Efectele uimitoare ale optimismului asupra sanatatii

/ / Modificat: 2015-05-04
Efectele uimitoare ale optimismului asupra sanatatii

Efectele uimitoare ale optimismului asupra sanatatii

Optimismul poate avea efecte nebanuite asupra starii de sanatate pe termen lung, iar aceasta afirmatie este sustinuta de oamenii de stiinta care au cautat dovezi in acest sens. O atitudine pozitiva si un echilibru emotional constant stau la baza rezistentei organismului in fata bolilor.

Reducerea nivelului de stres nu este singurul beneficiu adus de optimism. Cercetatorii au descoperit ca starile emotionale pozitive alimentate de acesta amelioreaza durerile cronice si reduc propriu-zis riscul instalarii bolilor cardio-vasculare.

Care sunt beneficiile optimismului?

Fericirea detine un rol foarte important in mentinerea sanatatii creierului. Adoptarea unei atitudini optimiste scade predispozitia la anxietate si depresie, doi factori de risc importanti in declansarea altor tulburari neurologice, precum sindromul Alzheimer.

Specialistii definesc optimismul ca fiind un tip de reactie in fata problemelor cu o incredere crescuta in fortele proprii si o abilitate superioara. Oamenii optimisti sunt convinsi ca evenimentele negative sunt temporare, limitate in anumite arii ale vietii si gestionabile.

Desigur ca optimismul, la fel ca alte stari si caracteristici psihologice, poate oscila in intensitate in functie de circumstante. Beneficiile atitudinii pozitive survin dintr-un optimism antrenat, care tinde sa se mentina constant indiferent de factorii externi la care este supusa o persoana.

Unii experti considera optimismul un combustibil puternic pentru cresterea longevitatii. Un studiu derulat de Clinica Mayo din Minnesota, SUA, demonstreaza aceasta teorie controversata. Cercetatorii americani au urmarit starea de sanatate mentala si fizica a mai multor persoane, timp de 30 de ani.

Concluziile savantilor arata ca subiectii considerati a fi "optimisti" (in urma unor teste standard de personalitate) sunt cu 20% mai putin predispusi decesului prematur, comparativ cu participantii evaluati a fi "pesimisti".

Care sunt efectele?

Oamenii de stiinta continua sa exploreze beneficiile palpabile ale gandirii pozitive asupra sanatatii. Principalele efecte evidentiate in studiile efectuate pana in prezent sunt:

  • cresterea sperantei de viata;
  • scaderea riscului de depresie;
  • diminuarea nivelului de stres;
  • cresterea rezistentei organismului in fata racelii comune;
  • imbunatatirea starii psihologice si fiziologice;
  • reducerea riscului de deces pe fondul bolilor cardio-vasculare;
  • imbunatatirea capacitatii de a face fata momentelor dificile din viata.

Este inca neclar de ce unele persoane care adopta o perspectiva pozitiva asupra lucrurilor se bucura de toate beneficiile enumerate mai sus. O teorie spune ca optimismul contribuie la adaptarea mai usoara la situatiile stresante, ceea ce conduce la diminuarea efectelor stresului asupra organismului.

efecte_optimism

Totodata, specialistii speculeaza ca oamenii optimisti au tendinta sa adopte un stil de viata mai sanatos, mai exact sa fie activi, sa respecte o dieta echilibrata si sa evite viciile (consumul de alcool sau fumatul). Astfel se poate explica fenomenul cresterii longevitatii in cazul optimistilor incurabili.

Optimismul joaca un rol central si in recuperarea de pe urma unei afectiuni. Numeroase studii au evaluat impactul gandirii pozitive in cazul pacientilor care urmeaza un tratament impotriva cancerului.

Autosugestia s-a dovedit a fi extrem de utila acestor bolnavi, care prin forta propriilor convingeri ca vor invinge boala, au reusit sa obtina o evolutie pozitiva a tratamentului.

Oamenii optimisti se bucura si de o buna calitate a somnului, fiind mai protejati de bolile cronice. Atitudinea pozitiva aduce beneficii inclusiv sistemului imunitar.

Un studiu publicat in anul 2002 a aratat ca varstnicii imunizati impotriva virusului influenza, cu o atitudine optimista asupra vietii, s-au bucurat de o mai buna protectie in urma vaccinarii. Cercetatorii au sesizat ca acestia au produs o cantitate mai mare de anticorpi, decat persoanele cu o atitudine pesimista.

Cum ne antrenam optimismul?

Vestea buna este ca oricine isi poate antrena optimismul, prin cateva metode recomandate de psihologi. Aceasta stare psihologica este accesibila oricui, cata vreme exista o disponibilitate in dezvoltarea si mentinerea ei pe termen lung.

familie_copii_masa

O prima cale de adoptare a unei perspective optimiste asupra lucrurilor este efectuarea unor "exercitii de optimism".

Acestea nu se refera la niciun comportament formal, ci pur si simplu la corectarea atitudinii prin activitati placute: o plimbare zilnica in aer liber, manifestarea afectiunii fata de o persoana apropiata sau daruirea unor lucruri utile celor nevoiasi.

Orice gest sau activitate care va ajuta sa va eliberati de tensiune, inducandu-va ganduri calme, pasnice, contribuie treptat la obisnuirea creierului cu optimismul.

Exista, totodata, activitati specifice pe care le puteti face pentru stimularea vitalitatii creierului. Practica straveche yoga s-a dovedit a fi utila in imbunatatirea functiilor cognitive, in special a memoriei.

Yoga antreneaza capacitatea de concentrare si de constientizare a propriilor stari fizice si emotionale, pentru un mai bun control asupra acestora. Odata dobandit, el ajuta si la corectarea modelelor de gandire, dinspre extrema negativa, spre cea pozitiva.

Alaturi de yoga, o alta tehnica de antrenare a optimismului este meditatia, care ajuta la eliberarea creierului de gandurile coplesitoare si la dobandirea unei stari de calm si pace interioara. Odata atins un echilibru psihologic, mentinerea unei atitudini pozitive pe termen lung vine natural.

Pasi esentiale pentru o gandire pozitiva

Procesul inlocuirii gandirii negative cu cea pozitiva este simplu si presupune urmarea catorva pasi esentiali:

  • Identificati lucrurile pe care vrei sa le schimbati. Inlaturati sursele de negativitate din viata si invatati sa le abordati cu mai multa incredere. Reduceti-le din importanta si concentrati-va intotdeauna pe aspectele pozitive;
  • Verificati-va zilnic modelele de gandire. De cateva ori pe zi, opriti-va din activitatile cotidiene si evaluati-va gandurile. Daca cele negative predomina, incercati sa le gasiti o turnura pozitiva sau sa le elimitati complet din minte;
  • Pastrati-va viu apetitul pentru umor. Zambiti si amuzati-va cu orice ocazie, in special in perioadele dificile. Veti combate cu succes efectele stresului si va veti induce optimismul, prin simplul obicei de a mentine mereu zambetul pe chip;
  • Respectati-va propria persoana. Tolerati-va greselile si incurajati-va la orice pas. Cultivati-va stima de sine si emiteti doar afirmatii pozitive la propria adresa.

Tu ce parere ai despre optimism? Ai o gandire pozitiva? Cum antrenezi optimismul familiei tale!? Spune-ne parerea ta in sectiunea comentariilor de mai jos! 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre