La doar cateva zile dupa ce a pus capat vietii Teodorei Marcu, Robert Lupu s-a sinucis, in seara de 31 mai, pentru a evita retinerea de catre politisti. Pe 2 iunie, medicii legisti au finalizat autopsia trupului acestuia, iar primele concluzii au fost deja transmise anchetatorilor.
Potrivit raportului preliminar, Robert Lupu s-a impuscat in tampla dreapta, iar glontul a iesit prin partea stanga a capului. Decesul a fost instantaneu. In prezent, se asteapta si rezultatele toxicologice, care vor stabili daca barbatul se afla sub influenta alcoolului sau a altor substante in momentul crimei.
Familia refuza sa-l inmormanteze. Trupul a ramas la morga
Trupul neinsufletit al lui Robert Lupu a fost transportat la Institutul de Medicina Legala imediat dupa ce a fost gasit fara viata.
In timp ce rudele Teodorei Marcu au ridicat trupul acesteia pentru a o inmormanta crestineste, familia barbatului a refuzat sa-l revendice. In lipsa unei solicitari oficiale, inmormantarea ar putea fi organizata din fonduri publice, prin intermediul autoritatilor locale.
Aceasta decizie vine pe fondul socului si condamnarii publice care au urmat tragediei. Potrivit BZI, in apartamentul in care locuia Robert Lupu au fost gasite substante suspecte si documente care sugereaza un posibil istoric de afectiuni psihice.
Arme ilegale si obsesie periculoasa
Anchetatorii au descoperit asupra lui Robert Lupu doua arme letale si 14 cartuse, desi acesta nu detinea permis legal de port arma.
Surse apropiate anchetei sustin ca barbatul ar fi avut aceste arme de cel putin patru ani. Teodora Marcu ar fi fost constienta de pericol si l-a reclamat, solicitand inclusiv ordin de protectie, insa demersurile sale nu au avut urmari concrete.
Dupa ce si-a impuscat fosta partenera de patru ori, barbatul ar fi plecat calm de la locul faptei si, potrivit Cancan.ro, s-ar fi oprit la un local din apropiere, unde a cerut un pahar cu vin. Cateva ore mai tarziu, a fost localizat de politie si, incoltit, a ales sa-si puna capat zilelor.
Ancheta este in plina desfasurare, iar autoritatile incearca sa reconstruiasca intregul traseu si comportamentul barbatului din perioada care a precedat crima. De asemenea, se investigheaza sursa armelor si modul in care acesta a reusit sa le detina ilegal atat de mult timp, fara sa fie tras la raspundere.