Cu ce se ocupa fiica Mihaelei Tatu. Ioana locuieste de 9 ani la Berlin

/ / Modificat: 2023-03-31
Cu ce se ocupa fiica Mihaelei Tatu. Ioana locuieste de 9 ani la Berlin

Mihaela Tatu s-a retras de cativa ani din lumina reflectoarele. Acum, fosta realizatoare TV locuieste la Oradea, iar viata ei s-a schimbat radical. 

Mihaela Tatu spune că este implicată în mai multe proiecte, venind astfel în ajutorul tuturor: copiilor, studenților, profesorilor, femeilor și chiar seniorilor.

De asemenea, Mihaela Tatu este foarte mandra de fiica ei, Ioana, care are 37 de ani si este stabilita de 9 ani in Germania, Berlin. Ioana a terminat trei facultati si este programator. 

Potrivit Mihaelei Tatu, ea și fiica ei au o relație foartă bună și se văd cât de des se poate. Chiar dacă Mihaela locuiește în Oradea, iar Ioana în Berlin, cele două se văd față în față ori de câte ori se poate și vorbesc de 2-3 ori pe săptămână pe Skype. Au o relație specială, de parcă ar fi două surori.

„Suntem două femei, însă eu am fost cea care a lăsat, din dorința de a controla, de a fi ironică… Ea s-a deschis după aceea.

Educația unui copil începe odată cu educația mamei. Femeia uită să mai fie acel fel de mamă. Așa am fost și noi odată și să nu cerem lucruri neplăcute de la ele, să punem asupra lor presiune și proiecția nereușitelor noastre, ci să-i lăsăm să facă, să strălucească, să greșească, să își desăvârșească existența în ritmul și în termenii lor”, a declarat Mihaela Tatu.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Vedete copii Femei celebre Copii celebritati

Articole recomandate

Citeste si despre