Schimbare uriasa. Ce se va intampla cu alocatiile copiilor

/ / Modificat: 2021-06-15
Schimbare uriasa. Ce se va intampla cu alocatiile copiilor

Schimbare majora in ceea ce priveste alocatiile copiilor. Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor a propus un nou mod calcul pentru banii pe care ii primesc copiii lunar de la stat. 

Potrivit acestuia, alocatiile ar putea fi acordate in functie de veniturile parintilor, iar aceasta varianta este atent analizata de Guvern. 

„Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că varianta propusă de UDMR va fi analizată.

„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (...) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă”, a spus liderul USR PLUS.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre