Moduri blande sa ii spui copilului "nu"

/ / Modificat: 2018-05-02
Moduri blande sa ii spui copilului

Nu este usor sa il inveti pe cel mic despre limite, sa le impui, sa ii spui "nu" fara sa il dezamagesti sau sa il superi, mai ales in acele momente cand tu deja esti obosita, dupa o zi lunga si agitata, care nu pare ca se va sfarsi prea curand.

Pentru ca nu vrei sa iti vezi copilul trist atunci cand il refuzi, incerci uneori o abordare care sa nu implice o limita stricta, sa ocolesti un raspuns negativ, oferindu-i celui mic o ambiguitate care de multe ori pare a fi o mita emotionala; toate astea pentru ca nu iti este usor sa-i spui "nu".

De ce sa spui "nu" pare greu

Parintilor le este greu sa spuna nu din cauza unor sentimente neplacute ramase din propria lor copilarie; parintii care au fost crescuti cu un "nu" dur ar putea, din dorinta de a evita aceiasi experienta pentru copiii lor, sa evite confruntarile. Sau poate ca sunt obositi si nu sunt dispusi sa gestioneze situatia care ar rezulta din negatia oferita copilului.

Altii poate nu cunosc sensul cuvantului "nu", pentru ca nici lor nu li s-a refuzat nimic de catre parinti. Insa daca nu ii spui copilului "nu" din cand in cand, poti crea confuzie in mintea celui mic si ii poti limita acestuia propriile sentimente.

De ce este benefic sa-i spui "nu" copilului

Daca constientizezi ca orice criza de nervi, sau episod de plans al copilului il ajuta sa elibereze din tensiuni si temeri, atunci intelegi ca un simplu "nu" spus in mod raspicat, poate fi benefic pentru copil.

Copiii au nevoie de un pretext pentru a putea plange, asa ca uneori imping limitele. Un "nu" spus copilului intr-un mod bland, le da un motiv serios sa planga. Daca stai langa copilul tau cand plange, ii oferi de fapt caldura si apropierea de care are nevoie pentru a se simti mai bine.

Copiii carora nu li se spune "nu" continua sa forteze limitele, sau sa isi pastreze sentimentele ingropate adanc, in loc sa le exprime prin plans.

Poti sa spui copilului "nu" bland si jucaus

Cuvantul "nu" poate fi un cuvant greu si este des utilizat ca o arma, insa atunci cand spui "nu" nu trebuie neaparat sa fie cu duritate; poti spune nu in joaca, pastrand contact vizual cu cel mic sau repetand cuvantul pana cand iti este usor sa il folosesti.

Poti sa canti jucaus cuvantul "nu", important este sa impui limite in mod bland, pentru ca un "nu" spus in mod concis, dar bland, este de dorit in loc de un raspuns vag menit sa produca confuzie, sau o promisiune pe care sa nu o respecti.

Atunci cand ii spui "nu" copilului nu inseamna ca trebuie sa o faci tipand pentru a instaura limita si nici nu inseamna ca trebuie sa eviti sa-i spui "nu".

Moduri de a spune nu

Trage aer in piept si incearca urmatoarele moduri de a spune "nu" copilului tau:

• Nu! (cel mai usor mod sa spui "nu" este chiar "nu")

• Nu te pot lasa sa...

• Dragul meu, nu...

• Nu, nu mai poti manca inca o acadea

• Nu, nu acum

• Nu, o sa te iau in brate peste putin timp, dar nu chiar acum

• Nu, nu te voi lasa sa faci lucrul acela

• Nu, o sa luam o gustare mai tarziu, fara chipsuri in acest moment

• Stiu ca iti doresti jucaria aceasta, dar din pacate nu o putem lua acum cu noi

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Educatia copilul

Articole recomandate

Citeste si despre