Irina Columbeanu este hotărâtă să își sprijine tatăl aflat în azil și își dorește să înceapă să câștige bani în România, cât timp va rămâne aici.
Planurile Irinei Columbeanu pentru a câștiga bani în țară
Irina se află în România de aproximativ două săptămâni, venind special pentru a-și vizita tatăl, Irinel Columbeanu, internat la un azil din Ghermănești.
Fiica Monicăi Gabor a mărturisit că vrea să înceapă colaborări în mediul online și să profite de popularitatea pe care o are pe rețelele sociale, astfel încât să poată strânge bani pentru a-l ajuta financiar pe tatăl ei.
Stabilită în Malibu, unde locuiește cu mama sa și cu partenerul acesteia, Mr. Pink, Irina a declarat că își dorește să profite de oportunitățile din România, mai ales că are deja o comunitate mare de fani care o susțin.
„Vreau să petrec cât mai mult timp cu tata și cu familia mea la Bacău. Vreau să încep colaborări cu branduri din România pe social media. În ultimele zile am primit foarte multe propuneri și cred că este o oportunitate foarte bună.
Mi-ar plăcea foarte mult să fac asta, pentru că îmi doresc să îl ajut financiar pe tata. Acum am 18 ani și simt că e responsabilitatea mea să am grijă de el”, a povestit Irina în emisiunea online „Fiță cu Adiță”. După această perioadă în România, Irina va merge la New York, unde va începe studiile la o universitate de prestigiu.
Gesturile emoționante pentru Irinel Columbeanu
Revenită discret în țară după perioada petrecută în Statele Unite, Irina a mers direct la azilul dinGhermănești pentru a-și vizita tatăl. Tânăra de 18 ani i-a adus acestuia cadouri și a petrecut timp prețios alături de el.
„Irinuca a venit sâmbătă la azil, și-a vizitat tatăl, s-au îmbrățișat, au plâns de bucurie. Au stat în camera lui, au vorbit mult. I-a adus câteva cadouri și îi trimite adesea bani de buzunar și din America.
În aceste zile, l-a scos în oraș, au mâncat împreună și l-a răsfățat. Irina ține foarte mult la tatăl ei, iar acum îi întoarce toată dragostea. Este un exemplu de copil. Irinel este extrem de fericit, a uitat de necazuri și problemele de sănătate. Pentru el, Irinuca este totul”, a declarat Ion Cassian, patronul azilului, pentru Click.