dedicandu-se atat familiei, cat si unui nou drum profesional.
De la politica si modeling, la televiziune
Nascuta pe 24 aprilie 1980, in Constanta, Elena Basescu a urmat Facultatea de Relatii Comerciale Financiar-Bancare la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti, iar ulterior a obtinut si o diploma de master in stiinte politice.
A debutat ca fotomodel, dar a fost activa si in politica – in 2009 a devenit europarlamentar, iar in 2016 a lucrat in cadrul Camerei de Comert si Industrie.
In prezent, EBA lucreaza in domeniul televiziunii, preferand insa sa pastreze discretia asupra vietii sale personale. Nici copiii ei nu sunt expusi frecvent pe retelele sociale, semn ca si-a dorit sa le ofere o copilarie cat mai linistita, departe de ochii presei.
A fost casatorita cu Bogdan Ionescu si are trei copii
Elena Basescu s-a casatorit in 2012 cu Bogdan Ionescu, cunoscut si sub numele de Syda. Nunta fastuoasa a avut loc la Palatul Snagov si a fost intens mediatizata la acea vreme. Din aceasta casnicie s-au nascut Sofia Anais si Traian Jr., insa mariajul a durat doar patru ani. Cei doi au divortat amiabil, iar copiii au ramas in grija mamei.
Fostul sot al Elenei a declarat ca au ramas in relatii excelente si colaboreaza strans pentru cresterea celor mici, stabilind impreuna programul de vizite, vacante si activitati extrascolare.
Relatia cu Catalin Tomata si aparitia Anastasiei
Ulterior, Elena Basescu a avut o relatie cu Catalin Gheorghe, cunoscut sub numele de Catalin Tomata. Cei doi au fost impreuna timp de doi ani si au impreuna o fetita, Anastasia, nascuta pe 4 iunie 2018. Numele micutei a fost ales de Catalin, dupa cum a marturisit chiar Elena intr-un interviu.
Ce spune Traian Basescu despre rolul de mama al fiicei sale
Fostul presedinte Traian Basescu a vorbit in mai multe randuri despre cat de implicata este fiica sa in viata celor trei copii. Acesta a subliniat ca Elena isi asuma complet responsabilitatile si ca reuseste sa se descurce foarte bine, desi este mama singura si are si propria afacere.
„Fiica mea este singura, divortata si are trei copii si ii creste. Nu e scuzabil sa spui ca nu ai conditii. Uite ca ea ii creste si o face bine. Nu ii dau eu bani. Are si o mica firma care merge tot mai bine”, a declarat Traian Basescu.