Raza invizibila

Autor: fara autor


Bazarul Taskentului, oras sovietic din Asia Centrala, e zgomotos si pestrit. Ce nu poti vedea aici! Pepeni galbeni si ciorchini de struguri mustind de suc auriu, halate cu dungi colorate si tichii orientale zmaltuite parca in raze de soare. Iar peste tot, in bazar pluteste o mireasma atat de condimentata incat te simti satul numai respirand acest aer imbietor.

Tanarului savant moscovit Boris Petrovici Tokin, care vedea pentru prima oara un bazar oriental (intamplarea s-a petrecut cam cu cincizeci de ani in urma), totul i se parea plin de interes, totul ii captiva atentia. Un cunoscut, originar din acele locuri, il trase insa cu insistenta intr-o anumita parte a bazarului.

Mergand drum lung printre dughene, in cele din urrna s-au pomenit intr-un loc si mai animat, unde, in jurul tarabei unui uzbec cu fata rotunda, cumparatorii se imbulzeau fara a mai fi potoliti. Omul nu prididea sa infasoare umplutura de carne in lipii subtiri pe care le arunca pe tava incinsa. "Asemenea pirosti n-ai sa gusti nicaieri", i-a soptit lui Tokin insotitorul sau.

Boris Petrovici n-a muscat decat o data din lipie si gura parca i-a luat foc. Umplutura era atat de piperata incat crezu ca nu-si va mai astampara arsura toata ziua.

- Ce fel de condimente sunt astea? intreba respirand din greu.

- Usturoi, piper, diferite ierburi, raspunse prietenul sau.

Auzind aceste cuvinte, Tokin uita si de pirosti si de prietenul sau, captat deodata de niste ganduri si preocupani care il incercau de multa vreme.

Totul a pornit de la o simpla experienta.

Intr-o zi Tokin a ras o ceapasi a pus terciul ei aromat langa drojdia de bere, acoperind totul cu un capac de sticla. Verificand, dupa douazeci si patru de ore, a constatat ca ciupercile murisera.

"Deci substantele aromatice ale cepei distrug de la distanta drojdia de bere". Aceasta constatare l-a surprins si l-a determinat sa continuie cercetarile.

Tokin a efectuat apoi sute de experiente, inlocuind ceapa cu usturoi pisat, cu frunze de malintaiate marunt, cu praf de mustar, cu piperpisat, iar in loc de drojdie de bere, a pus mucegai si diferite bacterii infectioase. Rezultatul fu acelasi: substantele aromatice ale plantelor distrugeau bacteriile si ciupercile. Pe aceste substante Tokin le-a denumit fitoncide,dupa cuvantul grecesc "fiton" planta si dupa cel latinesc "cido" a ucide.

In anul 1941, cand hitleristii au atacat U.R.S.S., medicii cautau mijloace in stare sa faciliteze vindecarea rapida a soldatilor raniti. Intr-unul din spitale doctorii si-au amintit de experientele lui Tokin si au hotarat sa le aplice. A fost pregatit un terci de ceapa si a fost pus in jurul ranii unui soldat. Lucru uimitor! Din rana au disparut aproape cu totul microbii. Experienta s-a repetat cu un alt ranit si iarasi succes. Era suficient sa "oparesti" rana purulenta de cateva ori cu terciul de ceapa si aceasta se vindeca.

Profesorul Tokin si-a continuat experientele in timpul razboiului, descoperind noi plante bogate in fitoncide. Aceste experiente au dovedit ca pomii, arbustii si ierburile poseda o arma invizibila, dar de temut, de care nu dispune nici omul, nici animalele. Avand aceasta arma, plantele sufera mai putin din pricina bacteriilor daunatoare.

Fitoncidele sunt produse nu numai de bulbii si frunzele plantei, ci si de florile, semintele si radacinile ei. Pretutindeni, in aer si in pamant, substante volatile apara viata plantelor. Pana si firicele intacte de iarba au un efect funest asupra microbilor, iar ierburile vatamate creeaza in jurul locului respectiv o adevarata perdea de gaze.

Fitoncidele reprezinta prima linie de aparare ce respinge de la distanta atacul microbilor infectiosi, stavileste inaintarea lor si distruge o mare parte din ei, oferind plantei posibilitati sa lupte mai usor cu dusmani.

In satele rusesti, pe timpuri, exista obiceiul ca in casele in care se gasea un bolnav sa se frece podelele cu crengi de ienupar. Si in aceste cazuri au actionat "sanitarii" volatili, care sunt fitoncidele. Astazi se stie ca, in ceea ce priveste concentratia de fitoncide, ienuparul detine recordul printre plante. Nu intamplator in maracinisunile de ienupar se respira usor. Aparandu-se, el curata aerul de microbi daunatori.

Dar, lucru curios, nu omul e cel ce a descoperit farmacia aromatica, ci pasarile.

Puii pasarilor, lipsiti de aparare, nu stiu sa-si curete aripioarele in care se ascund capusele de puf. Si-atunci in ajutorul acestor puisori vin ierburile aromatice. Principalul starpitor de care se folosesc pasarile e pelinul. Micile vrabiute si, deopotriva, vulturii uriasi transporta in cuiburi crengute de pelin, in vreme ce spranciocii folosesc pelinul chiar ca material de constructie a cuibului.

Graurii, la fel, tot cu pelin ori cu menta isi dezinfecteaza cuiburile si, daca nu gasesc in apropiere aceste plante, apeleaza la ceapa si usturoiul de prin gradini.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Articole recomandate