Avertisment pentru parinti! Atentie la jucariile cumparate copiilor de 1 iunie! Ce jucarii trebuie sa eviti

/ / Modificat: 2022-05-31
Avertisment pentru parinti! Atentie la jucariile cumparate copiilor de 1 iunie! Ce jucarii trebuie sa eviti

De 1 iunie parintii cauta jucarii pentru a le face cadou celor mici. Insa, din dorinta de a le face celor mici pe plac, sau din neatentie, parintii risca sa cumpere jucarii periculoase pentru copii.

Intr-o postare pe Facebook, Paul Anghel, directorul general al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), ii sfatuieste pe parinti sa fie foarte atenti la jucariile cumparate si sa tina cont de varsta copilului. Totodata, acesta sustine ca parintii nu trebuie sa cumpere “jucarii cu parti mici, detasabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece acestia au tendinta sa bage jucariile in gura si pot sa se inece cu partile mici.”

Directorul ANPC ii sfatuieste pe parinti, de asemenea, sa citeasca cu atentie etichetele produselor. Iata, asadar, care sunt lucrurile de care sa tii cont pentru a te asigura ca vei cumpara jucarii sigure pentru copilul tau.

“Toti copii se bucura daca primesc o jucarie noua si atractiva, iar ziua de 1 iunie este o ocazie de a le oferi un cadou practic si util, care sa le aduca zambete pe chipurile lor.

Dar, daca vreti sa daruiti o jucarie care sa nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoasta, trebuie sa tineti cont de cateva sfaturi:

- achizitionati jucarii numai din magazine si/sau raioane specializate, unde se elibereaza documente de cumparare (factura, bon fiscal, chitanta fiscala), de care va fi neaparat nevoie in cazul unei reclamatii;

- alegeti intotdeauna jucarii potrivite pentru varsta copilului, capacitatile si aptitudinile sale. Jucariile trebuie sa fie insotite de avertismente generale privind grupa de varsta recomandata care ajuta la alegerea jucariei. Jucariile care nu sunt destinate unui grupe de varsta specifice pot sa ii raneasca;

- verificati cu atentie daca jucariile au marcate, intr-un mod vizibil, lizibil si durabil, urmatoarele elemente:

• coordonatele producatorului si/sau importatorului (numele, denumirea comerciala inregistrata sau marca inregistrata a producatorului si/sau a importatorului si adresa la care pot fi contactati);

• numarul unic de identificare a jucariei (tipul, lotul sau numarul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

• marcajul de conformitate CE care conduce la supozitia ca jucaria este sigura.

Daca jucariile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau intr-un document care insoteste jucaria.

De asemenea verificati existenta instructiunilor de utilizare si a avertismentelor specifice, insotite de indicatii privind precautiile in utilizare pentru anumite categorii de jucarii. Acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu in limba romana.

Sfatuiesc parintii sa nu cumpere jucarii cu parti mici, detasabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece acestia au tendinta sa bage jucariile in gura si pot sa se inece cu partile mici. De asemenea trebuie sa respecte atentionarile referitoare la jucariile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezinta sub forma unei sintagme de tipul: „Atentie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”.

Fraza ”Atentie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi inlocuita cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizeaza copiii intre 0 si 3 ani. Fraza si simbolul nu trebuie puse impreuna.

Dupa achizitionarea unei jucarii parintii trebuie sa urmeze cu atentie instructiunile de folosire.

Copiii trebuie supravegheati cand se joaca si parintii trebuie sa se asigure ca toate jucariile sunt adecvate pentru categoria de varsta si abilitatile copilului.

De asemenea parintii trebuie sa se asigure ca cerintele de siguranta sunt respectate.

Intrucat jucariile difera atat din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cat si din cel al folosirii lor, asigurati-va ca cerintele de siguranta pentru fiecare categorie in parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagane, inele suspendate, corzi si alte jucarii similare fixate pe o traversa trebuie sa primiti de la vanzator instructiunile de utilizare prin care sa vi se atraga atentia asupra necesitatii verificarii periodice a elementelor de sustinere.

De asemenea, este nevoie ca acestea sa fie insotite de instructiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorecta si accidentele care ar putea aparea.

Jucariile functionale, respectiv cele care reproduc la scara redusa produse, aparate sau instalatii destinate adultilor, trebuie sa poarte avertismentul „Atentie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. In plus, acestea vor fi obligatoriu insotite de instructiunile de utilizare si de masurile de precautie necesare pentru evitarea unor pericole.

Patinele si skateboardurile destinate utilizarii de catre copii trebuie sa fie insotite de avertismentul: „Atentie! A se purta echipament de protectie.” In plus, vor exista recomandari cu privire la echipamentul de protectie.

Este necesara examinarea periodica a jucariilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate si pot reprezenta un pericol pentru sanatatea si siguranta copilului. Este indicat sa aruncati jucariile stricate.

Asigurati-va ca jucariile destinate copiilor mai mari sunt tinute departe de copiii sub varsta de 3 ani.

Avertizez asupra faptului ca, in urma actiunilor de control, comisarii #ANPC au identificat la comercializare jucarii periculoase de tip slime, notificate prin sistemul RAPEX, motiv pentru care s-a dispus masura de retragere definitiva de la comercializare a acestora. Anumiti operatori economici comercializeaza produse tip slime falsificate, produse despre care nu se stie nimic, pe le gasesti intr-o cutie, fara eticheta. In compozitia anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseste inclusiv la fabricarea detergentului sau a sapunului.

In Statele Unite ale Americii si in Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mainilor din cauza acestei substante chimice. In plus, odata inhalat, boraxul poate produce iritatii grave in tubul digestiv.

De asemenea au fost gasite la comerializare jucarii care imita diverse produse alimentare. Aceste jucarii care imita mancaruri, fructe si legume, dulciuri, desi nu sunt produse alimentare, avand forma, miros, culoare, prezentare, ambalaj sunt atractive pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare si, in consecinta, prin introducerea in gura sau prin inghitirea lor pot leza sanatatea si chiar viata copiilor.

Principalele nereguli, constatate in cadrul actiunilor de control desfasurate de comisarii #ANPC in anii trecuti, au fost urmatoarele:

- nerespectarea cerintelor generale de siguranta (lipsa avertismentelor generale, de varsta, a avertismentelor specifice si a indicatiilor privind precautiile in utilizare pentru anumite categorii de jucarii, precum si a instructiunilor de utilizare sau lipsa traducerii in limba romana a acestora);

- abateri privind inscriptionarea numelui, a denumirii comerciale inregistrate sau a marcii inregistrate a producatorului si/sau a importatorului, precum si a adresei la care acestia pot fi contactati;

- abateri privind mentionarea numarului unic de identificare a jucariei (tipul, lotul sau numarul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

- lipsa marcajului de conformitate CE (acesta trebuie sa respecte principiile generale prevazute in Regulamentul European nr. 765/2008/CE, sa fie aplicat in mod vizibil, lizibil si de nesters) sau marcarea necorespunzatoare a acestuia (ilizibil);

- lipsa declaratiei de conformitate, care stipuleaza faptul ca indeplinirea cerintelor prevazute de lege a fost demonstrata sau completarea incorecta a acesteia;

- au fost identificate si produse periculoase: pistoale cu bile care prezentau riscul de ranire a utilizatorilor, jucarii de tip “YO-YO” cu continut de lichid si snur elastic ce se alungeste cu risc de strangulare si sufocare, dar si risc chimic (de la lichidul continut), jucarii din plus la care nu era specificata grupa de varsta prezentand pericol de sufocare, prin inghitire, motiv pentru care s-a dispus masura de retragere definitiva de la comercializare a acestora.”, dezvaluie Paul Anghel, directorul general ANPC, pe Facebook.

FOTO: freepik.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre