Imagini dramatice din spitalul din Kiev. 70 copii orfani, grav bolnavi: "Cum de s-a permis sa ne omoare copiii"

/ / Modificat: 2022-03-22
Imagini dramatice din spitalul din Kiev. 70 copii orfani, grav bolnavi:

Imagini dramatice in spitalul din Kiev, Ucraina, unde se afla acum 70 de copii orfani, care au nevoie de ingrijiri medicale. Bebelusii au fost adapostiti in ultimele saptamani in subsolurile din Sumi. 

Pentru ca multi dintre ei au probleme grave de sanatate si nu pot fi transportati, medicii incearca sa faca tot posibilul pentru a-i salva. 

"Acești copii nu au părinți, locuiau într-un orfelinat. Toți patru s-au născut la începutul acestui an. Unii au o lună, alții au două luni. S-au trezit în prima linie, s-au trezit într-o situație în care aveau nevoie de ajutor, dar nu era nimeni care să-i ajute, după ce au început luptele. Ar fi trebuit să călătorească mai departe, la Liov, dar i-am ținut aici pentru că erau în stare critică", a declarat Boris Todurov, chirurg cardiac. 

Printre micuti se afla si un baietel cu o boala cardiaca congenitala, care nu poate fi transferat la altă unitate medicală, așa că va fi operat de medicii din capitala Ucrainei.

Angajații spitalului le-au adus copiilor jucării, scutece, medicamente și mâncare.

"Noi ne facem treaba. Întrebarea este cum este posibil în vremurile noastre, cum de lumea a permis să vină unii în Ucraina și să ne omoare copiii?

Cum a fost posibil? Ce fel de animal trebuie să fii ca să ucizi copii? Aproape 120 de copii au fost deja uciși în Ucraina. Și aceștia sunt doar copiii despre care știm. O fac intenționat, aruncă bombe asupra orfelinatelor, maternităților, spitalelor de copii. Cum este posibil așa ceva în zilele noastre?", a marturisit medicul chirurg. 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre