Un trend periculos de pe TikTok a ajuns sa faca victime. O femeie din Rusia, in varsta de 32 de ani, proaspata mama, a fost internata in stare grava dupa ce a incercat provocarea cunoscuta sub numele de „Stiletto Challenge”, inspirata dintr-o scena cu Nicki Minaj.
A incercat sa fie populara pe TikTok si a ajuns la urgente
Marian Barutkina, cosmetician de profesie, voia sa revina in forta in mediul online la doar opt saptamani dupa ce a nascut. Ea a decis sa participe la provocarea devenita virala, care presupune mentinerea echilibrului pe tocuri, urcata pe obiecte instabile – in cazul ei, un borcan cu mancare pentru bebelusi asezat peste o cratita rasturnata.
In timpul filmarii, femeia s-a dezechilibrat si a cazut violent, suferind o fractura la coloana vertebrala. A fost dusa de urgenta la spital, iar medicii i-au impus purtarea unui corset timp de cel putin trei luni. Accidentul a devenit rapid viral in Rusia, atragand atat compasiune, cat si valuri de critici din partea internautilor.
Mesaj controversat de pe patul de spital
Ulterior, Barutkina a postat o fotografie din spital, insotita de mesajul: „Ironie? Karma? Sau viata care te pune la incercare?”. Reactiile nu au intarziat sa apara: multi au considerat ca tanara mama a pus dorinta de atentie pe retelele sociale inaintea sigurantei proprii si a responsabilitatii fata de copilul nou-nascut.
„Sa ai 32 de ani si un copil acasa si totusi sa faci asemenea lucruri...”, a scris un utilizator indignat. Altii au acuzat-o ca a subestimat riscurile unei astfel de provocari, in special dupa o sarcina.
Trendul „Stiletto Challenge”, popular si in Romania
Provocarea periculoasa a atras atentia si in Romania, unde vedete precum Anna Lesko si Adelina Pestritu au participat la trend. Clipurile presupun echilibristica pe tocuri, deasupra unor obiecte precum sticle, cutii sau oale, imitand postura provocatoare a lui Nicki Minaj din videoclipul „High School”.
Desi pare amuzant si inofensiv in clipuri, „Stiletto Challenge” poate avea consecinte grave. Accidentul Marianei Barutkina este un avertisment clar asupra pericolelor ascunse in spatele unor trenduri virale.