Venirea pe lume a primului copil este o schimbare majora in viata oricarui cuplu. Petreci toate cele noua luni de sarcina documentandu-te despre cum va arata lumea ta dupa nastere, asculti sfaturi (cerute si necerute) din toate directiile, poate urmezi si ceva cursuri ca sa te asiguri ca noua postura nu te va prinde nepregatit. Stii ca totul va fi nou, stii ca prioritatile ti se vor schimba. Stii ce te asteapta! Uneori, te sperie teribil, dar te incurajezi spunandu-ti ca au mai trecut si altii prin asta si ca vei creste ca parinte odata cu copilul tau. Pana la urma parinte devii, nu te nasti. Dar ce se intampla la al doilea copil nu iti spune nimeni, pentru ca se presupune ca stii deja.
Cand te pregatesti sa primesti in viata ta al doilea copil, lucrurile parca merg din intertie. Nu te mai ingrijorezi, nu te mai sperie necunoscutul. Ai trecut prin asta o data si e ca si cum ai vedea partea a doua dintr-un film. Ai o mare parte din date si trebuie doar sa vezi ce urmeaza si sa te bucuri de experienta. Parca nu te sperie nici ideea ca in casa va fi mai multa galagie, nici ca vor creste cheltuielile... In plus, sunt atatea voci care iti spun ca de data asta va fi usor datorita experientei dobandite. Ei bine, sunt multe lucruri pe care nu ti le spune nimeni despre ce inseamna de fapt al doilea copil intr-o familie.
Timpul parca se comprima, iar presiunea creste tot mai mult!
Copiii sunt adevarata bogatie a parintilor, se spune. Sublim! Si totusi sunt studii care arata ca, inainte de a ajunge la aceasta concluzie, parintii inregistreaza o scadere brusca a nivelului de satisfactie in viata. Aceasta bucurie aproape seismica a nasterii (inca) unui copil este dublata de o crestere a presiunii si a responsabilitatilor. Parca timpul nu iti mai ajunge sa faci tot ce trebuie ca parinte. Rolul tau nu se schimba, ci devine si mai complex; de aici rezulta efectul de stres cronic si lovitura pe care sanatatea fizica si mentala a parintilor o incaseaza odata cu venirea pe lume a copilului #2.
Evident, mama este cea care are cel mai mult de "suferit": aproape toate sarcinile ce tin de ingrijirea copiilor ii revin, intrucat, in general, ea este cea care ramane acasa cu cei mici. Diferenta de varsta dintre cei doi copii poate constitui o variabila importanta, insa, independent de ea, nou nascutul are nevoie de toata atentia, iar fratele cel mare s-ar putea sa se simta la un moment dat neglijat, dat deoparte sau, in cazuri extreme, chiar nedorit si neiubit.
Relatia poate ajunge intr-un punct critic!
Cuvintele pot fi palide cand vine vorba de a descrie dragostea pentru copii si implinirea de parinte. Si totusi multe cupluri recunosc, cu jumatate de gura, ca sosirea celui de-al doilea nascut in viata lor a adus relatia in pragul copapsului.
Unii ajung sa se simta ca niste colegi de lucru, care au de facut un proiect important si un permanent deadline urgent. Ca sa fiti parinti e nevoie sa lucrati in echipa, ceea ce inseamna si reprosuri, sa ai impresia ca celalalt nu isi da tot interesul, sa te simti uneori ca si cum doar tie iti pasa. Iar presiunea creste cu fiecare zi in care ajungi sa consideri ca nu esti un parinte suficient de bun.
In acest punct apare vinovatia fata de primul nascut, care ajunge sa fie neglijat. Iar daca iti iei timp pentru a te ocupa exclusiv de el... Sa nu incepem sa vorbim despre vinovatia fata de cel mic, care este atat de neajutorat si de dependent de tine; sau de senzatia ca nu te bucuri de el la fel cum ai facut-o de cel mare, pe care il fotografiai din toate unghiurile posibile si la care te incanta fiecare progres minuscul pe care il remarcai...
In toata aceasta valtoare de responsabilitati si sentimente, viata de cuplu ajunge, invariabil, undeva in coada listei de prioritati. Si cum ar putea fi altfel cand, la sfarsitul zilei, cadeti lati, fara a mai putea misca un singur muschi?
Viata sociala devine inexistenta!
Cu doi copii acasa, cu un munte de rufe de spalat, cu un turnulet de vase pe aragaz si un altul in chiuveta, cu atat de putin timp pentru a pastra casa atat de curata pe cat ti-ai dori, pentru a fi un mediu sigur pentru copiii tai, unde mai e loc si de socializare?
Ai momente cand nici nu mai stii cum te cheama pe tine, daramite pe prietenii tai? Poate iti iei cateva minute sa schimbi cateva replici la telefon sau prin mesaje cu cineva, poate chiar iesi la o cafea sau te intalnesti cu cineva in parc. Dar, ghici ce, si atunci vorbesti tot despre copii si tot despre ce nu apuci sa faci! Chiar si ce ar trebui sa te deconecteze ajunge sa fie tot un fel de reminder pentru cat de grea e aceasta perioada care ar fi trebuit sa fie atat de simpla…
Situatia are o iesire!
Luminita de la capatul tunelului exista, chiar daca uneori este foarte palida si mica precum un licurici. Poate ca va dura luni bune sa te adaptezi la tot ce inseamna sa fii parinte de doi copii, insa o vei face.
Si cand nu mai ai pic de energie, si cand nu iti poti aminti cand ai dormit ultima oara cateva ore "legate", si cand nu mai stii cum te cheama chiar daca ai buletinul in mana, pana la urma vei reusi sa le gestionezi pe toate. Stresul si epuizarea nu vor disparea, grijile vor continua sa vina peste tine, dar vei invata sa le asimilezi altfel. Trebuie doar sa aveti rabdare cu voi, cu copiii si cu fiecare moment adorabil de dificil din viata de parinti de doi.
.jpg)
