Povestea lui Mircea Lucescu nu incepe pe stadion si nici in lumina reflectoarelor, ci intr-o baraca modesta, intr-o familie numeroasa, unde fiecare zi era o lupta. In acele conditii grele s-a format ambitia care avea sa-l duca, mai tarziu, in varful fotbalului mondial.
Inainte de a deveni „Il Luce”, strategul respectat si antrenorul de succes, a fost un copil simplu, cu vise mari. A crescut intr-o familie saraca, unde educatia nu era un lucru usor de obtinut, dar a reusit sa faca diferenta prin determinare.
"M-am nascut intr-o familie foarte saraca, tata se intorsese de pe front. S-a intors ranit din razboi. Tata era analfabet. Eu aveam 5 ani si impreuna cu el am invatat literele. El a facut doar 4 clase. A fost gradinar, infirmier. A fost atat de mandru ca lumea ma aplauda. Si mama infirmiera la spital, acolo s-au si cunoscut. Doar eu din familie am reusit sa fac scoala", povestea Mircea Lucescu.
Copilaria lui a fost marcata de lipsuri, dar si de responsabilitati asumate de mic.
"Erau 4 baieti si o fata. Pe perioada iernii aveau doua perechi de tenisi la 4 baieti, iar el ca sa iasa afara sa joace fotbal facea lectiile celorlalti frati si iesea afara la fotbal. A plecat de jos, de la zero", a spus fiul sau Razvan Lucescu.
Visuri mari si lectii de viata care l-au format
Adolescent fiind, Mircea Lucescu isi hraneau imaginatia citind benzi desenate cu spioni, prin care invata si limba franceza. Personajele pe care le descoperea reprezentau o lume la care visa.
"Am visat atat de mult sa am si eu aceste trei lucruri. Si le-am avut...nu doar unul", a marturisit fostul selectioner, referindu-se la obiectele de lux pe care le vedea in acele povesti.
Pentru el, aceste dorinte nu reprezentau doar lux, ci o dovada ca poti ajunge departe prin munca si ambitie.
"Familia ajuta foarte mult in evolutia ulterioara a vietii tale. Eu n-am simtit in niciun moment ca nu m-am ocupat de familie. Familia n-a simtit in niciun moment ca am fost departe de ei", spunea Mircea Lucescu.
Viata personala a fost la fel de importanta ca si cariera. A avut o relatie stabila si de lunga durata cu sotia sa, Neli, alaturi de care a construit o familie solida.
Mircea Lucescu: Ne-am inteles normal, perfect, eu sunt leu, ea e rac, ea face pasul inapoi, eu inainte, ea ma mai trage inapoi cand...
Reporter: Care a fost rolul doamnei?
Mircea Lucescu: Enorm, s-a adaptat, nu avea nicio legatura cu fotbalul, cu sportul.
Povestea lor a inceput simplu, intr-un mod aproape banal.
"La camin ne-am intalnit, la cantina studenteasca. Ne-am urcat intr-un tramvai, ne-am uitat asa unul la altul, cand ea a coborat, cu toate ca eu nu trebuia sa cobor, am coborat si eu. I-am zis ca o ajut sa duca bagajul", isi amintea Mircea Lucescu.
Familia si educatia, cele mai importante valori
In relatia cu fiul sau, Razvan Lucescu, a fost un tata atent, care a ales sa-l protejeze de presiunea comparatiilor.
"Cu Razvan e o poveste. Cand eu eram jucator, el a vrut sa se faca fotbalist si eu am spus nu. Ii spuneam ca lumea nu o sa aiba rabdare si o sa vrea ca el la 16 ani sa fie ca tatal lui la 30 de ani. Este imposibil. L-am trimis la tenis, schi, la 4 dimineata pleca singur din Gara de Nord la 14 ani cu schiurile. Dar a avut o asemenea ambitie ca n-a fost un jucator inalt, dar asa de bine s-a antrenat si a aparat la nivel foarte bun", a povestit Mircea Lucescu.
Familia a ramas mereu centrul vietii sale, indiferent de succesul profesional.
"Cand tata era antrenor la Corvinu, 5 ani am stat la Hunedoara. Nu stiu daca am pierdut 3 deplasari. Faceam parte din viata echipei", a spus si Razvan Lucescu.
Educatia a avut un rol esential in formarea sa, absolvind Academia de Studii Economice din Bucuresti. Mai tarziu, ca antrenor, a pus accent pe dezvoltarea intelectuala a jucatorilor sai.
"Totul pleaca de la educatie. Jucatorii sunt asa cum ii cresti. Eu cred ca asta e aspectul cel mai important al echipei", considera Mircea Lucescu.
Nu si-a uitat niciodata originile si lectiile invatate in copilarie.
"Eu vreau sa am nostalgii, nu regrete!", a marturisit fostul selectioner.
