Tragedie cumplita in Arad. O tanara mama a doi copii si-a gasit sfarsitul in cel mai brutal mod posibil, dupa ce a fost rapita si omorata de fostul partener. Barbatul, cunoscut pentru comportamentul sau violent, a tarat-o cu masina aproape doi kilometri, dupa care i-a abandonat trupul fara viata pe marginea drumului.
Pe numele agresorului fusese emis anterior un ordin de protectie, in urma unui episod in care si-a batut cu bestialitate propriii copii. In ciuda acestui trecut violent, tanara nu a mai cerut protectie din partea autoritatilor, dar a rupt legatura cu el.
Scene de groaza filmate de o camera de supraveghere
O inregistrare video a surprins ultimele clipe din viata victimei. In imagini se poate vedea cum femeia incearca sa iasa din masina, insa barbatul o prinde cu usa si o taraste pe asfalt. Drumul plin de suferinta s-a intins pe doi kilometri, iar ranile provocate au fost fatale.
Rudele spun ca femeia se plangea uneori de conflictele din relatie, dar nimeni nu si-a imaginat ca lucrurile vor degenera atat de grav. Relatia dintre cei doi se destramase in urma cu doua luni, dupa ce una dintre fiice a descoperit ca tatal vorbea cu alte femei. Barbatul a reactionat violent, lovindu-si fiica pana a lesinat.
Desi fiicele beneficiau de ordin de protectie, mama lor a refuzat initial o astfel de masura. Totusi, s-a despartit de agresor, care a inceput sa o urmareasca obsesiv. In seara tragediei, barbatul a rapit-o dintr-un bar unde lucra, a fortat-o sa urce in masina si a fugit spre o localitate din apropiere.
Cautari disperate si un sfarsit tragic
Un martor a sunat la 112, iar autoritatile au demarat imediat cautarile. Politisti, jandarmi si voluntari au format echipe si au folosit inclusiv drone si camere cu termoviziune. In cele din urma, trupul femeii a fost gasit intr-un sant, de un voluntar.
Barbatul a fost prins cateva ore mai tarziu intr-o padure din apropiere. Acum este acuzat de omor si lipsire de libertate.
Psihologii vorbesc despre o lipsa totala de empatie si o reactie impulsiva din partea agresorului, in fata refuzului de a mai fi acceptat in viata fostei partenere.
Cele doua fiice ale cuplului se afla acum in grija unei rude din Arad si sunt consiliate psihologic.
Locuitorii din zona sunt socati si cer masuri mai ferme pentru protejarea victimelor violentei domestice.