Avertismentul unei mame. Si-a pierdut bebelusul din cauza deshidratarii, pentru ca ea nu producea lapte

/ / Modificat: 2019-09-17
Avertismentul unei mame. Si-a pierdut bebelusul din cauza deshidratarii, pentru ca ea nu producea lapte

Jillian Johnson si sotul sau s-au pregatit ca la carte pentru venirea pe lume a primului lor copil. Au participat la toate consultarile prenatale si, bineinteles, s-au documentat despre tot ce tine de alaptare.

"Eram gata! Sau asa ne gandeam noi ... toate cursurile si cartile au fost orientate catre alaptare si cat de importanta este daca vrei un copil sanatos," a declarat mama pentru site-ul Fed is Best.

Femeia a nascut prin cezariana si dupa putin timp a pus copilul la san, asa cum ii recomandasera expertii si conform tuturor instructiunilor din cartile pe care le citise.

"Landon era tot timpul la pieptul meu. Consultantii in alaptare au venit si au vazut ca bebelusul tragea bine, dar au mentionat ca ar putea fi o problema legata de producerea laptelui. Si asta pentru ca sufeream de sindrom ovarian polichistic", isi aminteste Jillian.

Bebelusul, in stare critica la spital

In prima zi, copilul a petrecut cel putin noua ore lipit de pieptul mamei sale, dar cand l-au luat a inceput sa planga. Dupa 24 de ore, bebelusul pierduse cel putin 10% din greutatea sa, potrivit specialistilor pe care Johnson i-a consultat, dar era ceva normal. Orice bebelus scade putin in greutate dupa nastere.

bebe1

Dupa doua zile, mama si copilul au fost externati, iar ajunsa acasa, Johnson a urmat sfaturile consultantilor in alaptare pentru a-l hrani pe cel mic, dar lucrurile au scapat de sub control.

Landon a petrecut doar 12 ore acasa pana cand a suferit un stop cardiac din cauza deshidratarii, deoarece nici Jillian, nici medicii nu si-au dat seama ca bebelusul nu bea lapte.

Baietelul a fost transferat la terapie intensiva, unde a fost conectat la aparate timp de cateva zile, dar deshidratarea a fost atat de mare, incat corpul lui a cedat si a murit.

Pediatrul: "Caz extrem de rar"

Pediatrul de la Spitalul de Copii "Arnold Palmer" din Orlando, Rachel Prete, a precizat pentru Parents.com ca a fost vorba despre un caz "extrem de rar." Ea a mai spus ca unele semne te pot avertiza atunci cand un copil este deshidratat sau nu este bine hranit.

"Mama nu poate extrage colostru sau laptele. Bebelusul prezinta semne de foame si nu este niciodata multumit, plange necontrolat. Micutul nu murdareste scutecele, nu le uda si pierde rapid in greutate," a punctat medicul pediatru.

De asemenea, este ceva obisnuit ca nou-nascutii sa stea mult timp la piept si sa fie putin iritati, dar este necesar ca acestia sa aiba si perioade de liniste si somn.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Lapte Alaptare Deshidratare bebelus

Articole recomandate

Citeste si despre