Obsesia pentru like-uri, dusa la extrem de parinti

/ / Modificat: 2018-09-24
Obsesia pentru like-uri, dusa la extrem de parinti

Nici nu trebuie sa incerci sa negi faptul ca telefonul mobil a devenit o extensie a mainii tale - nu ai de ce sa te simti vinovata, pentru ca nu esti singura. In ziua de astazi, cu totii suntem dependenti de retelele de socializare, insa chiar daca nu iti dai seama, acest lucru poate avea influente negative in comunicarea interpersonala si poate fi de-a dreptul periculos atunci cand iti cresti copilul.

Obsesia "like"-urilor poate sa dea nastere unor evenimente neplacute, de aceea este important sa constientizezi faptul ca viata inseamna mai mult decat timpul petrecut pe retele de socializare. Trebuie sa stii sa traiesti in prezent si sa te poti separa de lumea digitala, gestionand-o cu responsabilitate, mai ales acum ca esti parinte.

Stabileste reguli si limite atunci cand folosesti gadgeturi inteligente si impune-ti o limita de timp pe care sa o petreci zilnic navigand retelele de socializare. Si inainte de a te pierde in multitudinea de informatii disponibile pe aceste retele, intreaba-te pentru o secunda daca nu cumva faci anumite greseli in cresterea copilului tau din cauza acestora.

Fortezi momentele "perfecte" doar pentru o fotografie buna

Pare trist insa exista parinti care forteaza anumite momente din viata de familie doar pentru a obtine cel mai bun instantaneu, demn de a fi postat pe o retea de socializare si de a genera cat mai multe aprecieri din partea celor care ii urmaresc. Daca si tu faci acest lucru, esti constienta de impactul pe care astfel de momente il pot avea asupra copilului tau?

Si mai important, esti sigura ca acestea sunt valorile pe care vrei sa i le inspiri copilului tau? Doar pentru ca tie ti se pare dulce cu palarioara de soare si cu ochelari la ochi, este oare un motiv pentru care sa il obligi sa zambeasca chiar daca nu simte, ca tu sa poti face o poza pe care sa o postezi? Cat de etic si moral este sa fortezi copilul sa faca ceva doar de dragul impartasirii imaginii sale de multe ori unor necunoscuti?

Retelele de socializare sunt pline de astfel de instantanee, momente perfecte capturate doar de dragul de a prinde cea mai buna fotografie…numai ca aceste momente perfecte, aceste instantanee, necesita cel putin 15 poze in aceeasi pozitie pentru a surprinde o imagine “perfecta si naturala”.

Ce mesaj si ce lectie ii transmiti copilului de fiecare data cand faci asta?

Poate ca ar fi mai bine sa capturezi imaginea copilului tau (sau a ta) atunci cand il vezi ca se distreaza, aratand naturaletea si nefacand din poza in sine tema principala a momentului. Fa o poza doar pentru voi, chiar daca o vei posta pe o retea de socializare, fara a te gandi cate sute sau mii de aprecieri vei primi pentru ea.

Amprenta digitala inconstienta

Iti aduci aminte cand mama ta a publicat o fotografie de a ta pe retelele de socializare? Nu? Asta pentru ca atunci cand erai tu mica nu existau retele de socializare, insa daca ar fi existat este posibil sa fi fost stingherita de astfel de poze pe care familia si prietenii le-ar fi savurat, insa pe care tu poate le-ai fi urat.

Astazi lasi o amprenta digitala pentru prima data, incarcand fotografiile copilului tau pe internet; ce va spune copilul tau atunci cand va fi adult? Oare se va simti rusinat sau stingherit de faptul ca oricine cu acces la internet si cu un cont pe o retea de socializare le poate vedea?

Indiferent de tipul lor, retelele de socializare violeaza intimitatea copiilor, chiar si atunci cand esti sigura ca setarile contului iti permit sa protejezi intimitatea. O amprenta digitala va ramane indiferent de ce butoane apesi. Poate ar trebui sa impartasesti fotografiile copilului tau altfel decat postandu-le pe o retea de socializare fara consimtamantul sau.

Iti clasifici succesul in parenting in functie de cate aprecieri

O fotografie a copilului tau mancand ciocolata aduna cateva zeci de aprecieri, ceea ce te bucura pana cand vezi un comentariu care spune ca nu ar trebui sa ii permiti celui mic sa manance ciocolata pentru ca nu ii face bine?

Nu lasa retelele de socializare sa te controleze; gandeste-te ce s-ar intampla daca ti-ai dezactiva conturile chiar astazi? Ai fi o mama mai buna sau mai putin buna? Este important sa nu permiti retelelor de socializare sa iti afecteze abilitatile de parenting si sa stii sa le separi de ceea ce este pana la urma cel mai important in viata ta: familia.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Retele de socializare Parinti

Articole recomandate

Citeste si despre