Dragi parinti, nu ne mai furati copilaria

Dragi parinti,

Am auzit-o ieri pe doamna draguta la care am mers in vizita intrebandu-va ce va doriti cel mai mult pentru copilul vostru. Adica pentru mine; eu sunt copilul vostru. Ati raspuns amandoi in acelasi timp, cam cum mi se intampla si mie sa raspund la gradi cand ne intreaba doamna educatoare ceva. ''Sa fie fericit'', ati spus. ''Sa aiba succes in viata''. ''Sa fie sanatos, puternic, sa nu sufere''.

Poate data viitoare cand vom merge din nou in vizita, doamna asta draguta, cu voce calda si privire blanda ma va intreba si pe mine ce imi doresc. Am atat de multe lucruri pe care mi le doresc si pe care as vrea sa le stiti si voi:

Imi doresc sa nu credeti ca, daca atunci cand sunt in burtica imi veti pune sa ascult discul acela cu Mozart pe care mama il are de la matusa ei si pe care nu l-a ascultat nici macar o data pana acum, voi deveni urmatorul fenomen muzical al lumii.

Imi doresc sa ma lasati sa invat sa merg inainte de a ma duce la cursuri de inot!

Stiu ca uneori mai fac pe mine, dar mi-as dori sa nu ma mai comparati cu Didi de la gradinita, care face la olita de cand avea 9 luni.

Imi doresc sa nu ma priviti impacientati si usor dezamagiti cand nu asez literele acelea in ordinea corecta – cand ai trei ani este tare greu, dar va promit ca mai devreme sau mai tarziu, voi invata.

Imi doresc sa mergem mai des la plimbare impreuna, afara, sa vad apusul de soare si sa fac figurine din noroi cum mi-a povestit bunica ca facea cand era ea mica.

Imi doresc sa zambiti mai mult, nu doar la mine, ci si unul la celalalt!

Si cand mi se topeste inghetata pe mana si ma murdaresc pe fata de ciocolata, imi doresc sa nu ma alergati cu servetelul umed imediat, nu mi se va intampla nimic daca stau asa cateva minute.

Va mai aduceti aminte saptamana trecuta cand m-ati luat de la gradi si ploua afara? Mi-as fi dorit sa ma lasati sa alerg prin ploaie, sa simt stropii pe obraji si sa calc in baltoace; de ce mi-ati luat cizmulitele frumoase din cauciuc prin care nu trece apa, daca nu am voie sa ma joc in baltoace cand vreau?

Imi pare rau cand va supar si fac dezordine prin casa, dar as vrea sa nu va mai enervati cand desenez pe peretele din camera mea, nu va mai amintiti cand erati si voi copii si faceati acelasi lucru?

Imi doresc sa nu va mai vad atat de obositi, tot timpul!

Poate ca daca nu m-ati mai duce la cursurile de engleza, de pian, de desen, de inot si m-ati lasa la gradi pana va terminati voi treaba la serviciu si am merge direct acasa, poate atunci ati avea timp sa va odihniti. Si poate ati avea timp sa ma ascultati cand vreau sa va spun ca am plans astazi la gradi pentru ca imi este dor sa ma joc cu voi.

Oricum, nu inteleg mare lucru din toate activitatile astea la care trebuie sa merg; mi-as dori sa pot sta afara mai mult, sa ma joc si sa umblu descult prin iarba si nu sa va vad preocupati ca nu stiti cum sa faceti rost de bani sa ma inscrieti la inca o activitate care ma va tine departe de ceea ce imi place cu adevarat...sa fiu copil.

Voi ce va amintiti de cand erati copii, ca mine? La ce cursuri va duceau bunicii? Si voi tot asa de extenuati erati in fiecare zi, cum sunt eu acum? Oare si voi va doreati ce imi doresc eu?

Stiu ca uneori imi dau in petec, cum ziceti voi, dar si voi ati reactiona la fel daca cineva v-ar impinge constant peste limite; imaginati-va cum este sa fii tot timpul sub presiune, sa trebuiasca sa nu dezamagesti, sa nu gresesti, sa fi perfect, sa fi unic, sa fi altfel decat tot ceilalti.

Eu nu vreau sa fiu altfel acum, vreau sa fiu un copil cum ati fost si voi candva.

Si daca data viitoare cand mergem in vizita la doamna draguta cu voce calda si privire blanda, pe care voi o numiti ''terapeut'' voi fi si eu intrebat ce imi doresc, ii voi spune ca nu mai vreau sa fiu trist si obosit, ca vreau sa fiu copil, ca imi vreau copilaria pe care o merit.

''Cand aveam 5 ani, mama mi-a spus ca fericirea este secretul vietii. Cand am mers la scoala, m-au intrebat ce vreau sa devin cand voi fi mare. Am scris ''fericit''. Mi-au spus ca nu am inteles intrebarea, iar eu le-am raspuns ca ei nu au inteles viata'' – John Lennon.