Importanta dezbaterilor in formarea tinerilor lideri

/ / Modificat: 2023-04-04
Importanta dezbaterilor in formarea tinerilor lideri

Importanta dezbaterilor in formarea tinerilor lideri

Discuțiile în contradictoriu fac parte din viața noastră de zi cu zi. Este imposibil ca fiecare om cu care intrăm în contact să fie de acord cu tot ceea ce noi gândim sau spunem. Și până la urmă...acesta este și farmecul vieții. Dar cum reușim să-i învățăm pe cei mici să facă diferența dintre o discuție în care partenerii de dialog își expun, pe rând, părerile diferite și una care se poate transforma într-o ceartă? Răspunsul este destul de intuitiv pentru o societate dezvoltată: exercițiu.

Sigur că părinților nu le este tocmai ușor să le predea această lecție celor mici. Din acest motiv, apelează la specialiști. Există o mulțime de cursuri de public speaking pentru copii, cursuri care îi ajută pe prichindei, dar și pe tinerii adolescenți să aibă curajul de a-și găsi cuvintele și de a-și expune propria părere, într-un mod elegant, în fața unui public. Citește acest articol până la final dacă vrei sa afli cât de importante sunt dezbaterile în formarea tinerilor lideri!

Despre toleranță și acceptarea tuturor punctelor de vedere

Pentru început, trebuie să știi că o discuție bine argumentată, care implică asumare, dar și toleranță pentru fiecare punct de vedere exprimat de parteneri înseamnă dezbatere. Concret, vorbim despre două sau mai multe persoane care se implică într-un schimb de idei. Fiecare partener de dialog are o opinie diferită, dar rămâne deschis pentru a asculta și celelalte păreri, acceptând că nu există un adevăr universal și că fiecare poate înțelege un anumit aspect în mod diferit. Specialiștii în domeniu consideră că toate aceste abilități de comunicare și de toleranță în dialog se dobândesc de la o vârstă fragedă. Acesta este și motivul pentru care au luat naștere diferite cursuri de debate pentru copii. Oameni specializați și acreditați își dedică acum timpul, energia, dar mai ales experiența în a forma tinerii lideri.

Importanța abilităților de comunicare și leadership pentru copii

În sens larg, dezbaterile au rolul de a-i învăța pe adulții de mâine cum să depășească toate obstacolele, cum să își asume anumite responsabilități, dar și cum să aibă capacitatea de a lua decizii inspirate. Toate acestea se bazează pe comunicare, dialog și acceptarea tuturor părerilor din jur. Iată și o listă cu trei dintre cele mai importante abilități pe care cei mici le pot dezvolta în acest sens:

  • Deschidere către dialog și comunicare – Altfel spus, cu ajutorul dezbaterilor, cei mici pot învăța cum să se integreze în echipe de lucru, dar și cum să comunice eficient cu viitorii colegi sau parteneri;

  • Abilități de soluționare a problemelor – Dacă ar fi să ne gândim puțin la principalele sarcini pe care le au liderii cu care noi luăm contact în fiecare zi, cu siguranța ne referim și la rapiditatea cu care ei pot rezolva orice problemă din departamentul pe care îl reprezintă. Cu ajutorul acestui exercițiu, prichindeii, dar și adolescenții pot dezvolta abilitățile necesare pentru a rezolva situații complexe și pentru a lua decizii mărețe într-un timp relativ scurt;

  • Creșterea stimei de sine – Trăim într-o lume în care încrederea în propriile abilități este absolut necesară pentru a ajunge la performanță. E foarte ușor să descurajezi o persoană care nu își cunoaște valorile și punctele forte. În același timp, e foarte greu să-ți recapeți încrederea după ce ai fost dezamăgit. Din acest motiv, e important ca cei mici să învețe despre ceea ce numim noi depășirea obstacolelor cu succes. Astfel, tinerii lideri își pot crea propria încredere și pot avea o atitudine pozitivă atunci când se află față în față cu o nouă provocare.

Așadar, dezbaterile au un rol cheie în construirea adulților de mâine. Din acest motiv, tot mai mulți părinți își îndreptă atenția către diferite tehnici și cursuri de formare pentru copii lor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Cursuri elevi Cursuri Dezvoltarea copiilor

Articole recomandate

Citeste si despre