Autor: fara autor
In niste fabule un poet
scrieCa Nebunia si pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o campie,
In primavara vietii lor.
Stiti ca, copiii cu inlesnire
Gasesc sujeturi de neunire;
Ei dar odata se galcevira
Pentru o floare ce intalnira.
Striga Amorul in gura mare;
Cealalta, insa, minut cumplit!
Il izbi-ndata atat de tare,
Cat de lumina ea l-a lipsit.
Adanc copilul simti durere,
Ramanand astfel fara vedere.
Trista lui muma jalba porneste
L-al sau parinte, stapan ceresc:
Va razbunare, se tanguieste;
Cu ea toti zeii compatimesc.
Mars si Apolon, mai c-osebire,
Arata mumei a lor mahnire.
S-aduna sfatul cel fara moarte
Si hotarara in obstea lor
Ca Nebunia in veci sa poarte,
Sa carmuiasca pe orbu-Amor.
Aceasta dreapta, grea osandire.
Din ziua aceea lua-mplinire;
Din ziua aceea sunt impreuna,
Si Nebunia-l tine de mana.
