Sindromul Superwoman: cum il identifici si cand devine periculos

/ / Modificat: 2021-09-20
Sindromul Superwoman: cum il identifici si cand devine periculos

Femeile din ziua de astazi traiesc intr-un ritm alert si trebuie sa isi imparta energia constant intre cariera si familie. Cele mai multe dintre ele reusesc cu brio si se descurca singure, chiar daca acest lucru aduce cu sine stres, oboseala si alte consecinte la care nici nu te-ai fi gandit. Numit de psihologi "sindromul Superwoman", acest tip de comportament presupune dorinta de a face totul de una singura, fara sa apelezi la ajutoare.

Ce este, mai exact, sindromul Superwoman?

Desi avem tendinta sa ne gandim la eroinele din filme si din benzile desenate cand auzim acest nume, in realitate este o situatie care are consecinte negative pentru "eroina" in cauza.

Femeia care vrea sa fie Superwoman se lupta mereu sa multumeasca pe toata lumea, sa faca lucrurile cum trebuie de una singura, dar ajunge sa se neglijeze pe sine si sa nu mai aiba bucurii proprii. Dorinta de a avea grija de toti cei dragi in timp ce da tot ce are mai bun si la serviciu reprezinta un cumul de factori care ajung sa o copleseasca pe aceasta Superwoman.

Ce determina sindromul Superwoman

Nevoia de a multumi pe toata lumea si de a fi apreciata are substrat psihologic profund. Sunt femei care nu au fost apreciate in copilarie, care nu au fost laudate pentru reusitele lor, iar acum incearca sa obtina apreciere multumindu-i pe ceilalti si cautand in permanenta validare. Tind catre perfectiune, chiar daca pretul pe care il platesc se traduce prin stres, oboseala cronica si chiar nefericire, uneori.

Femeile care se transforma in Superwoman tind sa isi ascunda slabiciunile in spatele unui scut de forta si sa demonstreze ca pot sa le faca pe toate foarte bine: sa aiba o cariera de succes, sa fie mame exemplare, partenere perfecte, gospodine desavarsite, dar sa fie si cochete si aranjate tot timpul.

Femeile care au fost invatate sa nu isi arate slabiciunile si sa nu ceara ajutorul au sanse mai mari sa se confrunte in viata adulta cu sindromul Superwoman. Ele percep aceasta realitate ca fiind singura corecta, nu accepta ca au o problema si nu au dorinta de a schimba ceva.

Cum se manifesta sindromul Superwoman

Femeile care se confrunta cu acest sindrom sunt foarte ambitioase si pun foarte multa presiune pe ele insele, pentru a-si indeplini cat mai bine sarcinile si pentru a obtine recunostinta si recunoastere pe cat mai multe planuri. In familie nu accepta ajutor si considera ca nimeni nu face lucrurile la fel de bine ca ele, fiind perfectioniste.

"Simptomele" sindromului Superwoman sunt:

• nivel ridicat de stres

• atacuri de panica

• insomnii

• tulburari digestive

• hipertensiune

• dureri musculare

• migrene

• oboseala cronica

• depresie si anxietate

• lipsa apetitului sexual

• un grad ridicat de frustrare

• nemultumire fata de propria viata

• burnout

Sfaturi pentru a depasi mai usor sindromul Superwoman

Daca va recunoasteti in descrierea de mai sus sau cunoasteti pe cineva care se confrunta cu sindromul Superwoman, avem cateva sfaturi care pot fi de ajutor:

Stabiliti-va prioritatile. Aveti grija de lucrurile cu adevarat importante si lasati-le pe planul doi pe cele care pot fi amanate.

Spuneti NU fara sa va simtiti vinovate. Suntem oameni si nu le putem face pe toate, asa ca atunci cand cineva va cere ajutorul, analizati bine si stabiliti daca puteti face acel lucru fara sa va consume prea multa energie. Daca este cazul, refuzati politicos, fara sa va simtiti vinovata.

Delegati sarcini si cereti ajutor. In cazul in care aveti la cine sa apelati, faceti-o fara sa va simtiti vinovate. Rugati-o pe mama sau pe soacra sa va ajute cu gatitul sau sa ia copiii cateva zile, pentru a putea sa va relaxati putin.

Credeti ca ceilalti nu se descurca fara voi? Faceti un exercitiu de imaginatie si ganditi-va cum ar fi daca ati fi plecata pentru cateva zile din oras. Cu siguranta sotul si copiii se vor descurca singuri, fara sa le poarte cineva de grija.

Faceti-va timp pentru voi. Nu totul este despre munca si casa, iar timpul pe care vi-l dedicati voua inseva nu trebuie sa va faca sa va simtiti vinovate. Mergeti o data pe saptamana la salonul de infrumusetare, la masaj sau faceti sport si veti vedea cat de mult ajuta la stima de sine.

Foto: Freepik.com

Articole recomandate

Citeste si despre