Studiu: Poluarea aerului afecteaza sistemul cardiovascular fetal

/ / Modificat: 2019-03-13
Studiu: Poluarea aerului afecteaza sistemul cardiovascular fetal

Expunerea la particulele microscopice din aerul poluat limiteaza fluxul sanguin si substantele nutritive care ajung in uter.

Astfel, particulele microscopice din poluarea aerului inhalate de femeile gravide pot deteriora dezvoltarea cardiovasculara fetala, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Rutgers.

Studiul, publicat in revista "Toxicologia cardiovasculara", a constatat ca la inceputul primului trimestru si la sfarsitul celui de-al treilea au fost perioade critice, in timpul carora poluantii afecteaza cel mai mult sistemele cardiovasculare ale mamei si fatului.

"Aceste constatari sugereaza ca femeile gravide si cele care urmeaza tratamente de fertilitate ar trebui sa evite zone cunoscute pentru poluarea ridicata a aerului sau sa stea in casa in zilele cu foarte multa ceata pentru a reduce expunerea la poluare. Femeile insarcinate ar trebui, de asemenea, sa aiba in vedere monitorizarea calitatii aerului din interior", a declarat Phoebe Stapleton, profesor si memebru in echipa de cercetatori, potrivit eurekalert.org.

Ce arata studiul

Ceea ce inhaleaza femeia insarcinata afecteaza sistemul circulator, care se adapteaza in mod constant pentru a furniza fluxul sanguin adecvat fatului, pe masura ce acesta creste. Expunerea la acesti poluanti poate sa contracareze vasele de sange, restrictionand fluxul sanguin catre uter.

Astfel, fatul ramane fara oxigen si nutrienti, ceea ce poate duce la cresterea si dezvoltarea intarziata. Aceasta poate duce, de asemenea, la complicatii comune ale sarcinii, cum ar fi restrictiile de crestere intrauterina.

Studiul a analizat modul in care sistemele circulatorii ale sobolanilor si ale fetusilor lor au fost afectati de o singura expunere la aerosoli cu nanozidoza de dioxid de titan - un surogat pentru particulele gasite in poluarea tipica a aerului - in primul, al doilea si al treilea trimestru. Rezultatele au fost comparate cu sobolanii care au fost expusi numai la aerul filtrat de calitate superioara.

Cercetatorii au descoperit ca expunerea la poluanti la inceputul sarcinii are un impact semnificativ asupra sistemului circulator al fatului, in special a arterei principale si a venei ombilicale. Expunerea ulterioara a avut cel mai mare impact asupra marimii fetale, deoarece fluxul sanguin restrans de la mama priveaza fetusul de nutrienti in aceasta etapa finala.

Chiar si in cazul sobolanilor care nu asteptau pui, o singura expunere la aceste nanoparticule a determinat functionarea improprie a arterelor din uter.

"Cu toate ca nanotehnologia a dus la realizari in domenii cum ar fi eficientizarea combustibilului vehiculelor si energia regenerabila, nu se stiu prea multe despre modul in care aceste particule afecteaza oamenii in toate etapele de dezvoltare", a mai spus Stapleton.

Pana in 2025, productia globala anuala de particule de dioxid de titan va atinge 2,5 milioane de tone metrice. Pe langa faptul ca aceste particule foarte mici se gasesc in poluarea aerului, dioxidul de titan este utilizat, in mod obisnuit, in multe produse de ingrijire personala, inclusiv produse de protectie solara.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sarcina Poluare

Articole recomandate

Citeste si despre