Rujeola (pojarul)

/ / Modificat: 2017-07-07
Rujeola (pojarul)

Rujeola poate fi definita ca o boala eruptiva cu un grad ridicat de contagiozitate, cu transmitere respiratorie, intalnita in majoritatea cazurilor la copiii cu varste cuprinse intre 6 luni si 3 ani.
Agentul patogen care determina rujeola, face parte din clasa Paramyxoviridae.

O persoana cu rujeola este contagioasa cu 2-3 zile inaintea eruptiei cutanate si inca 4 zile dupa aceea, din aceasta cauza fiind destul de dificil sa se realizeze o profilaxie  eficienta a bolii fiind necesare de cele mai multe ori carantina.

Virusul rujeolic este transmis de la o persoana bolnava la una sanatoasa prin secretiile respiratorii, aerosoli si picaturile Pfluge (particule microscopice de secretii pulmonare).

Dupa 24-48 de ore virusul se raspandeste descendent catre tractul respirator inferior (plaman) si de aici poate trece prin alveolele pulmonare in sange (viremie).

Simptomele rujeolei

Cu toate ca exista posibilitatea ca virusul sa nu produca simptome sau sa produca manifestari minime de boala, majoritatea cazurilor de pojar sunt simptomatice.

Dintre simptomele cel mai frecvent inatalnite in rujeola (pojar), aminitim:

prodromul respirator, caracterizat prin stare generala proasta, tuse, hipersecretie lacrimala si nazala, coriza. De cele mai multe ori, acest sindrom necaracteristic este confundat cu gripa, mai ales pentru ca este insotit de febra mare (temperaturi de pana la 40 grade celsius).

• petele Koplik, sunt patognomonice ( caracteristice afectiunii), sunt localizate in mod specific la nivelul mucoasei bucale (mai frecvent la nivelul mucoasei adiacente molarului II). Acestea apar ca niste pete alb-albastrui cu dimensiuni de 1-2 milimetri pe un fond rosu aprins, si sunt deseori trecute cu vederea.

• eruptia cutanata maculo-papulara (leziuni cutanate rosietice, usor reliefate), nepruriginoase (fara mancarime), care incepe de la nivelul cefei (linia de insertie a parului), fetei si se extinde apoi catre trunchi si membre. Deseori putem sa gasim leziuni cutanate chiar si la nivelul talpilor sau a palmelor. Febra poate persista pe tot parcursul perioadei eruptive (aproximativ 4-5 zile) si dispare de cele mai multe ori odata cu aceasta.

• diareea, varsaturile si anorexia (scaderea apetitului) sunt destul de frecvent intalnite la copiii mai mici (sugari)

• limfadenopatie (inflamatie gamglionilor limfatici) poate fi intalnita si in rujeola, insa nu este la fel de pregnanta precum in rubeola

• convulsiile febrile, sunt destul de frecvente la copiii mici, si trebuiesc deosebite de convulsiile secundare encefalitei rujeolice.

Ce complicatii pot aparea?

• pneumonia
• otita medie, este o complicatie frecventa la copilul mic
• encefalita, este o complicatie grava a pojarului, apare mai ales la copiii imunodeprimati, avand o mortalitate destul de mare. O parte dintre copiii care dezvolta encefalita raman cu sechele pentru tot restul vietii (epilepsie).

Panencefalita subacuta sclerozanta este o forma prelungita, cronica a encefalitei rujeolice, apare mai des in randul copiiilor care au facut rujeola inaintea varstei de 2 ani. Afectiunea poate aparea intr-un interval liber de cativa ani (pana la 20 de ani), dupa vaccinarea impotriva pojarului.

Tratamentul in caz de rujeola

Mamele care suspicioneaza aparitia rujeolei la copil, trebuie sa se prezinte la medicul de familie, pediatru sau infectionoist pentru evaluarea clinica si stabilirea unui tratament.

Simptomele care necesita consult medical de urgenta sunt: febra persistenta (care nu se remite odata cu eruptia cutanata), convulsiile febrile sau unele complicatii ale bolii (pneumonia, bronsita, crupul, encefalita, etc).

Nu exista un tratamnet specific pentru pojar, cel mai frecvent fiind utilizat tratamentul simptomatic (al simptomelor). Febra si convulsiile febrile se trateaza cu acetaminofen (paracetamol). Supozitoarele cu paracetamol sunt recomandate in cazul copiilor mici (sugari), fiind calea cea mai eficienta de administrare mai ales in cazul convulsiilor febrile.

Hidratarea corespunzatoare a copilului, umidificarea aerului din incaperea unde acesta doarme, sunt importante de asemenea.

Aspirina nu trebuie administrata la copii deoarece poate sa declanseze sindromul Reye, o afectiune rara, dar grava, care afecteaza sistemul nervos central, ficatul si rinichii. Dintre simptomele cele mai frecvente amintim: varsaturile, convulsiile (leziuni cerebrale difuze si edem cerebral), hipoglicemia (scaderea valorilor zaharului in sange). Nu exista un tratament specific al afectiunii, rata mortalitatii fiind mare, de peste 50%.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Rujeola copii Pojar copii Boli ale copilariei

Articole recomandate

Citeste si despre