Erou la 7 ani. Povestea baietelului care si-a salvat surioara vitrega dintr-un incendiu

/ / Modificat: 2022-12-28
Erou la 7 ani. Povestea baietelului care si-a salvat surioara vitrega dintr-un incendiu

Se spune ca nu este nimic mai puternic decat dragostea dintre frati, iar Eli, un baietel de 7 ani din statul Tennessee, o demonstreaza din plin. Povestea baiatului a facut inconjurul lumii si a impresionat mii de oameni. La inceputul lunii decembrie, copilul si-a salvat surioara vitrega din incendiul care cuprinsese casa parintilor.

In seara de 8 decembrie, Nicole si Chris Davidson si-au pus cei trei copii la somn fara sa prevada ce urma sa se intample. In toiul noptii mama, Nicole, a simtit miros de fum si s-a trezit imediat. Un incendiu le cuprinsese casa, asa ca aveau la dispozitie foarte putin timp pentru a se salva. Parintii au reusit sa ii scoata din casa pe Eli, baiatul de 7 ani pe care l-au adoptat in urma cu un an, si pe Elijah, un alt baiatel in varsta de doi ani. Cand s-au intors si dupa fiica lor, Erin, flacarile blocasera intrarea in camera micutei.

„Fumul si flacarile erau atat de intense, incat nu era chip sa intram in camera ei. M-am dus afara, incercand sa intru in camera pe fereastra. Nu aveam pe ce sa ma urc ca sa ajung la geam. L-am ridicat pe Eli, care a intrat prin fereastra si a luat-o pe sora lui din patut. Suntem cum nu se poate mai mandri de Eli. A facut un gest pe care multi oameni in toata firea nu ar avea curajul sa il faca”, a povestit tatal, Chris Davidson, pentru CNN, unul dintre posturile care au relatate despre caz.

La randul sau, baietelul le-a spus reporterilor ca i-a fost teama, dar ca a gasit curajul sa intre pe geam, pentru ca nu voia ca sora lui mai mica sa moara. In momentul in care au ajuns pompierii la adresa, locuinta familiei era distrusa aproape in totalitate. Povestea copilului i-a impresionat profund pe cei care au auzit-o. Pe internet s-a creat o strangere de fonduri, pentru a ajuta familia sa isi gaseasca o noua locuinta in urma incendiului.

FOTO: CNN

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Poveste de viata

Articole recomandate

Citeste si despre