Georgiana Lupu, de la Survivor, s-a nascut in penitenciar si a crescut fara parinti

/ / Modificat: 2021-01-29
Georgiana Lupu, de la Survivor, s-a nascut in penitenciar si a crescut fara parinti

Georgiana Lupu, in varsta de 23 de ani, participanta in cadrul emisiunii Survivor Romania, este o tanara sportiva cu o poveste de viata impresionanta. Dramele prin care a trecut au fost povestite chiar de ea, cand a participat in trecut la emisiunea iUmor.

In cadrul acestei emisiuni, ea a tinut un numar de autoironie in care s-a legat de multe aspecte din viața ei. De altfel, datorita prestatiei, a castigat a doua editie a emisiunii iUmor si s-a calificat in finala.

Mama ei a fost arestata pentru ca a furat mancare

Georgiana s-a nascut la inchisoare, a crescut fara parinti si nu isi cunoaste tatal. Cu toate acestea, tanara si-a implinit unul dintre marile sale visuri: sa devina o sportiva de performanta. Ea este campiona nationala la bob si vicecampioana la atletism. 

Georgiana s-a nascut in inchisoare deoarece mama ei fusese arestata timp de sase luni. „Am furat pentru mancare si mi-au dat sase luni. Si am nascut-o acolo.", a spus mama ei intr-o interventie la Acces Direct, de la Antena 1.

Dupa nastere, Georgiana a ajuns in grija Protectiei Copilului de la Bacau si ulterior plasata intr-un centru de plasament. De-a lungul copilariei sale, a trecut prin sapte centre de plasament, neavand sansa sa fie adoptata. 

„Am aflat la 12 ani ca m-am nascut in puscarie, la Jilava, si ca de acolo m-a luat statul direct la Bacau. A fost un soc sa vad ca nu am trecut nimic in dreptul tatalui. Noi aveam un caiet cu povestea vietii si la un moment dat a trebuit sa fie trecute niste date depre noi acolo si mi-am vazut certificatul de nastere. Am intrebat unde este Jilava si mi-a spus doamna de acolo ca este o puscarie. Mi s-a dat lumea peste cap. Pana atunci nu stiam, pentru ca nu aveam acces la acte. Viata mea in centre a fost dura. Bataile erau la ordinea zilei. Ma bateau copiii mai mari, ma bateau si doamnele, mi se fura mancarea’, a mai spus Georgiana Lupu.

Si-a cunoscut mama cand avea 8 ani 

Georgiana si-a cunoscut mama pe cand avea 8 ani, iar despre tatal sau stie doar ca ar fi in Congo. „Nu il cunosc pe tata, dar il iubesc", a spus Georgiana in timpul numarului sau de la emisiunea iUmor. 

A incercat sa il cunoasca pe tatal ei, insa s-a lovit de refuzul mamei. „Nu este in Romania, nu stiu nimic eu. Nici ea nu trebuie sa stie nimic. Au fost ani. Au trecut anii. L-am cunoscut exact pe strada, cum cunosti tu oamenii pe strada”, a spus mama Georgianei, tot la Acces Direct.

Cand a implinit 18 ani, Georgiana a parasit centrul de plasament si s-a concentrat pe sport. S-a intretinut singura si a reusit sa devina campioana nationala la bob si vicecampioana la atletism. In total, are in palmares 80 de medalii. La atletism cele mai bune performante ale ei au fost 12,34 secunde la proba de alergare 100 de metri, precum si 5,08 metri la saritura in lungime.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre