Parintii nu sunt perfecti, iar copiii nu au nevoie de adulti perfecti. Au nevoie de adulti care stiu sa recunoasca atunci cand au gresit, sa repare si sa ofere un exemplu sanatos de comunicare.
O voce ridicata, o reactie exagerata, o acuzatie nedreapta sau o promisiune incalcata se pot intampla chiar si in cele mai apropiate familii. Diferenta o face ceea ce se intampla dupa acel moment.
Atunci cand parintele spune sincer „Imi pare rau. Am gresit”, copilul nu invata ca adultul este slab. Dimpotriva, invata o lectie importanta despre responsabilitate, empatie si respect.
Academia Americana de Pediatrie recomanda parintilor sa modeleze comunicarea sanatoasa, inclusiv prin scuze complete, exprimarea calma a emotiilor si asumarea propriilor greseli.
De ce sunt atat de importante cuvintele parintilor?
Copiii invata foarte mult observandu-i pe adultii din jurul lor. Modul in care parintii vorbesc, asculta, gestioneaza conflictele si isi exprima emotiile devine un model pe care copilul il poate prelua.
Daca un parinte spune:
„Am gresit.”
copilul invata ca este posibil sa recunosti o greseala.
Daca spune:
„Imi pare rau ca am tipat la tine.”
copilul invata ca emotiile puternice nu justifica ranirea celuilalt.
Iar daca parintele adauga:
„Data viitoare voi incerca sa ma opresc si sa vorbesc mai calm.”
copilul invata ca o greseala poate fi urmata de o schimbare concreta.
Comunicarea parintilor reprezinta, astfel, nu doar o modalitate de a transmite informatii, ci si un instrument prin care copilul invata cum sa construiasca relatii si cum sa gestioneze conflictele.
Un parinte care isi cere scuze nu isi pierde autoritatea
Aceasta este una dintre cele mai frecvente temeri ale parintilor.
„Daca ii spun copilului ca am gresit, nu va crede ca poate face orice?”
Nu.
Scuzele nu anuleaza autoritatea parintelui si nici regulile familiei.
Un parinte poate recunoaste ca a gresit si, in acelasi timp, sa pastreze o limita.
De exemplu:
„Imi pare rau ca am tipat la tine. Nu trebuia sa vorbesc asa. Dar regula ramane: jucariile trebuie stranse inainte de culcare.”
Copilul primeste astfel doua mesaje importante:
- adultii pot gresi si isi pot asuma greselile;
- limitele pot exista chiar si atunci cand exista iubire si intelegere.
Autoritatea sanatoasa nu inseamna ca parintele trebuie sa aiba intotdeauna dreptate.
Ce invata copilul atunci cand parintele spune „Imi pare rau”?
1. Invata sa isi asume responsabilitatea
Copilul observa ca parintele nu cauta un vinovat si nu incearca sa ascunda ceea ce s-a intamplat.
„Am gresit. Nu trebuia sa fac asta.”
Este un model simplu de responsabilitate.
2. Invata ca greselile pot fi reparate
O greseala nu trebuie sa insemne sfarsitul unei relatii sau pierderea iubirii.
Dupa un conflict poate urma o discutie, o scuza si o actiune prin care lucrurile sunt reparate.
3. Invata empatia
Cand parintele spune:
„Imi pare rau ca te-am facut sa plangi. Inteleg ca te-a durut ce am spus.”
copilul vede ca sentimentele celuilalt conteaza.
4. Invata sa isi ceara scuze
Copiii invata comportamentele sociale si prin imitatie. Daca parintele isi cere scuze atunci cand greseste, copilul are un model concret de urmat. Specialistii recomanda tocmai aceasta abordare: adultul sa demonstreze prin propriul comportament ceea ce doreste sa il invete pe copil.
Cum arata o scuza sincera?
Nu este nevoie de discursuri lungi.
O scuza buna poate fi simpla:
„Imi pare rau ca am tipat la tine. Am fost foarte nervos, dar nu a fost in regula sa vorbesc asa.”
Sau:
„Am gresit cand te-am acuzat fara sa te ascult. Imi pare rau.”
O scuza eficienta contine, de regula:
- recunoasterea greselii;
- asumarea responsabilitatii;
- recunoasterea impactului asupra copilului;
- intentia de a face lucrurile diferit.
Academia Americana de Pediatrie recomanda folosirea unor scuze complete, precum „Imi pare rau ca am tipat la tine”, in locul unor formule care evita asumarea responsabilitatii.
„Imi pare rau, dar m-ai enervat” nu este o scuza completa
Exista o diferenta importanta intre explicarea unei reactii si justificarea ei.
De exemplu:
„Imi pare rau ca am tipat. Eram foarte obosit si frustrat.”
este diferit de:
„Imi pare rau ca am tipat, dar tu m-ai enervat.”
In prima situatie, parintele explica ce a simtit.
In a doua, responsabilitatea este transferata asupra copilului.
Este perfect normal ca un parinte sa simta furie, oboseala sau frustrare. Copilul poate invata ca aceste emotii sunt firesti, dar ca modul in care alegem sa ne comportam atunci cand le simtim conteaza.
Ce facem daca am tipat la copil?
Se intampla.
Parintele poate reveni la copil dupa ce amandoi s-au linistit:
„Mai devreme am tipat la tine. Imi pare rau. Am fost foarte nervos, dar nu trebuia sa vorbesc asa cu tine.”
Pentru un copil mai mare, conversatia poate continua:
„Ce as fi putut face diferit?”
sau:
„Data viitoare voi incerca sa fac o pauza inainte sa reactionez.”
Specialistii in sanatatea mintala a copilului recomanda ca, dupa ce adultul se calmeaza, sa recunoasca momentul in care si-a pierdut controlul, sa isi ceara scuze si sa discute despre ce ar putea fi facut diferit data viitoare.
Nu este nevoie sa va cereti scuze pentru fiecare limita
A-ti cere scuze nu inseamna ca parintele trebuie sa se simta vinovat pentru orice refuz sau regula.
Nu este nevoie sa spunem:
„Imi pare rau ca trebuie sa mergi la culcare.”
Putem spune:
„Stiu ca mai vrei sa te joci. Inteleg ca esti dezamagit, dar acum este ora de culcare.”
La fel, nu trebuie sa ne cerem scuze pentru faptul ca am stabilit o limita sanatoasa.
Scuzele sunt potrivite atunci cand am facut ceva pentru care avem cu adevarat responsabilitatea.
„Imi pare rau daca te-ai suparat” sau „Imi pare rau ca te-am ranit”?
Diferenta dintre cele doua formulari este importanta.
„Imi pare rau daca te-ai suparat” lasa deschisa intrebarea daca parintele considera ca a gresit.
„Imi pare rau ca te-am ranit” presupune recunoasterea impactului.
Atunci cand parintele stie ca a gresit, este mai util sa fie direct:
„Imi pare rau ca am spus acel lucru.”
„Nu trebuia sa tip la tine.”
„Am gresit.”
Copiii beneficiaza de o comunicare clara, calma si orientata spre comportament, nu spre etichetarea persoanei.
Este important si ce facem dupa ce ne cerem scuze
Uneori, cuvintele trebuie urmate de o actiune.
Daca parintele a facut o promisiune pe care nu a respectat-o, poate recunoaste acest lucru si poate incerca sa repare situatia.
Daca a vorbit urat, poate reveni si reformula.
Daca a judecat copilul fara sa il asculte, poate spune:
„Vreau sa imi povestesti din nou ce s-a intamplat. De data aceasta te ascult.”
Astfel, copilul invata ca o scuza nu este doar o formula rostita pentru a incheia conflictul, ci inceputul repararii relatiei.
Copilul trebuie obligat sa spuna „Imi pare rau”?
Nu este cea mai buna metoda.
Un copil poate repeta mecanic „Imi pare rau” fara sa inteleaga ce a facut.
Este mai util ca parintele sa il ajute sa inteleaga situatia:
„L-ai lovit si acum il doare. Ce crezi ca putem face ca sa repari ce s-a intamplat?”
In functie de varsta, repararea poate insemna o scuza, un gest de ajutor, o imbratisare sau o alta actiune potrivita.
Copilul invata astfel empatia si responsabilitatea, nu doar rostirea unei formule.
Cuvintele nu trebuie folosite pentru a umili copilul
Daca vrem sa ii invatam pe copii sa isi recunoasca greselile, este important sa evitam etichetele:
- „Esti rau.”
- „Esti obraznic.”
- „Nu faci nimic bine.”
- „M-ai dezamagit.”
- „Esti imposibil.”
Este mai sanatos sa vorbim despre comportament:
„Ce ai facut nu a fost in regula.”
Aceasta diferenta este importanta: copilul poate intelege ca un comportament este gresit fara sa ajunga sa creada ca el, ca persoana, este gresit. Comunicarea orientata spre comportament si exprimarea calma a emotiilor sunt recomandate de specialistii in pediatrie ca modele sanatoase de interactiune.
„Am gresit” poate fi una dintre cele mai importante lectii
Copilul care isi vede parintele spunand „Am gresit” invata ca nu este nevoie sa ascunzi o eroare de teama rusinii.
Poate invata sa spuna:
„Am facut o greseala.”
„Nu am avut dreptate.”
„Imi pare rau.”
„Pot sa repar.”
Acestea sunt abilitati care il vor ajuta nu doar in relatia cu parintii, ci si in relatia cu fratii, colegii, profesorii si, mai tarziu, in relatiile de adult.
Parintii pot vorbi si despre propriile emotii
Un parinte poate spune:
„Astazi am fost foarte obosit si m-am enervat repede.”
Aceasta nu inseamna ca ii transfera copilului responsabilitatea pentru starea sa emotionala.
Dimpotriva, copilul invata sa recunoasca emotiile si sa le exprime in cuvinte.
Este recomandat ca parintii sa vorbeasca despre propriile emotii fara sa transforme copilul in responsabilul pentru ele. Copiii invata astfel sa exprime ceea ce simt fara sa ii blameze pe ceilalti.
Cele mai importante lucruri pe care le poate auzi un copil
Uneori, cele mai simple cuvinte au cea mai mare valoare:
„Te iubesc.”
„Te ascult.”
„Inteleg ca esti suparat.”
„Ai dreptul sa fii trist.”
„Am gresit.”
„Imi pare rau.”
„Hai sa reparam impreuna.”
„Data viitoare voi incerca altfel.”
Aceste mesaje ii transmit copilului ca poate avea emotii, poate gresi, poate vorbi despre ceea ce il doare si poate repara o situatie fara sa piarda iubirea si siguranta oferite de parinte.
Parintii nu trebuie sa fie perfecti pentru a-si creste copiii intr-un mediu emotional sanatos. Uneori, cel mai valoros lucru pe care il pot face dupa o greseala este sa se opreasca, sa isi priveasca copilul si sa spuna sincer:
„Am gresit. Imi pare rau.”
Prin acest gest, copilul invata ca responsabilitatea nu este o slabiciune, ca emotiile pot fi exprimate fara a rani si ca relatiile pot fi reparate.
A-ti cere scuze copilului nu inseamna sa iti pierzi autoritatea. Inseamna sa ii arati, prin propriul exemplu, cum arata respectul, empatia si asumarea.
Iar poate una dintre cele mai importante lectii pe care un parinte le poate transmite este aceasta:
„Cu totii gresim. Important este sa recunoastem, sa reparam si sa incercam sa facem mai bine data viitoare.”
Nota: Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul unui psiholog, psihoterapeut sau medic atunci cand exista preocupari legate de sanatatea emotionala a copilului sau de relatia parinte-copil.
Foto: magnific.com
