Inflamarea trompei uterine

/ / Modificat: 2011-10-10
Inflamarea trompei uterine
Intrebare:

- Am descoperit de curand ca am trompa dreapta inflamata, fara a sti din ce cauza se datoreaza acest lucru. Cum influenteaza acest lucru faptul ca doresc sa raman insarcinata? Ar trebui intai sa tratez boala si apoi sa raman insarcinata? Trebuie obligatoriu sa urmez un tratament drastic? In ce consta acest tratament?

Raspuns:


 
Fiind vorba de o afectiune inflamatorie in sfera uro-genitala, un consult ginecologic are menirea de a descoperii cauza acestei inflamatii localizate la nivelul trompei, stiut fiind faptul ca inflamatia reprezinta reactia de raspuns a organismului in fata unei agresiuni, de orice natura (infectioasa, fizica etc.). Datorita faptului ca exista mai multi germeni implicati in aceste infectii, si ca exista o rezistenta diferita a tulpinilor aceluiasi germene impotriva anumitor medicamente este necesar ca eventualele teste inflamatorii sa deceleze nu numai germenele implicat ci si antibioticul la care acesta este rezistent (o antibiograma este de folos in acest sens).

Afectiunile inflamatorii trenante la nivel pelvin pot fi semne ale unor modificari morfofunctionale ale aparatului urogenital, insa pot si ele in sine determina astfel de modificari si sa influenteze viitorul obstetrical al dumneavoastra (cele mai frecvente bacterii implicate in afectiuni inflamatorii la nivelul trompei uterine si care au si rasunet asupra morfologiei si rapoartelor organelor genitale interne sunt mycoplasma, ureaplasma si chlamydia).

Reactia inflamatorie de la acest nivel poate avea ca rezultat modificare cu ingustarea traiectului tubei (trompa uterina), pana la intreruperea totala a traiectului acesteia (infundarea trompei); facand astfel imposibila, cel putin de acea parte, „intalnirea” dintre cele doua celule sexuale (ovocitul de gr. II si spermatozoidul se intalnesc la unirea treimii medii cu trimea externa a traiectului trompei uterine) in vederea realizarii fecundatiei.

O analiza a anatomiei actuale a organelor genitale interne in cazul dumneavoastra poate fi realizata prin intermediul unei laparoscopii exploratorii care poate deveni si interventionala in momentul in care se descopera aderente intre organele pelvine intre ele sau cu peretele abdominal. De asemenea, o histerosalpingografie va poate spune gradul de permeabilitate al trompelor dumneavoastra, putand totodata sa inlature obstructii minore ale traiectului trompei uterine. Necesitatea instituirii unui tratament medicamentos este o decizie care apartine medicului care se ocupa de cazul dumneavoastra si care se foloseste atat de datele obtinute in urma consultului clinic cat si de informatiile care reies din investigatiile suplimentare pe care le considera de cuviinta sa le solicite.
Pentru a rezolva problemele legate de infertilitate va trebui sa va adresati unei clinici specializata in astfel de afectiuni. Multa sanatate!

dr. Ciprian Pop-Began
-obstetrica ginecologie-

Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Infectie trompe uterine Infectie trompe uterine

Articole recomandate

Citeste si despre